Ruga pentru Adrian Paunescu

Hipnoza de toamna

E-o linişte plătită-atât de scump
Şi e o pace de sorginte sfântă
De se aude tăinuit cum cântă
Mătasea în ştiuleţii de porumb.

Colinele se-ntunecă de cai,
Amărăciunea toamnei reînvie
Şi cade sufletul din ciocârlie
Pecetluind ţâţânile din rai.

Dinspre poteci de purpură subţire
Se cântă imnul nunţilor de cerbi,
Cerboaice senzuale fată-n ierbi
Şi reîncep legende să respire.

Orfeu, curând, va fi răpit de sterpi
Şi-nchis într-un azil de patru lire.

Poetul

Aş sta, aşa cu faţa-n sus,
Lovit pieziş de vreme
Şi-ncet ca un izvor supus
Ţi-aş murmura poeme.

Şi patul de sub şira mea,
Podeaua care-l ţine,
Cu timpul s-ar dărăpăna
Şi-n casă-ar fi ruine

Şi peste molcomul prăpăd
Peste privirea-mi oarbă
Cu gura începând să vad
Eu, năpădit de iarbă,

Din somnul ca un trist magnet
Ce ştie doar să cheme,
Ţi-aş mai încredinţa încet
Mistere şi poeme.

Albitul firii mele os,
Schiloada chipăroasă,
Lovit de pietre dureros
Şi mărunţit de-o coasă.

Ar face gura şi-ar sopti
Despre ce e şi nu mi-i
În veacul de schizofrenii
Pân-la sfârsitul lumii

Şi dacă varul cel nestins,
Ce-i una cu folosul,
Cu cinic urlet dinadins
Mi-ar înghiţi şi osul,

Eu, tainic, blând şi tutelar,
Călcând tăceri postume,
Din toţi pereţii daţi cu var
M-aş reîntoarce-n lume,

Către o casă, unde-acum
Şi moartea mai aşteaptă,
Până să-nceapă tristul drum
De dincolo de şoaptă.

Să-ţi spun că încă nu-i târziu.
Ruina e departe,
Iar eu cu inima te ştiu
Pe viaţă şi pe moarte.

Aş sta aici, pe-acest prundiş
Pe care-mi este bine,
Ca vremii, pus hotar pieziş,
Să-mbătrânesc de tine.

Să-mi sugă oasele-n pământ
De parcă oase-aş plânge,
Să fiu doar calcar şi cuvânt
Şi-un ultim strop de sânge.


Viata, dublu mixt

Trăiesc aici, dar simt că sunt departe,
Din ce în ce mai singur şi mai trist,
Nici nu mai ştiu cât pot să rezist,
Închis într-un ziar şi într-o carte.

Mă-ncredinţez iluziei deşarte
Că mă salvează regăsirea-n Christ,
Dar, vai, ajung un fel de dublu-mixt,
Cu viaţă-n minus şi cu plus de moarte.

Şi, totuşi, nu m-a ocolit norocul,
Deşi mi-a fost întotdeauna greu,
Şi-am transformat în foc destinul meu
Ca, azi, cenuşa să rezume focul.

Şi de-aş cădea, aşa cum cere jocul,
Ca să devin o piesă de muzeu,
Eu tot îi mulţumesc lui Dumnezeu
C-a-ntârziat şi-aşa, prea mult, sorocul.

18 iulie 1997

Pastel de toamna

Pe muntele negru de frunza de vară
Te chem cu accent brumariu să te sperii
Când spicul de toamnă dă-n spicele verii
Şi cade lumina şi trage să moară.

Şi sunt întrebări prin natura puzderii
Şi sfârâie ploaia dintâi ca o ceară
Şi vara ne-nchide în toamna afară
Femeie, bărbat sub pecetea tăcerii.

Aicea la munte mai poate să spere
Şi cel care moare că moartea-i departe
Şi noi să fugim şi să scriem o carte
În ea cuprinzând ale toamnei mistere.

Că suntem în lume pe-acolo prin partea
Pe unde întârzie poşta şi moartea.

Ruga pentru parinti

Enigmatici şi cuminţi,
Terminându-şi rostul lor,
Lângă noi se sting şi mor,
Dragii noştri, dragi părinţi.

Chiamă-i Doamne înapoi
Că şi-aşa au dus-o prost,
Şi fă-i tineri cum au fost,
Fă-i mai tineri decât noi.

Pentru cei ce ne-au făcut
Dă un ordin, dă ceva
Să-i mai poţi întârzia
Să o ia de la început.

Au plătit cu viaţa lor
Ale fiilor erori,
Doamne fă-i nemuritori
Pe părinţii care mor.

Ia priviţi-i cum se duc,
Ia priviţi-i cum se sting,
Lumânări în cuib de cuc,
Parcă tac, şi parcă ning.

Plini de boli şi suferind
Ne întoarcem în pământ,
Cât mai suntem, cât mai sunt,
Mângâiaţi-i pe părinţi.

E pământul tot mai greu,
Despărţirea-i tot mai grea,
Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.

Dar de ce priviţi asa,
Fata mea şi fiul meu,
Eu sunt cel ce va urma
Dragii mei mă duc şi eu.

Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.
Rămas bun, băiatul meu,
Rămas bun, fetiţa mea,

Tatăl meu, băiatul meu,
Mama mea, fetiţa mea.


Descantec de viata si moarte

Să fie de dulce, să fie de vară,
Să fie de iarbă ajunsă la brâu,
Să fie de dragoste ultima oară,
Să fie de pietre spălate de-un râu.

Să fie de mine, să fie de tine,
Să fie cumva şi de noi amândoi,
Să fie de rău şi să fie de bine,
Să fie de mierea ascunsă-ntr-un roi.

Să fie de cer şi să fie de munte,
Să fie de mâine, să fie de azi,
Să fie de tâmplele mele cărunte,
Să fie de ceaţa ieşită din brazi.

Să fie de zi şi să fie de noapte,
Să fie de clipa când vrei să şi mori,
Să fie de gustul cireşelor coapte,
Să fie de drumul spre Malu cu flori.

Să fie de calul ce mânzu-şi învaţă,
Să pască în voie, s-alerge constrâns,
Să fie de ziua schimbării la faţă,
Să fie de purificare prin plâns.

Să fie de pas şi să fie de pernă,
Să fie de toată intrarea-n destin,
Să fie de ţara asta eternă,
Pe când o femeie îţi iese cu plin.

Să fie de-a-nvinge, să fie de-a pierde,
Să fie de brazdă, să fie de spic,
Să fie de treflă, să fie de verde,
Să fie de mare, să fie de mic.

Să fie de viaţă, să fie de moarte,
Să fie de gustul de măr pădureţ,
Fecioara muşcându-l cu buzele sparte,
Să fie de sângele ei fără preţ.

Să fie de salcia plânsului veşnic,
Când teatrele lacrimi confiscă din ochi,
Să fie de ornic, să fie de sfeşnic,
Să fie de drag, spre a fi de deochi.

Să fie de toate în devălmăşie,
Plătind consecvent cel din urmă pariu,
Să fie, să fie, dar cine să fie?
O ştiţi fiecare. Eu asta n-o ştiu.

Repetabila povara

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor…
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.

Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi însine ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga…

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conştiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.
Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
Şi abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.


Leagan pentru toata copilaria

Pune-ţi, copile, capul pe pernă,
Te-asteaptă vise, prunc adormit,
În vise viaţa este eternă,
Cu ceruri blânde şi fără sfârşit.

Ce ştii tu-n lume câte se-ntâmplă,
Nici nu e bine tu să le şti,
Lumea-ngenunche la a ta tâmplă,
Şi, lângă tine suflet, cor de copii.

Astăzi, copile, eu îţi dau pâine,
Tu pâinea asta o muşti firesc,
Ce-ţi dau eu astăzi tu-mi vei da mâine,
Eu, legănându-te, îmbătrânesc.

Trupul tau fraged ca un mesteacăn
Să se îndoaie galeş în somn,
Ca să creşti mare, plâng şi te leagan,
Copile dulce, prea tinere domn.

La geam lumina lunii ţi-o scapăr
Luminii tale să-i dau ecou,
Dormi, fericitule, că eu te apăr,
Că eu în tine mă nasc din nou.

Capu-l pe perna pune-l, copile,
Totul e bine, ai tai sunt vii
Şi mai au viaţă şi mai au zile,
Să crezi că pururea ei vor trăi.

Mama şi tata ţie-ţi vor face
Leagăn de stele şi de ninsori,
Să-ţi fie bine, să dormi în pace,
Să ai lumina la ursitori.

Pune-ţi, copile, capul pe pernă,
Dormi şi viseaza bunul tău vis,
Că-n vise viaţa este eternă,
Visul e lumea ce eu ţi-am promis.

Pat de rachită mirositoare,
Leagăn albastru şi-ncondeiat,
Pentru copilul care răsare
Şi-ai cărui ochi ritmul lumii îl bat.

Mama te leagană, veghează tata,
Somnul ţi-l apară ochi părinteşti,
Dormi şi visează că lumea-i gata
Şi te asteaptă numai să creşti.

Mie-mi trec anii, ţie-ţi vin anii,
Poate că mâine îţi va fi greu,
S-accepti ca astăzi eu ţi-am spus nani,
Dar nani-nani, frumosul meu.”

Scrisoare tatei

de Ana-Maria Paunescu

„Nici nu-mi dau seama, tată, cum să mă adresez. Am multe să-ţi spun şi multe să te rog. Sunt clipe grele, ştiu, am crescut suficient de mult cât să pot înţelege suferinţa. De mai bine de o săptămână, de când problemele ultimelor perioade s-au acutizat şi s-au oficializat, mi-e foarte teamă de liniştea din jur. Tu nu m-ai crescut în linişte! Încă de mică, am trăit în agitaţia continuă a vieţii tale active.

Înainte să merg la şcoală, am mers cu tine în turnee, am contabilizat cu ochii mei timizi toate aplauzele mulţimilor, mi s-au întipărit în minte chipuri şi destine, te-am privit din umbra vârstei, te-am admirat, te-am imitat şi m-am legat ireversibil de felul tău de a fi. E prea linişte, tată, în casă. Nu-mi place să termin „Flacăra” devreme, să plece la tipar seara, şi nu noaptea, cum obişnuieşte să se întâmple când ai suficientă energie pentru a o corecta amănunţit. Nu-mi place să latre câinii şi să-i aud doar eu. Sună telefoanele, toţi întreabă de tine. Oamenii te iubesc, chiar dacă uită să ţi-o spună în fiecare zi, chiar dacă vieţile lor chinuite nu le permit să se exteriorizeze, de fiecare dată când îşi amintesc de tine. Oamenii cred în tine, în puterea ta de a le schimba viitorul în bine. Sunt nefericiţi, dar suferinţa ta îi macină şi îi înnobilează.

Mă caută sudul, mă caută Oltenia, să afle ce mai faci. Ai tăi, de la Bârca, sunt îngrijoraţi şi primesc veşti confuze de la posturile de televiziune care vorbesc despre tine. Din Ardeal mă sună cei mai buni prieteni. Basarabia aşteaptă veşti. Moldova de dincoace de Prut caută răspunsuri. Chiar dacă mi-e greu să le explic tuturor că treci prin clipe grele, nu pot să le ignor tristeţea. Nu-i mint, nici nu le dau detalii. De fapt, detalii nici nu prea ştiu. În ochii mei nu mai e loc de diagnostic. Le spun că te vei face bine. Le spun că lupţi. Le spun că avem treabă. Şi ei mă cred. Au nevoie să mă creadă. Se liniştesc şi mă roagă să-ţi transmit că se gândesc la tine. Şi vocea alarmată li se stinge într-un mesaj înlăcrimat.

Te rog, tată, găseşte optimismul de care e nevoie pentru luptă. Mai sunt atâtea de făcut! Vine iarna, vine frigul şi trebuie să te găsească bine. Vin sărbătorile, vine ziua mea, voi face 20 de ani şi vreau să fii puternic. La vară avem de mers la Bârca, să mâncăm lubeniţă şi ciorbă de ştevie şi să stăm pe terasa de acasă, să lucească în ochii noştri grădina şi să miroasă a ploaie. Or să apară merele acrişoare pe Dealu Negru, ţăranii cu legume de lângă Bucureşti îşi vor scoate la porţi recolta. Trebuie să mă duci la Râmeţi, unde nu-mi amintesc dacă am fost vreodată, să ne uităm în Cartea de Onoare, în care ai scris de atâtea ori petice de istorie. Eu am de mers la bursă, în Portugalia, şi nu pot pleca liniştită dacă nu eşti refăcut. Mai e şi drumul la Vatra Dornei, pe care-l plănuim de atâta vreme şi pe care mi-ai promis că-l vom face în tihnă, cu opriri multe şi vesele, ca atunci, când eram mică şi credeam că toate-s pentru totdeauna. Am vorbit de curând de ţara Haţegului. Vreau să merg cu tine în Apuseni. Vreau să mă înveţi din nou să umblu prin ţara noastră. Nici la Putna n-am mai fost de mult.

Nu am făcut destule împreună. Aşa că, haide, tată, ridică-ţi ochii trişti şi ia-o de la capăt. Te rog să crezi în tine şi în toţi cei care îţi vor binele. Te rog să ai răbdare cu noi şi cu suferinţele fizice. Te rog să vrei să fii din nou puternic. Am nevoie de tine. Nu mai vreau să fie linişte în casă. Vreau să iubesc din nou timpul. Vreau să mă simt în siguranţă. E noiembrie. Nu-mi place toamna, când ţie nu ţi-e bine.”

Sursa Jurnalul National  din 4/11/2010

Anunțuri

7 gânduri despre „Ruga pentru Adrian Paunescu

  1. Pingback: Ruga pentru Adrian Paunescu - Ziarul toateBlogurile.ro

  2. Ma rog din tot sufletul pt. linistea celor doi prea incercati copii ai marelui POET, ADRIAN PAUNESCU si sper
    ca forta sufleteasca pe care el a avut-o sa isi gaseasca
    salas nou si tanar in sufletele lor! Iar pentru cel ce ne-a invatat sa ne iubum si pretuim parintii si sa ne purtam de grija, atat noua insine , cat si unii altora,
    sufletul meu timite, zilnic, spre cer, rugaciuni pt.li-
    nistea si vindecarea lui,acolo, in viata vesnica, cea „fara durere,intristare si suspin”.Dumnezeu sa-l odih-
    neasca pe Adrian Paunescu iar noua sa ne dea forta si
    intelepciunea de a-i urma, macar in parte, sfaturile
    pline de dragoste si echilibru. AMIN !

    • Sa te auda Dumnezeu!
      Iti uresc bun venit printre randurile si gandurile mele!
      Cum ai ajuns aici?… Ceva pareri despre blog? Ai si tu un blog?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s