“Elogiu Magiștrilor” la Humanitas

Librăria Humanitas de pe strada Lăpuşneanu vă aşteaptă vineri, 18 noiembrie, la ora 18.00, la cea de-a doua ediţie a Conferinţelor Humanitas, un program – eveniment în peisajul cultural ieşean.

Conferinţele Humanitas îşi doresc să pună bazele unui dialog constructiv între specialiştii din diverse domenii ale culturii, ştiinţelor şi publicul larg. Fiecare întâlnire pleacă de la o prelegere tematică susţinută de invitatul nostru şi este urmată de o dezbatere publică în jurul subiectului propus.  Profesionalismul într-un anumit domeniu dublat, deschiderea către interdisciplinaritate, gândirea critică şi discursul argumentat sunt doar câteva din valorile pe care organizatorii isi doresc să le promoveze prin intermediul acestui proiect.

Conferința de vineri va avea ca subiect “Elogiu Magiștrilor” și va fi susținută de prof. univ. dr. Eugen Munteanu, directorul Institutului de Filologie Română „A. Philippide” din Iași. Moderatorul întâlnirii este prof. Mirel Cană, coordonatorul şi iniţiatorul „Conferinţelor Humanitas”.

 

Eugen Munteanu (n. 1953) este absolvent al Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi, Facultatea de Litere, specializarea filologie clasică și filologie românească. A tradus numeroase cărți din latină, greacă, franceză și germană. Dintre acestea, amintim: Sfîntul Augustin, Confessiones/ Confesiuni (Ediţie bilingvă, traducere din limba latină, introducere şi note, Editura “Nemira”, Bucureşti, 2000, 687 p.), Thomas de Aquino, De ente et essentia/ Despre fiind şi esenţă (Ediţie bilingvă, traducere, introducere, note şi comentarii, Editura “Polirom”, Iaşi, 1998, 180 p.), precum și Istoria filozofiei limbajului, de Eugen Coșeriu (traducere din germană, prefață și indice, Editura Humanitas, 2011), carte care s-a lansat recent în Librăria Humanitas de pe strada Lăpușneanu. În prezent, Eugen Munteanu este profesor la Catedra de Limbă română și Lingvistică generală de la Facultatea de Litere a Universității „Al. I. Cuza” din Iași. Mirel Cană (n. 1957) este absolvent al Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi, Facultatea de Filologie, profesor de limba şi literatura română până în 1990, redactor la Editura Junimea (1990-1992), apoi muzeograf în cadrul Muzeului Literaturii Române. A publicat, sub pseudonimul Şerban Alexandru, romanele Zgomotul de fond (Editura Junimea, 1992), Omul e mort (Editura Eurocart, 1999; ediţia a II-a, Editura Junimea, 2001) şi primele două volume, Mallarmé şi Albedo, din tetralogia Benedict şi Maledict (Editura T, 2005). Diagnostic, povestea adevărată a unei experienţe-limită trăite de autorul însuşi, este, nu întâmplător, prima lui carte semnată cu numele real.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s