De la national la international – EuroArt Iasi 2012 – Festival de teatru profesionist

În perioada 21 – 27 mai 2012 publicul iesean e convocat la bucurie. O dunga de trafalet zambitoare i-a intampinat deja in oras pe ieseni. Anul acesta va avea loc a şasea ediţie a EuroArt Iaşi, festival de teatru profesionist international, organizatorul acestui eveniment fiind Asociaţia EuroArt Iaşi în parteneriat cu Fundaţia Culturală TIMPUL. Evenimentul este organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Iaşi, Casei de Cultură „Mihai Ursachi” Iaşi şi Institutului Cultural Român Tel Aviv.

În ultimii ani EuroArtIaşi a prezenta publicului ieşean 55 de spectacole, a oferit bucuria de a admira montări a 44 de regizori care, la rândul lor, au oferit partituri pentru 388 de actori, ce au fost urmăriţi de aproximativ 16000 spectatori, doar anul trecut EuroArt Iaşi bucurându-se de peste 5000 de spectatori.

Anul acesta organizatorii eu reusit sa includa in programul spectacolelor si doua montari din afara granitelor tarii: Tel Aviv si Chisinau. Astfel EuroArt Iasi a facut un pas important de la statutul de festival national la cel de festival international.

PROGRAMUL FESTIVALULUI PE ZILE

Luni, 21 mai, orele 20:00, Cafeneaua Piaţa Unirii, spectacol gratuit

Teatru’74 Tg. Mureş: PISICA VERDE, de Elise Wilk

Regia: Rareş Budileanu

 

„Pisica Verde” este povestea a şase adolescenţi: Bianca, Dani, Boogie, Roxana, Flori şi Robert şi a unei seri de Sâmbătă care le va schimba vieţile pentru totdeauna. Lumea lor înseamnă cartierul de blocuri din spatele combinatului, şcoala, primele iubiri şi clubul President, unde merg Sâmbătă seara. Dar lumea lor mai înseamnă şi îngeri care beau vodcă, vrăji făcute la miezul nopţii, pisici verzi care apar în mijlocul intersecţiei şi pastile colorate pe care le înghiţi ca să uiţi. Este o lume din care părinţii lipsesc: fie sunt plecaţi la muncă în străinătate, fie n-au timp, fie copiii sunt nevoiţi să joace rolul părinţilor. Toţi adolescenţii din această poveste se refugiază în lumi paralele, care par mult mai frumoase şi mai suportabile decât cea în care trăiesc.


Marţi, 22 mai, orele 19:00, Casa de Cultură a Studenţilor
Teatrul MIHAI EMINESCU Botoşani:
O NOAPTE  FURTUNOASĂ de I. L. Caragiale
Regia: Alexandru Vasilache

O NOAPTE FURTUNOASĂ nu se referă atât la îngâmfarea negustorilor parveniţi de tipul lui jupân Dumitrache Titircă Inimă-Rea, chiristigiu şi căpitan în garda civică, la rigiditatea reprezentanţilor forţei publice de partea celor tari, de felul ipistatului Nae Ipingescu, şi la arivismul amploiaţilor de factura studentului gazetar Rică Venturiano, cât la „onoarea de familist“ a jupânului, compromisă, la lipsa de „rezon“ a ipistatului prea încrezător şi grăbit să facă uz de autoritate în favoarea amicului său, în fine la limbajul semicult al ziariştilor, adepţi ai unor sloganuri sublime pe care le pronunţă după ureche, aplicându-le dacă s-ar ivi ocazia, pe dos. Din fraza lui Venturiano: „Nimeni nu trebuie a mânca de la datoriile ce ne impun sfânta Constituţiune… mai ales cei din masa poporului“, cei doi înţeleg prin sufragiu pe omul de sufragerie, deduc că Rică „bate în ciocoi, unde mănâncă sudoarea poporului suveran“.

Într-adevăr, Rică pretinde că n-are altă politică decât „suveranitatea poporului“, pentru că „box populi, box dei“, dar deviza lui civică sună: „Ori toţi să muriţi, ori toţi să scăpăm!“ Piesa, o farsă, se bazează pe un qui pro quo. Jupân Dumitrache ia drept inamic al onoarei sale pe Rică, în vreme ce soţia îl trădează cu Chiriac, calfa, omul de încredere, Rică, aventurierul hilar, asaltând pe cumnata chiristigiului.

 

Miercuri, 23 mai, orele 19:00, Casa de Cultură a Studenţilor

Teatrul Naţional MIHAI EMINESCU Chişinău: TAKE, IANKE ŞI CADÎR de Victor Ion Popa

Regia: Vitalie Rusu

Capodopera lui Victor Ioan Popa, „Take, Ianke şi Cadîr” este, fireşte, una dintre piesele de rezistenţă ale comediografiei româneşţi.  Un evreu, un român şi un turc, sunt negustori ce îşi împart clientela. În final, fata evreului şi băiatul românului ajung să se iubească, povestea lor de dragoste, fiind în concepţia taţilor lor, absolut imposibilă. Bătrânul Cadîr, veşnic îndragostit şi mereu pus pe şotii, face însă în aşa fel încât istoria să aiba un final fericit. Fireşte că atmosfera cordială se va putea materializa printr-o „fuziune” a celor două prăvălii.

 

Joi, 24 mai, orele 19:00, Casa de Cultură a Studenţilor

Teatrul MARIA FILOTTI Brăila: GAIŢELE de Alexandru Kiriţescu

Regia: Radu Nichifor

„Gaiţele” este una dintre cele mai prestigioase comedii de moravuri din dramaturgia românească şi opera de referinţă a lui Alexandru Kiriţescu. Piesa purta iniţial titlul de „Cuib de viespi”, iar principala caracteristică a personajelor este să ţină evidenţa, într-un imens catastif al memoriei, al întamplarilor mărunte dar revelante ale lumii citadine. Provincialismul devine o modă în teatru, destinul oamenilor se transformă astfel în fatalitate şi în ireversibilitate.

Vineri, 25 mai, orele 19:00, Casa de Cultură a Studenţilor

Teatrul ANDREI MUREŞANU Sfântu Gheorghe: MOARTEA PENTRU PATRIE, de Mihai Ignat
Regia: Mirela Bucur

„Moartea pentru patrie” este o comedie cu gust amar despre relaţii interumane într-o micro comunitate, marcată de problemele tranziţiei româneşti. Piesa scrisă de Mihai Ignat a fost nominalizată la concursul Uniter „Cea mai bună piesă românescă contemporană a anului 2008” şi este montată pentru prima dată în România.

Sâmbătă, 26 mai, orele 19:00, Ateneul Tătăraşi
Compania de Teatru D’AYA Bucureşti: CE NE SPUNEM CÂND NU NE VORBIM, de Chris Simion
Regia: Chris Simion

O doză de comedie despre nesfârşitul conflict dintre raţiune şi inimă… şase variante de a înşela în cuplu.

Ce avem in mintea noastra, coincide foarte rar, sa nu zicem întâmplător, cu ceea ce spunem sau cu ceea ce facem. De cele mai multe ori mintea nu trăieşte în acord cu sufletul. De parcă am trăi permanent cu o a doua persoană în noi înşine. „Spectacolul din mintea noastră” este al doilea volum al romanului „Ce ne spunem când nu ne vorbim”. În cheie absolut comică… umorul fiind singurul care ne salvează din absurd.

Duminică, 27 mai, orele 19:00, Casa de Cultură a Studenţilor
Teatrul KAROV Tel Aviv: D’ALE CARNAVALULUI de I. L. Caragiale
Regia: Nicu Nitai

Un spectacol în limba hebraică, subtitrat în limba română, foarte proaspăt, cu premiera în 2012. Nae Girimea, un frizer dintr-o mahala bucureşteană a sfârşitului de secol XIX, îşi găseşte o nouă amantă în persoana Didinei Mazu. Acest fapt va stârni gelozia nebunească a amantei sale „de suflet”, Miţa Baston, precum şi a violentului Pampon, amantul oficial al Didinei. În acest vârtej care se petrece în timpul unui carnaval, intră şi Crăcănel, întreţinătorul oficial al Miţei. Sunt şi victime colaterale, dar totul se termină cu bine.

Preţul unui bilet este de 15 lei.

EVENIMENTE CONEXE:

Lansări de carte – Librăria Avant-Garde, Strada Lăpuşneanu, nr.16, la parter

  • Marți – 22 mai 2012, ora 17.oo – Lansare de carte – Gabriel Andronache – Ich bin ein berliner”, Editura Herg Benet, Bucuresti, 2011 –  Invitat Lect. univ. dr. Ioan Milică

”Prima parte a cartii de debut al jurnalistului, scenaristului si acum romancierului iesean Gabriel Andronache descrie o realitate care penduleaza isteric intre anost si cosmar si care pare sa aiba o alternativa doar in planul imaginatiei. In a doua parte se produce saltul neasteptat al eroului in realitatea alternativa, ruptura de trecut si incercarea de a se integra in noua lume, confruntarea intre vis si realitate. Este un proces pe care l-au trait sub o forma sau alta toti cei care au petrecut o parte din viata intr-un sistem totalitar, cei care au visat la o alta viata, au avut curajul sa faca trecerea si au trait intr-o doza sau alta amestecul intre realizare si dezamagire. Intr-o forma sublimala, cu o intelegere surprinzator de profunda si matura, Gabriel Andronache reuseste sa sintetizeze aceste trairi, sa expuna in povestea unui singur personaj nu numai slalomul unui destin ci si diferite partii pe care intamplarile vietii ar fi putut sa-l duca pe erou.”  http://filme-carti.ro/

  • Sâmbătă, 26 mai 2012 – ora 16.00 – Lansare de carte – Chris Simion – Ce ne spunem când nu ne vorbim, volumul  1,  Editura Trei, București, 2011

”Un diagnostic fatal o determină să o ia la fugă şi să se ascundă. Fără nicio explicaţie. îşi abandonează iubitul, părinţii, prietenii… tot. Pleacă din ţară ca să-şi trăiască sfârşitul într-o singurătate deplină, scriind mail-uri pe care nu le trimite niciodată. După doi ani, îşi reface analizele. Verdictul medical are efect de dinamită. Anulează toate aşteptările. E sănătoasă tun, fără urmă de neoplasm, prin urmare, în viaţă. După doi ani în care a dansat tango cu moartea, revine în povestea din care evadase, dar nu se mai identifică profund cu nimic. Acvariul cu lumea ei de demult, cu peşti-emoţii, cu scoici-amintiri, cu gânduri-nisipuri, cu plante-vise, mediul ei vital de mai înainte, se dovedeşte a fi acum ceva banal, deloc esenţial, foarte simplu de înlocuit. Singurul lucru cu care rămâne după această jupuire e sinele. Dacă primul diagnostic a fost greşit sau dacă şi-a inventat povestea doar ca să fugă de realitatea în care era… nu mai contează atâta timp cât, însoţind-o pas cu pas pe drumul ei, ne-am făcut ţăndări ca să ne recompunem, am minţit ca să descoperim adevărul, am urât ca să aflăm iubirea adevărată, ne-am pierdut definitiv ca să îl regăsim pe Dumnezeu pentru totdeauna.
„Când eşti pe un drum cu sens unic, fără cale de întoarcere, fiecare secundă te costă altfel. Moartea îmi zâmbeşte din colţul camerei. Mi-ai şoptit toată copilăria că viaţa trebuie să fie o eternă lecţie în care să ne pregătim să murim.
Mă auzi? Caută neîncetat să rămâi liber. Inima ta poate iubi tot ce doreşte. In fiecare răsărit de soare există ceva frumos. Călătoria aceasta nu poate avea sfârşit.”

            Chris Simion s-a născut pe 20 august 1977, în Bucureşti. A absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” – Bucureşti secţia teatrologie în 2000 şi secţia regie teatru în 2005. în 2000 a înfiinţat Compania de Teatru D’AYA împreună cu scriitorul francez Pascal Bruckner, care a devenit ulterior şi Preşedintele Onorific al companiei. D’AYA este un teatru profesionist, independent care colaborează atât cu actori tineri, cât şi cu nume mari ale scenei româneşti.
In 2006 iniţiază proiectul Teatrul Undercloud din Lăptăria lui Enache – Terasa „La Motoare”.
In 2009 devine membru al Uniunii Scriitorilor din România.
A scris: Dragostea nu moare. O concluzie la 16 ani (1994 ); Dogmatica fericirii (1995); Disperarea de a fi (1996); De ce nu suntem ceea ce putem fi? (1997); Spovedania unui condamnat (1998/2000); In fiecare zi, Dumnezeu se roagă la mine (2002).
A regizat numeroase spectacole, printre care: Copilul divin după Pascal Bruckner, Scaunele după Eugene Ionesco, Dragostea durează 3 ani după Frederic Beigbeder, Hell după Lolita Pille, Şi caii se împuşcă, nu-i aşa? după Horace Mccoy, Călătoria sau Pescăruşul Jonathan Livingstone după Richard Bach, Maitreyi după Mircea Eliade, Oscar şi Tanti Roz după Eric Emmanuel Schmitt.
Dintre premiile obţinute amintim: 1995 – bursă de studii în literatura sanscrită, New Delhi – Sanskriti Kendra. 2000 – Spectacolul „Călător în noapte” premiat la Festivalul de Teatru Experimental de la Cairo. 2002 – „Premiul debut în proză” acordat de Ministerul Culturii şi Cultelor. 2004 – „Premiul pentru cel mai bun spectacol” pentru „Scaunele” acordat de Alliance Française, urmat de turneu în India în 8 oraşe. 2006 – „Premiul de Excelenţă” în Gala Antidrog acordat de Guvernul României pentru spectacolul „Hell”.

  • Duminica 27 mai 2012 – ora 17.00 – Lansare de carte – Ştefan Oprea – trei volume de critică de teatru:

Intersecții teatrale, Editura Junimea, Iași, 2012

Prin teatre și prin ani, Editura Artes, Iași, 2011

Pas la pas prin festivaluri, Editura Opera Magna, Iași, 2011

Conferințe de teatru – Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi

 

  1. Luni 21 mai 2012, ora 13.00, Sala Studio a Universității de Arte ”George Enescu” Iași

–          Conferinţă – spectacol – ”E greu viața tomn inșpektor. Ultima venire a lui Caragiale în România. Întâlnirea cu prieteni.” – cu Nicolae Urs, actor la Teatrul Odeon Bucureşti

  1. Conferinţă – „Caragiale, părţile triste” – cu Nicu Nitai, directorul teatrului Karov, Tel Aviv
  2. Marți, 22 mai 2012, ora 13.00, Sala Studio a Universității de Arte ”George Enescu” Iași – Conferinţă – „Caragiale – spirit românesc sau maghiar?” – cu Kozsik Jozsef, actor, Tg. Mureş
  3. Duminică, 27 mai 2012, ora 17.00, Librăria Avant-Garde, Strada Lăpușneanu, Nr. 16, la parter – Conferinţă – „Caragiale, omul politic” – cu Ştefan Oprea, critic de teatru, Iaşi

Mai multe detalii puteţi obţine de pe website-ul festivalului www.euroartiasi.ro.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s