Arhive

Spectacol caritabil @ Galeriile Phoenix

1795304_345937565577459_5459875501310985403_o

Joi, 23 octombrie 2014, ora 20.00, la Galeriile Phoenix din Piata Unirii, Numarul 2, Iasi se va desfasura spectacolul caritabil Împreună putem! cu participarea artiștilor: Jul Baldovin, Paul Babici, Mirel Grăjdeanu, Liviu Nechita, Cătălin Ungureanu, Viorel Dolhescu, Andrei Bauer, Nicu Ocheană, Adrian Bezna şi Andrei Maftei. Spectacolul va avea ca scop strângerea de fonduri destinate achiziționării de medicamente pentru o persoană aflată în dificultate.

Evenimentul este organizat cu sprijinul: Nicu Alifantis, Ducu Bertzi, Vama, Dan Helciug, Vasile Şeicaru, Marius Baţu, Victor Solomon – Bandidos, Gyuri Pascu, Eugen Mihăiescu – Krypton, Paul Arva, Cristi Corcioveanu.

Parteneri media: TVR Iasi, TeleM, Radio Iasi

Organizator: Jul Baldovin

Intrarea este liberă!

MINA DE GANDURI

lansare de carte si concert

905880_730345333669777_8535508107943359449_o

Joi, 16 octombrie 2014 la ora 20.00 in corpul R al Universitatii “Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, la etajul 5, Cafeneaua ALUMNI, Sala 502 va avea loc lansarea de carte “Mina de ganduri” a folkistului Paul Arva, carte aparuta la Editura Adenium din Iasi, in septembrie 2014. Pe langa evenimentul publicistic cei prezenti vor avea parte si de un concert sustinut de Valentin Boghean, Razvan Boroda (pian), John Mantucci (contrabas). Intalnirea de cuvinte si note muzicale va fi condusa de Gabriel Chescu iar printre invitati se mai numara si scriitorul Liviu Antonesei.

Se pare ca autorul acestor randuri “schițează frânturi dintr-un prezent-trecut ale cărui granițe imaginare se întrepătrund cu cele ale realului. Amintirile ies la lumină dintr-un subteran adânc (o „mină”) sub forma unor poeme în proză scrise cu sinceritate și sensibilitate.” http://www.adenium.ro/ro/carte-tiparita/155-mina-de-ganduri.html

Despre cautarea cuvintelor acestei carti in adancul fiintei sale autorul marturisea intr-un interviu recent ca totul a semanat cu o revelatie a vietii in toate nuantele ei: “M-am decis să mă desprind din propriile mele menghine și m-am aventurat în adâncul minei mele, așa cum n-am făcut-o niciodată. Cu un crez și cu o lopată, așa mi-am croit drum până la cele mai profunde simțiri ale mele. Am stiut că trebuie să împlinesc această călătorie, am vrut să-mi văd sufletul mai îndeaproape. Într-o zi se va elibera din mine și am vrut să-l știu mai ușurat cumva. Încă mai am de săpat, cobor în mină și ziua și noaptea. Și de fiecare dată când ies la suprafață, privesc cerul și trag adânc aer în piept: sunt viu! Sunt viu, pe dinăuntru și pe dinafară. Și e un sentiment tare fain, mă crezi?”

Si pentru ca intalnirea cu forma livresca a sufletului scriitorului in cauza va fi imbogatita si cu profundele taine transmise de muzica lui Valentin Boghean si a celorlalti invitati trebuie sa amintim ca in acelasi interviu Paul Arva spunea ca rugaciunea cea mai puternica si mai aproape de inima e cantul: “Cântecul. Când îl ascult, sufletul meu transpiră. Nimic altceva nu lucrează în mine mai adânc, mai frumos, mai sănătos… Da, cântecul face ca la un capăt să fiu eu, iar la celălalt, Dumnezeu…”

Intrebat, in acelasi interviu, pe unde ar trebui sa treaca cineva ca sa fie un om bun, folkistul spune ca “Ar trebui să treacă cu adevărat prin propria lui viață. Oamenii aleargă de colo colo, ca bezmeticii, căutând cu disperare să termine cursa. Viața de fapt nu este un sprint, este un maraton. Cu cât iuțim pasul mai tare, cu atât trecem pe lângă ceilalți mai nepăsători. Nu mai vedem în jurul nostru nimic care să ne bucure, nu mai vedem nimic care să ne oprească din goana asta nebună. Adesea ne trezim singuri pe pistă, alergăm îngândurați, înlăcrimați, uneori înainte, alteori înapoi… Trecem chiar și pe lângă noi înșine și asta este greșit, total greșit. Dacă nu eşti bun cu tine, nu poți fi bun cu ceilalți.”

Ce-ar fi sa-i ascultam sfatul, sa trecem cu adevarat prin propria-ne viata oprindu-ne o clipa din goana spre nicaieri si poposind printre file de carte si acorduri muzicale, joi, 16 octombrie 2014, la ora 20.00, la intalnirea cu noi si cu cele mai presus de noi?

Mai multe marturisi ale scriitorului gasiti in interviul, realizat de Loreta Popa, in evz.ro, Folkistul Paul Arva: „Plătim biruri, scuipăm semințe și ne uităm cum se ceartă la televizor vorbitorii de limbă română”

„Porni Luceafărul – 162 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu”

Muzeul Literaturii Române Iaşi şi Societatea Culturală „Junimea’90” organizează duminică, 15 ianuarie 2012, începând cu ora 15.00, la Muzeul „Mihai Eminescu” (Parcul Copou), evenimentul cultural intitulat „Porni Luceafărul – 162 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu”.
Din program:
•    Colocviul „Eminescu, azi”. Participă: Nicolae CREŢU, Olga RUSU, Constantin PARASCAN, Ştefania HĂNESCU ŢUGUI, Monica BOŢOIU, elevi ai Liceului Teoretic „Alexandru Ioan Cuza”;
•    Vizionarea filmului „Eminescu, Creangă, Veronica“, realizat de Octav MINAR (1914);
•    Lansarea cărţii de poeme „Raze de lună“ (ediţie critică, Ed. Princeps Edit), de Veronica Micle. Prezintă Daniel CORBU;
•    „Eminescu şi Veronica – o poveste de iubire” – moment de muzică, dans şi poezie interpretat de Andrei CIOBANU şi Alexandra TABREA;
•    Recital extraordinar Valentin ALEXIU.
Coordonator program: Corina NEGURĂ

“Elogiu Magiștrilor” la Humanitas

Librăria Humanitas de pe strada Lăpuşneanu vă aşteaptă vineri, 18 noiembrie, la ora 18.00, la cea de-a doua ediţie a Conferinţelor Humanitas, un program – eveniment în peisajul cultural ieşean.

Conferinţele Humanitas îşi doresc să pună bazele unui dialog constructiv între specialiştii din diverse domenii ale culturii, ştiinţelor şi publicul larg. Fiecare întâlnire pleacă de la o prelegere tematică susţinută de invitatul nostru şi este urmată de o dezbatere publică în jurul subiectului propus.  Profesionalismul într-un anumit domeniu dublat, deschiderea către interdisciplinaritate, gândirea critică şi discursul argumentat sunt doar câteva din valorile pe care organizatorii isi doresc să le promoveze prin intermediul acestui proiect.

Conferința de vineri va avea ca subiect “Elogiu Magiștrilor” și va fi susținută de prof. univ. dr. Eugen Munteanu, directorul Institutului de Filologie Română „A. Philippide” din Iași. Moderatorul întâlnirii este prof. Mirel Cană, coordonatorul şi iniţiatorul „Conferinţelor Humanitas”.

 

Eugen Munteanu (n. 1953) este absolvent al Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi, Facultatea de Litere, specializarea filologie clasică și filologie românească. A tradus numeroase cărți din latină, greacă, franceză și germană. Dintre acestea, amintim: Sfîntul Augustin, Confessiones/ Confesiuni (Ediţie bilingvă, traducere din limba latină, introducere şi note, Editura “Nemira”, Bucureşti, 2000, 687 p.), Thomas de Aquino, De ente et essentia/ Despre fiind şi esenţă (Ediţie bilingvă, traducere, introducere, note şi comentarii, Editura “Polirom”, Iaşi, 1998, 180 p.), precum și Istoria filozofiei limbajului, de Eugen Coșeriu (traducere din germană, prefață și indice, Editura Humanitas, 2011), carte care s-a lansat recent în Librăria Humanitas de pe strada Lăpușneanu. În prezent, Eugen Munteanu este profesor la Catedra de Limbă română și Lingvistică generală de la Facultatea de Litere a Universității „Al. I. Cuza” din Iași. Mirel Cană (n. 1957) este absolvent al Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi, Facultatea de Filologie, profesor de limba şi literatura română până în 1990, redactor la Editura Junimea (1990-1992), apoi muzeograf în cadrul Muzeului Literaturii Române. A publicat, sub pseudonimul Şerban Alexandru, romanele Zgomotul de fond (Editura Junimea, 1992), Omul e mort (Editura Eurocart, 1999; ediţia a II-a, Editura Junimea, 2001) şi primele două volume, Mallarmé şi Albedo, din tetralogia Benedict şi Maledict (Editura T, 2005). Diagnostic, povestea adevărată a unei experienţe-limită trăite de autorul însuşi, este, nu întâmplător, prima lui carte semnată cu numele real.

Lumea ca ziar si Ioana Parvulescu la Libraria Humanitas

 

Pe 25 octombrie, la ora 17:30, în librăria Humanitas de pe Lăpușneanu, ne vom întîlni cu Ioana Pârvulescu și cu personajele cărții sale recent apărute: Lumea ca ziar. A patra putere: Caragiale.

Vor vorbi: Antonio Patraș, Bogdan Crețu, Lidia Bodea și Ioana Pârvulescu.

Actorii Daniel Busuioc, Octavian Jighirgiu și Dumitru-Marius Năstrușnicu ne vor ajuta să înțelegem mai bine presa de sfîrșit de secol 19, pe cea de astăzi și pe Caragiale.

Ioana Pârvulescu este conferențiar universitar la Facultatea de Litere din București, unde predă literatură română modernă, și a fost timp de 18 ani redactor la România literară. A inițiat și coordonat la editura Humanitas colecția „Cartea de pe noptieră”. Pasionată cititoare de documente de tip jurnal, memorii, scrisori și ziare din care reface lumi pierdute, a scris mai multe cărți de eseuri, reeditate de mai multe ori, între care Întoarcere în Bucureștiul interbelic (2003), În intimitatea secolului 19 (2005), Cartea întrebărilor (2010). Preocuparea autoarei pentru Caragiale s-a concretizat în două eseuri: În Țara Miticilor. De 7 ori Caragiale (2008) și Lumea ca ziar. A patra putere: Caragiale (2011). Romanul Viața începe vineri (2009) apare în 2011 și în traducere în suedeză.

Targ de arlechini la libraria Avant-Garde

Bogdan Cretu, O. Nimigean si Paul Mihalache vin cu Targ de arlechini la libraria Avant-Garde

Miercuri, 19 octombrie, de la ora 18.30, sunteti asteptati la libraria Avant-Garde (Str. Lapusneanu, nr. 16, Iasi) pentru o discutie despre romanul Targ de arlechini de Paul Mihalache, aparut la editura Tracus Arte in 2011. Alaturi de autor, sint invitati Bogdan Cretu si O. Nimigean.

Pentru a va convinge ca merita sa veniti, mai jos puteti citi trei pareri cu privire la romanul Targ de arlechini:

“Intre (in general) mimetici ai cinismului, mizerabilismului, freak-ului, Paul Mihalache se detaseaza prin ceea ce as numi euforia formarii. Ne propune, asadar, un neasteptat Bildungsroman care contrazice, cu naturalete, prospetime, ba chiar cu o unda de candoare care-i sade bine, imaginea tinerei generatii blazate si obtuz-pragmatice, reabilitind totodata paradisul (nu neaparat borgesian) al bibliotecii. […] Pentru protagonistul romanului cartile, y compris cultura, nu numai ca mai inseamna ceva in vremuri ce cauta a ne convinge de inutilitatea lor, ci reprezinta sucul vital al propriei deveniri. Nu mai tin minte de cand (poate de la adolescentul miop al lui Mircea Eliade) n-am mai intalnit un asemenea infometat de lectura si cunoastere, precum studentul lui Paul Mihalache.” (O. Nimigean)

“Cu febrilitatea unui Kerouac roman sau a unui Celine traitor sub vremi, Paul Mihalache scotoceste prin oameni, iubite, locuri, carti, intamplari, crasme, accidente, filosofii, muzici, alte carti si poeme, dupa un drum numai al lui pe care sa ni-l arate si noua. Limba – variata, multipla si sugestiva, personajele – miriade creionate indemanatic sau portrete pregnante si inconfundabile, analizele si confesiunile – necrutatoare, lucide si imune la cliseu, naratiunile – cu priza contagioasa, cultura – bogata si pe viu asimilata, toate calitati la care insa unii carcotasi de serviciu tot vor spune, poate: deocamdata doar un tanar talentat printre altii. Si totusi deschideti cartea si veti vedea ca e o voce totodata unica si cameleonica, ce va va urmari cu siguranta”! (Chris Tanasescu)

“Dupa cum exista oameni perfect naturali in absolut orice context, tot astfel exista si prozatori – la fel de rari – care probeaza fraza de fraza naturaletea fara cauza aparenta, dar plina de efecte. Paul Mihalache e unul dintre acestia. Personajul lui, Radu, e firesc si atasant (cu tot cinismul lui erotic) si atunci cand poarta conversatii rutiniere prin camine si baruri, dar si cand gloseaza pe marginea gandirii holofrastice sau a argumentelor existentei lui Dumnezeu (tema de conversatie obligatorie, se intelege, pentru un student la Filosofia bucuresteana). Targ de arlechini e in egala masura, si deopotriva de convingator, atat o educatie sentimentala, cat si un portret al artistului la tinerete. Pentru mine, Paul Mihalache e o certitudine a prozei tinere.” (Radu Vancu)

Iata ce scria Dorin Spineanu la aparitia primei carti semnate Paul Mihalache:
[…] Eu sunt convins ca Paul Mihalache va reusi. Are tot ce-i trebuieste: talent (poate prea mult!), lecturi, tenacitate si o stare febrila in care vrea sa dea lumii cat mai mult.

Paul Mihalache este absolvent al facultatii de filosofie, Universitatea Bucuresti. In 2007 i-a aparut volumul de proza scurta Ceasuri tarzii, la editura Lumen din Iasi, pentru care a obtinut Premiul de debut al revistei Scrisul Romanesc; in 2008 i s-a decernat Premiul International Naji Naman pentru povestirea Charlie. Colaboreaza cu revistele Nord Literar, Acolada, Dacia Literara, Observator Cultural.

Parteneri media: InOras.ro, Cronica de Iasi, NewsIasi.ro, AltIasi.ro, OradeIasi.ro, CulturainIasi.ro, Flacara Iasului