Rodica Popescu Bitanescu – in curand la Iasi cu spectacolul Viata de cimitir

Viata de cimitir - Luni 8 noiembrie 2010 - ora 19.00, Casa de Cultura a Studentilor Iasi

Viata de cimitir
Luni, 8 noiembrie 2010
la Casa de Cultura a Studentilor, ora 19:00
Regia: Rodica Popescu Bitanescu
Distributia: Alexandru Hasnas, Ioana Marcoiu, Radu Solcan, Iuliana Calinescu, Irina Caramizaru, Rodica Popescu Bitanescu
„Piesa “ Viata de cimitir” este bazata pe o poveste complexa de iubire, inspirata din realitate, ce face legatura intre cele doua vieti: viata celor vii si viata celor ce nu mai sunt printre noi. Un subiect captivant, cu morala si totodata plin de umor, redat prin dialogurile savuroase dintre vii si morti, subiect la finalul caruia vom afla care sunt de fapt cei vii! Asadar, nu ratati ocazia de a fi martorii unei seri speciale, a divertismentului garantat. O reprezentatie unica prin intermediul careia veti descoperi cu siguranta secretele ce se ascund in spatele vietii de cimitir.
Rezervari la tel.: 0749/ 052.323”

 

Si pentru a va convinge sa pasiti in sala de spectacol… va propun in continuare cateva ganduri pe marginea unei alte piese de succes, semnata de aceeasi Rodica Popescu Bitanescu, Cinci femei de tranzitie dar si un interviu realizat in 2008 pentru Societatea Romana de Radiodifuziune.

Cinci femei de tranzitie – cronica de teatru

In spatele fiecarui zambet se ascunde o lacrima. Viata noastra a tuturor confirma lucrul acesta. Incercam in fiecare zi sa ne mascam angoasele, sa fim puternice in fata valurilor vietii, sa ne amagim singure ca suntem fericite poate pentru ca sa imprastiem macar in jurul nostru bucurie si lumina. Cineva mi-a spus odata un lucru important, un fel de reteta a fericirii, indiferent de ceea ce ti se intampla.”De mult mi s-a parut ca bucuria e mai rara, mai dificila si mai frumoasa decat tristetea. Si cand am facut aceasta descoperire, cea mai importanta fara indoiala din cate se pot face in timpul acestei vieti, bucuria a devenit pentru mine, nu numai o nevoie fireasca ci o obligatie morala. Mi s-a parut ca cel mai bun si mai sigur mijloc de a raspandi in jurul tau fericirea, e de a da tu insati imaginea ei. Si m-am bucurat sa fiu fericita.”

Comedia “Cinci femei de tranzitie” ilustreaza simplu si profund conditia umana in aceasta lume in care doar valorile materiale mai conteaza, in aceasta lume in care avem doar iluzia ca existam cu adevarat, ca ne luptam pentru ceva, in aceasta lume care in ciuda incercarilor noastre de a fi fericite, ne demonstreaza de fiecare data contrariul. Conflictul dintre generatii e doar o aparenta a lumii acesteia in care toti ne agitam parca inutil. In conversatia acestor femei lucrurile par banale, glumele mascheza defapt drame iar problemele ascunse undeva in adancul sufletului fiecareia dintre ele, ies pana la final la iveala si chiar daca nu-si gasesc rezolvarea, ele sunt macar comunicate. Indiferent de varsta viata loveste atunci cand te astepti mai putin si demonteaza teoriile luminoase, aflate de la cei care au incercat sa te educe intr-un fel sau altul. Atunci cand teoria se intalneste cu practica, atunci cand cartea se confrunta cu viata valorile cele mai puternice par a se darama intr-o clipa.

Totusi toate explicatiile pe care aceste femei incearca sa le gaseasca pentru ceea ce nu e bun in lume, sunt doar pretexte, doar aparente surse de salvare. Singura modalitate de a trece mai frumos prin viata e totusi aceea de a zambi in fata incercarilor vietii, chiar si daca ramai singur. Replica cea mai semnificativa a intregii piese, este cred cea din final, in care, personajul Rodica, gazda care a organizat acea intalnire intre prietene spune: “Ca la moara ne macina viata. Nu iarta pe nimeni.”

“Cinci femei de tranzitie” este o piesa scrisa, regizata si jucata de catre Rodica Popescu Bitanescu, o imagine luminoasa, vesela si debordand de energie a scenei romanesti, dar care iata, ascunde dincolo de aceasta bucurie un zbucium interior care reflecta atat de realist momentele prin care trece omenirea acum. Alaturi de Rodica Popescu Bitanescu, vorbesc despre viata in fata publicului si impreuna cu el, actritele Aimee Iacobescu,Magdalena Cernat, Vivian Alivizache si Tania Popa. Decorul piesei este asigurat catre Ioan Diana iar costumele de catre Zina Dumitrescu.

Un text care ascunde printre randuri, printre zambete imaginea unei omeniri insingurate din ce in ce mai mult, care alearga intr-o goana nebuna spre nicaieri, care uita sa priveasca in jurul ei si sa observe adevaratele valori ale lumii in care traim. O montare in care pe scena apar oameni simpli, in care ne regasim pe noi insine, o profesoara, o tanara, o femeie de afaceri, o bibliotecara, o montare care chiar daca te face zambesti, iti rascoleste sufletul si constiinta, Aceasta piesa obliga publicul sa-si puna intrebari esentiale si sa gaseasca poate, raspunsuri?

Si, totusi putem sa zambim. De ce nu?

Elena Raicu

Un zambet in spatele caruia se ascund uneori... lacrimi

„Noi trebuie sa tragem publicul spre noi. Nu sa ne ducem spre vulgul publicului…”

Interviu cu Rodica Popescu Bitanescu, Cinci femei de tranzitie – martie 2008

Elena Raicu: Piesa pe care o veti prezenta in aceasta seara publicului iesean este scrisa, regizata si jucata de dumneavoastra. V-as ruga sa-mi spuneti putin povestea acestui text.

Rodica Popescu Bitanescu: Piesa aceasta am scris-o acum cinci ani. Se joaca de cinci ani si doua luni la Teatrul National saptamanal cu salile pline, cu casa inchisa, lumea sta si pereti si pe jos si pe lampa cum se spune. Si din ce in ce vin mai multi, adica e foarte interesant, sunt oameni care au vazut-o a doua si a treia oara. Si inca mai vin sa o vada. Deci inseamna ca este un text care intereseaza. Eu cand am scris-o, daca se joaca de cinci ani si doua luni, va dati seama ca am scris-o cu un an inainte, n-am avut anume ceva in cap pentru textul acesta. Asa scriu eu, eu scriu pentru public, cred ca am un termometru al publicului si simt cam cea vrea lumea. Este momentul acestei piese. Este, asadar un text care intereseaza publicul din Romania acum, in perioada aceasta, c-o fi de tranzitie, c-o fi de terminare de tranzitie sau de neterminare niciodata a tranzitiei, este momentul acestei piese si vad ca succesul este din ce in ce mai mare, datorita textului si datorita interpretelor acestui text. Sigur ca eu am scris textul, eu am facut regia spectacolului si sunt asa de fericita ca piesa are succes, avand in vedere ca se joaca saptamanal, nu asa, pentru ca poti sa joci intr-un an de doua ori o piesa si sa spui ca ai jucat-o. Nu, ea se joaca extrem, extrem de des. Si s-a mutat de la sali mici la sali foarte mari, acum de la un timp o jucam chiar si la Sala Mare a Teatrului National. De unde  mi-a venit ideea? Asa am simtit nevoia, sa scriu  in primul rand pentru femei. Este o piesa care se adreseaza femeilor. Lucru care m-a facut sa continui. Succesul acestei piese m-a determinat si m-a rugat si lume si colegi, sa mai scriu. Am prins foarte mare incredere in mine ca dramaturg si am scris si a doua comedie, care se numeste Inca-i bine!. Inca-i bine!!!(rade)

E.R.: Mai e inca o speranta!

R.P.B. : Da. Mai e inca o speranta! Inca-i bine!!! Am intrat cu piesa aceasta in repetitii la Teatrul National in cadrul unui proiect al teatrului care se numeste, Usi deschise pentru toti. Si daca acest spectacol dupa vizionare iese bine, va intra in repertoriu. Deci m-am apucat sa scriu teatru, ceea ce nu este usor deloc dar este o mare bucurie pentru ca imi place si simt ca textele pe care le scriu intereseaza publicul si au succes. Stiti de ce? Sunt ancorate in realitate si nu exista persoana din sala, de orice varsta, care sa nu se regaseasca macar in problemele unui dintre personajele mele.

E.R.: Dumneavoastra sunteti o actrita de succes, sunteti pana la urma o emblema pentru teatrul romanesc. Cum reusiti sa ramaneti lucida si mai ales echilibrata in fata publicului tocmai datorita acestui statut pe care-l aveti acum si de dramaturg si regizor de succes?

R.P.B. : Da. E foarte interesanta intrebarea, e prima oara cand ma intreaba cineva asa ceva. Cum de raman lucida? Chiar, e o perioada in care muncesc foarte mult, scriu, regizez, joc, memorez o gramada de texte, fac televiziune, o sa incep sa joc si intr-o telenovela la una dintre televiziuni, deci memoria mea, creierul meu este foarte solicitat. Si m-ai intrebat bine cum de rezist si sunt lucida. Printr-o disciplina pe care mi-am facut-o. Trebuie sa te pregatesti sa rezisti la tot. Daca esti pregatit psihic, daca ai antrenament si daca o faci cu placere reusesti. Si sa-ti spun ceva, nu se poate fara munca. Eu trebuie sa muncesc tot timpul. Eu tot timpul repet textele. Tot timpul repet, tot timpul invat. Barbatul meu deja cunoaste treaba asta, nici nu se mai mira. Sotul meu e foarte pregatit ca in orice moment sa il las si sa incep sa vorbesc singura prin casa. Si atunci ma lasa. Stie ca repet.

E.R.: Daca ar fi sa vorbim despre raportul comedie – luciditate, inseamna luciditatea o fuga de facil, de acea usurinta cu care se realizeaza anumite spectacole de divertisment in zilele noastre?

R.P.B. : Da! Da! Sigur ca da! Pentru ca de fapt aceasta comedia sa stiti ca este o drama. Fiecare poveste, daca n-o iei in serios si daca nu intelegi drama fiecarui personaj, nu iese comedie. Lumea rade de necazul altora. Fiecare personaj are drama lui. Uite de exemplu, in afara de Cinci femei de tranzitie, eu la Teatrul National mai joc intr-un one women show de comedie, pe textele lui Tudor Musatescu si interpretez 13 personaje diferite, una mai hazoasa decat alta, rade lumea de se prapadeste la acest one women show cu mine care se numeste Rendez-vous, asa se numeste. Si asta se intampla tocmai pentru ca personajele mele sunt dramatice, ele sunt disperate, ele au probleme foarte grave. Deci trebuie totul luat foarte in serios. Cine crede ca aceasta comedie se face cu usurinta si cu rasete se inseala amarnic. Deci este o munca foarte tenace si foarte grea.

E.R.: Mai reprezinta comedia in zilele noastre un mod frumos de a privi chiar lucrurile urate? Bineinteles distingand intre bine si rau. Mai invata comedia publicul sa priveasca altfel lumea?

R.P.B.: Da… Atata timp cat ai texte foarte bune si interpretarea este de mare rafinament si de mare finete, publicul simte. Noi trebuie sa tragem publicul spre noi. Nu sa ne ducem spre vulgul publicului, pentru ca publicul la un moment dat este crescut din pacate intr-un anumit fel de a face comedie, dar sa stiti ca el apreciaza enorm in clipa in care vede ca se face comedie cu seriozitate si cu finete. Trebuie sa mergem catre acest aspect, pentru ca avem un public foarte destept. In Iasi spre exemplu, vreau sa spun si nu numai pentru ieseni vorbesc, pentru tot publicul romanesc, eu aici am debutat la Iasi. Deci pentru mine este o onoare ca eu interpretez asta seara Cinci femei de tranzitie, piesa mea pe care am scris, pe care-am regizat-o, in care joc aici la publicul din Iasi, aici unde am facut primii pasi in teatru, pe scena Teatrului National.

E.R.: Care este cheia de bolta a acestei piese, care e mesajul profund care se ascunde dincolo de zambet?

R.P.B.: (rade) Eu n-am sa dezvalui nimic despre piesa mea pentru ca este o piesa despre care nu se poate vorbi. Ea trebuie vazuta si ca nu ca nu se poate, eu nu vreau sa vorbesc pentru ca in clipa aceea deconspir ceva, nu trebuie sa povestesc nimic despre ea, pentru ca ea sa fie o surpriza pentru publicul spectator care vine in sala. Dar oricum aceasta piesa dupa ce razi la ea, o piesa care te face razi, sa stii ca acasa iti da gandit si o sa te gandesti la ea dorindu-ti sa vii a doua oara sa o vezi si chiar a treaia oara. Iti promit eu! (rade) Fii sigura de asta!

E.R.: Sa speram ca asa va percepe publicul reprezentatia din seara aceasta. … Care este rolul femeii in contemporaneitate? Mai are ea acea feminitate? Sau se desensibilizeaza pe zi ce trece se modifica in rau daca vreti…

R.P.B.: Stii ce? Eu nu cred in treaba asta ca oamenii se desensibilizeaza. Ei oricum sunt sensibili daca sunt din nastere, daca nu nesimtiti, nesimtiti mor. Adica, cum te nasti asa mori. Caracterele nu se transforma ale oamenilor, dar este-adevarat ca la un moment dat a fost o perioada in care femeia era chiar, nu stiu cum, foarte barbatoasa chiar si acum, dar parca au inceput prin imbracaminte, prin coafuri, sa devina ma feminine, mai elegante, mai fine, mai frumoase. In general ne-am invatat toate sa umblam in pantaloni in blugi in pantofi cu toc jos si umblam foarte barbatoase asa, foarte baieteste, dar de la un timp cred ca incep sa se schimbe lucrurile. Si femeia intotdeauna simte nevoia sa fie frumoasa. E bine lucrul acesta. Sa vedeti ca asa o sa fie pana la urma. Toate avem gradul nostru de sensibilitate, mai mare sau mai mic, toate ne dorim sa iubim si sa fim in special iubite. Cred ca nu exista vreo una dintre noi, in afara de nebune, ca nu nu discutam de nebune, de cazuri speciale, dar nu exista om care sa nu vrea sa fie iubit.

E.R.: Va multumesc tare mult! Va doresc mult succes in continuare cu aceasta piesa si publicul va asteapta cu siguranta in sala cu bratele larg deschise si cu palmele incalzite pentru aplauze!

R.P.B.: Multumesc! Si abia astept sa mai vin inca o data si  inca o data la Iasi!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s