Arhive

Bucurii simple

29801_426975044016759_1083174146_nIertarile vin cu vremea si cand vin sunt atat de dulci si de reconfortante. Iti reconfirma ca lucrurile cu adevarat importante dureaza, ca oamenii cu adevarat speciali rezista tuturor valurilor pe care viata tine sa le propage spre tine si ca exista ceva mai mult decat orgoliul nostru nemasurat si dorinta de a fi doar noi in centrul atentiei. Iti readuc practic parte din lumina pierduta putin in fiinta si te fac sa spui ca merita sa daruiesti in continuare asa cum ai facut-o si pana atunci, ca merita sa construiesti edificii de dragoste si bunatate si ca viata, pana la urma, asta inseamna: sa daruiesti din lumina ta celorlalti si sa o multiplici asa spre vesnicie, dincolo de viata aceasta trecatoare.
Un astfel moment, in care-am constientizat ca iertarea si impacarea, cu o parte din tine, cu o persoana sau cu ceea ce ti se intampla si ceea ce esti, vin atunci cand trebuie nu atunci cand ti-ai dori, mi-a inseninat ziua, mi-a schimbat starea de spirit si mi-a amintit de ce e important cu adevarat. Un om tare drag lasat o vreme in trecut pentru motive atat de omenesti si de materiale a revenit azi catre mine. A meritat totusi asteptarea aceasta. A meritat timpul in care ne-am gandit unul la celalalt insa nu ne-am vorbit foarte mult, aproape deloc. Imi era atat de dor de conversatiile calde incarcate de chicoteli inveselitoare si datatoare de energie si de lumina! Imi era foarte dor sa impartasesc aspiratii spre mai bine, vise duse sau nu la indeplinire, bucurii simple ce lasa lacrimi in coltul ochilor sau tipare atat de nedrepte, poate, in care suntem asezati de lumea in care ne ducem veacul! Imi era dor si dorul a ajuns sa ne readuca impreuna! Stiam ca se va intampla asta. Unele lucruri pur si simplu n-au cum sa se piarda…
Cineva spunea ca “felul in care privesti pe cineva, zambetul tau, maruntele gesturi de atentie pot aduce fericire. Adevarata fericire nu depinde bogatie sau faima.” Cu totii stim ca acesta este adevarul insa putini reusim sa ne bucuram de lucrurile marunte si simple din viata noastra. Avem rare momente in care privim in alte directii decat cele la indemana sau cele atat de necesare existentei ancorate uneori prea mult in material. E-atat de important sa ne-amintim, sau sa incercam macar, cine suntem, de unde venim si in ce directie ne indreptam, sa fim constienti de talantii care ne-au fost incredintati, de torta pe care-o purtam in noi si dincolo de noi si sa traim firesc, sa ne bucuram de aerul curat al toamnei, de caderea frunzelor, de fosnetul lor sub talpi, de zborul fascinant al pasarilor, de curgerea lina a norilor pe intinsul albastru senin al cerului, de frumusetea si maretia luminii care izvoraste din tot ce ne-nconjoara si e cu adevarat valoros!
Exista atat de multe lucruri care ne pot aduce dragostea in inima, zambetul pe chip, care ne pot alunga frica, care ne pot vindeca de dezamagiri, care ne pot feri de partea gri sau intunecata a vietii incat ar fi pacat sa nu le observam si simtim pe toate, rand pe rand!
Un rasarit de soare proiectat pe istorice cladiri iesene intr-o dimineata racoroasa de octombrie, un orizont cetos si un aer proaspat al altor zori de zi petrecuti calatorind spre destinatii cotidiene, un chip senin si o voce calda ce-ti face ziua mai confortabila, un zambet molipsitor si complice, un freamat de frunze si crengi la fereastra unei intalniri de cuvinte si semnificatii profunde, tacerile unui drum spre alte taceri ale regasirii, pasii agitati de ganduri si sentimente pestrite si zgomotele usoare ale noptilor langa carciuma unde Eminescu si Creanga povesteau acum ceva timp despre aceleasi frumuseti si stari, poate…
Si lista poate fi nesfarsita!
Trebuie doar sa credem ca exista un rost, ca nimic nu e-ntamplator si ca tot ce facem trebuie sa fie cu dragoste si din dragoste!

Sub semnul primaverii…

Imagine

Inima ta…

Of, inimioara! De ce mi se pare ca noaptea-i mare si drumu-i lung?

doar de dragul tau…

Inima-mi gasesc eu calea
Chiar de schimb dealul cu valea

Vad lumea prin lunete maritoare.

I know I never loved this way before

I’m scared
So afraid to show I care
Will he think me weak
If I tremble when I speak

But don’t you remember?

poate…

De cine azi sa prea-ascult?
De vântul ce-mi închide usi
De greieri sau de carabusi?

je t’aime!

Tu m’as vidée de tous mes mots.

Pour traîner dans un monde sans toi,
Sans espoir et sans regrets.

quedate!

trec zorii fara noi cand iubim putin.

ce-mi arata drumul catre mal…

spune tot ce vrei ingerilor mei!

sunt omul sarac pe bogatul pamant.

A fost de-ajuns o clipa.

mi-e dor s-aud ploaia sub care-am stat ascultand glasul ei vrajit.

cine spune ca nu a iubit?

Au incercat dusmani sa-l culce la pamant si sa-l stie-ngenunchiat.

Oameni, oameni… minunati …

“Stelele nu se tem că ar putea fi luate drept licurici.” R. Tagore

Crede si nu cerceta! Dar oare unde e limita dincolo de care e bine sa nu mai crezi fara sa cercetezi macar putin? Putem apropia atat de mult religia de viata cotidiana incat sa spunem ca e bine sa credem orice? Pana la urma… nu noi detinem controlul asupra a ceea ce ni se intampla. Insa CRED ca putem alege intre Bine si Rau, intre Lumina si Intuneric! Macar atat sa fim in stare sa facem…

***

Cat de rapid ti se pot schimba prioritatile si cat de usor ii e vietii sa intoarca pagina! Suntem atat de mici in itele incalcite ale destinului… Doar de noi depinde sa ne bucuram de putinul pe care-l avem si sa nu cerem mai mult decat ne e dat! Cat de important e sa pretuim clipa, viata, oamenii si tot ce e bun in jurul nostru!… Cat de usor ne pot fi luate toate… intr-o fractiune de secunda…

***

Cat de mici suntem in comparatie cu marile lumini si umbre ale universului!… Poate prea mici sa ne decidem singuri calea.

***

De ce e atat de greu sa alegi uneori? Si… de ce am impresia ca exact in momentele de cumpana viata forteaza nota mai mult decat oricand?

***

„Ceea ce nu traim la timp, nu mai traim niciodata.” Octavian Paler

***

„Cel curajos este cel caruia, fiindu-i frica, merge inainte!” Gabriel Liiceanu

***

“Pasarilor care s-au nascut in colivie, le e frica mai ales de cer…” R. Tagore

***

“Secretul succesului este abilitatea de a trece de la o greseala la alta fara sa-ti pierzi entuziasmul.”

***

„Despre viaţă nu se poate scrie decât cu un toc muiat în lacrimi.” Emil Cioran, Lacrimi şi sfinţi

***

“Cuvintele sunt păsări sălbatice; o dată scăpate, nu le mai poţi prinde.” Jean Simard

***

„Nedreptăţile scrie-le pe nisip, iar binefacerile, pe marmură.”

***

cat de minunat functioneaza uneori rotitele lumii…

***

Unele intalniri te marcheaza pentru totdeauna… Multumesc Cerului ca am avut parte inca din adolescenta de muzica si arta adevarata!

***

Oamenii din drumul vietii sunt darul nepretuit al Cerului pentru noi… suntem constienti de asta, oare? Au fost si vor mai fi cu siguranta oameni minunati in juru-mi! Multumiri, lor!

***

Se trezesc lucrurile mici la viata… ni se deschide sufletul spre lumina!

***

„Grozav lucru relatiile dintre oameni” spunea Maiorescu. E minunat sentimentul de implinire pe care ti-l dau oamenii care-ti spun multumesc in cuvinte, gesturi, priviri sau altfel… E minunat sa construiesti fericirea lumii si sa simti ca si datorita tie… roata vietii merge mai departe!

***

Cat de mici putem fi… in fata valurilor vietii… dar cat de pretioasa poate fi dara de lumina pe care avem sansa sa o lasam in urma trecerii noastre pe aici…

***

De ce nu avem puterea sa ajutam neconditionat? De ce asezam bariere intre noi oamenii? De ce nu putem fi asa cum am fost creati?… MINUNATI… si atat… de ce suntem meschini?… de ce nu avem puterea sa alergam doar dupa frumusete si lumina? De ce ne indoim de noi si de acea Forta Creatoare care ne-a scris si ne scrie in continuare destinele?… De ce…?

***

“Nu prea ştiu de ce-ţi scriu. Simt că am mare nevoie de o prietenie căreia să-i încredinţez nimicurile ce mi se întâmplă…. Poate că îmi scriu chiar mie.” Micul Print

***

„Tinteste spre luna! Chiar daca nu vei ajunge acolo, vei fi printre stele!”

***

De ce nu putem comporta FIRESC?… Ar fi prea dificil? … Am fi prea urati… sau poate prea frumosi daca am face asta?… De ce complicam lucrurile?… De ce nu putem accepta lumea asa cum e, fara prea multe DE CE-uri?

***

Pana la urma, in viata nu conteaza de unde pleci si unde ajungi! Importanta e bucuria cu care strabati drumul…

***

„Nu pentru ca un lucru este dificil nu indraznim sa-l facem, ci tocmai faptul ca nu indraznim il face sa fie dificil.” Seneca

***

02.42 – Bine spunea cineva: „Daca ziua ar avea mai mult de 24 de ore, pentru Elena n-ar fi suficient… Cred ca n-as mai dormi:)… dar TIMP… n-as cumpara niciodata! Chiar daca ar fi de vanzare! Dar asta … e alta poveste! O puteti asculta si vedea in detaliu la Teatrul National din Iasi in Negustorul de timp!

***

De la sublim pana la ridicol nu-i decat un pas!…

Ma intreb… de ce ne place noua, oamenilor sa complicam lucrurile atat de mult?

De ce nu avem incredere in noi si in frumusetea noastra, a tuturor?

De ce nu putem trai cu plenitudine, cu bucuria clipei… fara… nici o clipa de necredinta… … … …

De ce?

***

Oameni care sfintesc clipe

Intr-o dimineata mult prea tarzie, m-a trezit sunetul insistent al telefonului mobil. Am raspuns incercand sa par cat mai putin somnoroasa. La capatul celelalt al firului m-a intampinat o voce atat de calda incat aveam impresia ca nu vorbeste. Astepta parca primele mele cuvinte. Cand am realizat cine-mi vorbeste, am simtit bucuria unui moment pe care-l doresc oricui, un moment banal, poate, un moment care nu se compara cu altele mai pretioase sau mai romantice, poate, insa unul dintre acele momente care m-au facut si ma vor face mereu cea mai fericita fiinta a clipei aceleia unice care mi se intampla doar mie si doar in acel mod. Era vorba de o doamna pe care o admir, era vorba de un fost mentor si de un dascal care mi-a ramas pentru totdeauna in suflet. Un om special care are puterea de a-i face si pe altii speciali. In preajma ei te simti importanta si capabila sa schimbi lumea.

Expediasem cu o saptamana in urma o scrisoare lunga si plina de nostalgii, o scrisoare de dor si de admiratie, o scrisoare pe care am chinuit-o in paginile albe ale computerului multa vreme, pana sa-i prind firul de cursivitate si frumusete, pana sa consider ca o pot exprima si trimite expeditorului.

Vocea de dincolo de telefon imi multumea din toata inima pentru gandurile acelea simple, poate, mult prea intristate pe alocuri si poate mult prea indraznete spre final, vocea de dincolo de telefon imi spunea ca-si doreste foarte mult sa ne vedem cat mai curand posibil si sa povestim vrute si nevrute. Si poate ca nu era doar o voce, era un dascal, era o femeie frumoasa la chip si la suflet care m-a facut sa inteleg mai bine frumusetea si eleganta, care mi-a dat lectii peste lectii si mi s-a asezat in suflet pentru totdeauna, ca un portret drag din vremea anilor de liceu.

Nu reuseam sa zic mare lucru, in cascada de cuvinte calde de gratitudine si de dragoste pentru copilul pe care-l formase. Doar cateva secvente de propozitii: “ma bucur mult ca v-a placut”, “cu mare drag”, “da, sigur, cu placere” si o promisiune spre final, aceea a unei reintalniri fata in fata, la o cafea, in “Iasul marilor iubiri”, cum e numit frumos de catre televiziunea romana, orasul in care eu imi duc viata de cativa ani, orasul pe care ea il iubea si in care statea de ceva vreme. O promisiune pe care am visat sa o implinesc cat mai curand posibil desi stiam ca timpul meu din Iasi va fi atat de scurt si de plin de activitati legate de orele de la master, festivalul de teatru si multe, multe alte lucruri pe care le fac cu tot dragul, de altfel. Un moment intens, ca a facut ca inima sa-mi bata mai tare, un moment care mi-a deschis portile unei zile pline de zambete nostalgice dar si de surasuri increzatoare in tot ce as putea face in zilele, lunile, anii care vor urma. Un moment pe care nu-l voi uita probabil niciodata, desi poate parea unul banal.

Daca am ales sa scriu despre secventa asta de viata, de dimineata tarzie, de somn si trezire cu zambetul pe chip si in suflet, daca din multitudinea de clipe unice care-ti taie rasuflarea, in timpul unei zile, am ales tocmai acest telefon si aceasta conversatie calda, inseamna ca asta simt, inseamna ca orice moment poate fi inaltator. Depinde doar de senzatia pe care ti-o da, depinde doar de emotie si de vibratia sufletului. Nimic nu mai e  banal cand vine vorba de oameni si de modul in care ei percep lumea. Fiinte miraculoase prin simplul fac ca simt si gandesc, fiinte unice, oamenii sfintesc clipele, locurile si lumea. Oamenii creeaza punti intre bine si rau si tot ei au puterea sa transforme totul prin iubire.

Ramane doar sa se intample intalnirea aceea… ramane doar sa rescriu in cuvinte conversatia din preajma unei cesti de cafea si senzatia de bucurie si implinire pe care o poate simti un om mic in preajma unui om cu totul special, senzatia pe care o simte discipolul atunci cand ajunge in ipostaza de a scrie despre mentorul sau… dar asta e o alta poveste…

Pentru toate acestea…

Un om mic intr-o lume mare, un fir de nisip in clepsidra universului…

Uneori am sentimentul ca nu stiu cine sunt si mai ales ce rol am in toata roata asta a morii la care macina viata secundele timpului universal, uneori ma intreb cine sunt si nu gasesc nici un raspuns care sa ma multumeasca. Uneori… cred ca totul e atat de zadarnic… uneori sunt prea mica… foarte mica… pentru valurile astea mari care se sparg de zidurile fortaretei mele sufletesti.Uneori cad… alteori ma ridic… uneori zambesc si rad cu exuberanta… alteori… plang cu sughituri… uneori… alteori… cam la asta se rezuma existenta mea… cam asta sunt eu… doar intr-o cutiuta a sufletului… In celelalte… cine stie… poate ca nici eu n-am ajuns sa intru… Poate vor intra altii… poate va intra cea de dupa mine…

Visez sa fiu fericita… e atat de simplu gandul asta insa atat de meschin… Intra greu in mine si se implineste cu mult mai greu… Visez sa schimb lumea mea mica… Visez ca lumea mea mica sa schimbe lumea mare… Visez sa-mi implinesc menirea si sa pasesc in lumina… Visez sa-mi traiesc viata cu bucurie si sa pot darui pana in ultima clipa…

Sunt un copil cu viata de matur. Sunt un om cu responsabilitati care doreste sa uite de lume. Sunt o lume pe care nici eu nu o cunosc in detaliu. Sunt o taina a universului pe care doar cel care creat-o o cunoaste si mai presus de toate … o iubeste…

Pentru ca sunt iubita de Dumnezeu….

Pentru ca nu stiu inca de unde vin si unde ma indrept…

Pentru ca viata merita traiata cu toate miracolele ei …

Pentru ca si eu sunt un miracol…

Pentru ca rasare soarele si apune…

Pentru ca viata e eterna…

Pentru ca DA si pentru ca NU…

Pentru toate acestea… si pentru mai mult decat ele…

SUNT FERICITA… sau… TREBUIE… sa fiu!

Mai exista OAMENI

24 – 25 iunie 2010 – 01:15 – Iasi

Mai exista, se pare, oameni care scriu, oameni care simt sau care au vise, ca si mine. Exista cu certitudine. Nu toti se manifesta. Multi poarta masca din viata cotidiana ca pe un scut prin care ei cred ca nu li se vede sufletul. Putini sunt cei care se-arata lumii. Sau poate multi. Am atat de multi oameni minunati in jurul meu si de cele mai multe ori nu-i observ. Asa cum poate nici ei nu ma observa pe mine cu toate gandurile mele luminoase sau nu, profunde sau superficiale.

E atat de greu sa scrii. Imi dau seama de lucrul asta cu fiecare clipa care trece. Am atat de multe ganduri si sentimente ca-mi trec prin suflet incat prea putine sunt cuvintele care sa le exprime cu adevarat. Scriu cand reusesc sa ma motivez ca trebuie, desi TREBUIE mereu. Mereu simt ca ar trebui sa spun lumii cate ceva, lumii acesteia mari sau lumii mici care ma inconjoara. Mereu simt ca fac lucruri mari si lucruri atat de mici in acelasi timp. Mereu imi doresc sa-mi gasesc calea si mereu o tot caut. Nu stiu inca pe ce drum imi pot implini destinul si menirea. E dificil sa fac o alegere si viata e uneori atat de scurta. De la a hotara sa scriu ACUM sau MAINE si pana la a hotara ce voi face cu viata mea viitoare, pana la a sti langa cine voi fi in urmatorii ani e un drum atat de scurt si de inexistent aproape. Viata mea din ultimii ani s-a construit pe vise mari, pe izbanzi mici si pe multe renuntari. De fiecare data incep sa ma implic intr-un nou proiect cu tot sufletul, de fiecare data simt oameni speciali in felul lor care TOTUSI ma dezamagesc, de fiecare data simt ca orice as incepe se va termina mai devreme sau mai tarziu, subit, fara explicatii si fara noima aproape.

Poate ca asa mi-e firea, cand radiez de fericire, cand de tristete. Poate ca menirea si drumul il voi gasi mai tarziu, poate ca e bine sa mai ratacesc putin, sa mai fac ocolisuri pana sa intru pe fagasul MEU. Poate ca mi-e frica de viata si de toate obstacolele ei adevarate. Poate ca inca n-am devenit OM si poate ca nu sunt in stare sa devin inca. Sunt prea multi de poate in mine si in randurile astea care s-au vrut confesor, care s-au vrut directe si terapeutice. N-am reusit totusi sa-mi las masca politetii la intrarea in text. Nu reusesc nici acum. Bat campii cu gratie si ma lamentez.

Scriu atat de rar aici incat simt ca pierd clipe efemere care niciodata nu mai revin. Viata incepe sa ma poarte pe cai atat de complicate incat simt uneori ca nu reusesc sa mai fiu eu insami, desi probabil ceilalti nu observa lucrul acesta.

Fac lucruri care mi se par mici dupa ce le termin si mari pana sa le incep. Fac lucruri pe care altii ar considera lipsit de importanta sa le faca. Nu vreau sa dezamagesc si nu vreau sa las in urma mea drumuri neterminate. Poate ca nu e bine sa fiu asa insa asta simt ca mi-e menirea cel putin pentru moment. Aceea de a invata cat mai mult si mai multe. Aceea de a spune DA aproape oricarei provocari. Aceea de a nu fi pragmatica. Imi place sa cred ca fac parte din acea categorie de oameni care stiu sa traiasca autentic desi de cele mai multe ori ma pierd in clipe de plictis. Imi place sa cred ca viata e frumoasa si ca oamenii sunt buni desi de cele mai multe ori sunt dezamagita. Imi place sa cred in iubire… Sper sa gasesc persoana care sa-mi fie reversul, care sa ma completeze si sa tina balanta vietii mele in echilibru. Sper ca in curand viata sa-mi ofere si raspunsuri. E greu sa scriu in cuvinte toate SPER-urile si toate POATE-urile din mintea mea de … copil inca.

In jurul meu lumea pare sa se ghideze dupa alte legi. Probabil doar pare.

Exista si oameni minunati. Stiu asta. Si pentru lucrul asta sunt fericita! Exista in jurul meu oameni care doar simt, desi nu scrium nu canta, nu picteaza, nu joaca teatru. Exista in jurul meu oameni care ma iubesc si care ma admira. Exista OAMENI.

Sunt sigura ca toti cei care au trecut, trec sau vor trece prin viata mea ma vor imbogati cu ceva. Din acest motv trebuie sa nu-i dezamagesc. Nu e usor. E doar un lucru pe care mi-l autoimpun in ceea ce priveste oamenii care conteaza.

Imi propuneam intr-o dupa-amiaza sa scriu o scrisoare plina de ganduri bune si de recunostinta unei foarte bune prietene, celei mai bune cred, din momentul asta. Ma gandeam la viata ei, nu tocmai usoara, la toate momentele importante in care i-am fost sau mi-a fost alaturi, la toate amintirile care ne fac viata mai placuta uneori. N-am reusit inca. Nu stiu cand vor veni aici in varful degetelor sa se ceara scrise. Vin mereu probabil insa din varii motive nu le scriu.

Oamenii care mi-au intrat recent in viata sunt minunati dar enigmatici. Ar fi mult prea prozaic sa-i numesc. Sunt multi si speciali. Sunt diferiti si atat de aceeasi OAMENI. Fac lucruri normale dar minunate. Au si pacate, cum avem toti. Nu stiu ce insemn eu pentru ei, nu stiu ce vom putea realiza impreuna, nu stiu nici ce am realizat pana acum bun impreuna dar sper ca nu a fost in zadar. Sper ca timpul…si Dumnezeu sa-mi croiasca drumul pe unde trebuie.

E tarziu. Gandurile vin si pleaca mult prea repece iar lacrimile stau sa pice. Din ce motiv, nu stiu! Probabil cei din jurul meu ma vad o persoana atat de sigura pe mine si de implinita incat poate, ma invidiaza. Probabil ca multi nu au ocaziile pe care le am eu, probabil ca multi nu-si doresc astfel de ocazii.

In seara asta am realizat ca viata pe care o am acum la Iasi e una minunata desi banii sunt putini, desi criza financiara face din ce in ce mai multe probleme tuturor, desi lucrurile nu sunt tocmai bune. Pentru ca intrand intr-un mediu cu totul special, cultural, intr-un mediu in care oamenii au alte prioritati si interese, viata si preocuparile mele s-au schimbat, pentru ca de atunci nu am spus NU aproape niciodata, pentru ca am facut lucruri multe si minunate si pentru ca mai am inca puterea sa visez la un viitor placut sufletului meu.

E tarziu poate. E poate prea devreme. Timpul trece totusi si odata cu el se scurge si viata din clepsidra. Ramane totusi speranta ca lucrurile pe care ne punem semnatura simbolic sau la propriu vor ramane dupa noi si vor schimba ceva in ceilalti.

Viata e un dar tainic si complicat. Daca nu esti capabil sa o iubesti cu greu ii poti trece toate probele cu succes.

Viata e un miracol si pentru ea trebuie sa fim fericiti!

22

000183

Atat am atins azi in materie de ani. E putin dupa unii, mult dupa altii. La ceas de seara, in ziua asta care e una importanta pentru mine, incerc sa-mi las cateva ganduri aici. Nu stiu daca voi reusi pentru ca probabil muza mi-a plecat in vacanta cateva clipe sau seri. Sunt putin dezorientata acum, din pricina vietii, care face cam multe valuri prin jurul vasului meu de croaziera.

Sunt sigura ca maine dimineata soarele va rasari promitator si voi avea mai multe ganduri eficiente cu privire la viata si la anii astia…si la ziua asta.

Anul trecut, eram intr-o oaza de liniste si frumusete la Alpin in Vatra Dornei. Acum sunt in familie, la Dolhasca. Tot intr-o oaza de liniste si de toamna aurie.

Multumiri celor care nu m-au uitat. Multumiri parintilor mei, bunicii mele dragi,  Deei, Dianei, Gianinei, Adinei, Doinitei, Corneliei( si prietena si matusa mea), familiei Corduneanu, fam. Vasilevici, AVON Romania, Adinei, doamnei Gusetu si tuturor celor care s-au gandit azi la mine.

Multumiri lui Dumnezeu si vietii pentru darurile lor minunate. Poate ca mai bune si mai potrivite randuri pentru ziua asta ar fi fost cele din 30 septembrie, cand m-am simtit cu adevarat implinita, acum toamna si acum cand m-am nascut si acum cand totul reincepe intr-un oarecare fel. Asadar, puteti sa cititi Alte randuri… pe drumul de fier…si sa va ganditi ca le-am scris azi.

Promit sa revin cu alte idei mai profunde…

Pe curand!