„Oamenii ar trebui să înţeleagă că se poate învăţa ceva şi de la un copil, aşa cum spune tati că a învăţat de la mine.”

Interviu cu Dragoş-Sebastian Merişca – probabil cel mai tânăr autor din lume

A debutat la doar 4 ani la Paris, în revista electronică internaţională Omnigraphies. A început să imagineze lumi paralele încă de la 1 an şi a continuat să povestească lucruri uimitoare pentru cei din jurul lui până la 6 ani, când şi-a lansat prima carte. Poveştile mele de pe vremea când nu ştiam să scriu este dovada clară că toţi copiii pot fi geniali şi că, aşa cum el însuşi spune, „oamenii mari pot învăţa ceva şi de la un copil”. Dragoş-Sebastian Merişca este un copil dăruit de Dumnezeu, nu doar cu un talent imagistic şi literar cu totul inedit, ci mai ales cu o familie care i-a acordat încredere şi atenţie şi care, iată, l-a sprijinit să devină un nume în mediul social şi, de ce nu, cultural, înainte de a intra pe băncile şcolii. Deşi nu se consideră un copil special, Dragoş are toate şansele să intre în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai tânăr autor din lume.

Lansarea cărţii Poveştile mele de pe vremea când nu ştiam să scriu a avut loc vara aceasta într-o cafenea liniştită de la parterul Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iaşi. Liviu Antonesei, Bogdan Neculau şi Nicoleta Dabija au încercat să dezlege misterul unui astfel de talent şi să explice că, până la urmă, orice copil poate fi ca Dragoş, dacă îl ascultăm cu adevărat.

Dorind să caut ce se află în spatele unui astfel de copil, am stat de vorbă cu Dragoş după lansare. M-au surprins modestia şi hotărârea lui, în acelaşi timp. Am întâmpinat dificultăţi în momentul în care mi-a spus să mă grăbesc, amintindu-şi că trebuia să ajungă, la ora 19.00, la întâlnirea cu prietenii de la bloc. Întârziase deja aproape 40 de minute. Mi-a spus că este aşteptat şi că singurul lucru care i se pare foarte dificil, când vine vorba de cartea aceasta şi de evenimentele legate de ea, este că nu mai are timp de joacă. Am perseverat puţin, până când Dragoş mi-a propus să vin la următoarea lansare, pentru a continua acest interviu. „Aţi putea să zicem că am terminat interviul?” mi-a spus mai mult în şoaptă decât hotărât, când a văzut că întrebările mele sunt mult prea multe şi că timpul lui de joacă e pe cale să expire.

În ciuda tuturor acestor „efecte ale copilăriei”, Dragoş a fost un interlocutor mai mult decât agreabil. Veţi descoperi în rândurile care urmează frumuseţe şi multă sinceritate. Iar de veţi deschide cartea… veţi hotărî singuri dacă „oamenii mici” de lângă noi merită toată atenţia oamenilor mari.

Elena Raicu: Oamenii mari spun despre tine că eşti un copil cu totul special. Tu te consideri un copil deosebit?

Dragoş-Sebastian.Merişca: Pai eu nu sunt. Eu nu prea mă laud cu acest lucru.

E.R.: Nu te consideri un copil special, să înţeleg.

D.M.: Consider… dar nu vorbesc despre asta, da? Că eu nu prea mă mândresc, adică sunt mândru, dar nu vorbesc despre asta. Da? Adică, vreau să spun, la unii spun doar că am o carte. De exemplu, prietenei mele Iolanda.

E.R.: Aaaa, am citit despre prietena ta Iolanda.

D.M.: Da! Stă lângă mine. Şi am şi o prietenă nouă acum! Cea din Canada.

E.R.: Dar cum ai cunoscut-o?

D.M.: Pai a venit într-o seară afară. Că noi ieşim pe la 19.00 afară, la distracţie.

E.R.: Care este jocul tău preferat? De-a ce te joci cu fetele?

D.M.: Dar sunt şi băieţi.

E.R.: Da, sigur că da. Doar că am citit că tu şi Iolanda aţi inventat un joc numit „Maşina timpului”. Acum, probabil, aţi mai inventat şi alte jocuri, nu?

D.M.: Da. Ne jucăm cu nave. Că şi ea poate face navă la ea, şi am făcut. Şi ne jucăm în navă. Zicem că suntem „poliţia spaţială”.

E.R.: Aha. Dar de unde ai auzit tu de „poliţia spaţială”? Ai citit? Pe internet? Sau de la televizor ai aflat?

D.M.: Nu, nu! Eu m-am gândit la asta, iar numele l-am luat din desene animate. Este un desen animat numit „Spartacus”, pe canalul Minimax.

E.R.: Îţi place să te uiţi la desene animate? Nu te deranjează violenţa din unele poveşti de acolo?

D.M.: Daaa, îmi plac. Nu mă deranjează, pentru că doar unul are violenţă.

E.R.: Şi la acela nu te uiţi? Nu-ţi place?

D.M.: Ihîm. Da. Nu-mi place.

E.R.: Dar poveştile, în general, îţi plac? Poveştile clasice cu prinţi, prinţese. Ţi-au spus părinţii astfel de poveşti?

D.M.: Da. Mami mi-a dat nişte cărţi cu poveşti. E o colecţie de poveşti pe care ea o are.

E.R.: Şi ţi-au citit părinţii de acolo?

D.M.: Mi-au citit părinţii… dar în special dădaca mea, care este mai mult decât o dădacă.

E.R.: Dădaca ta!!! Am înţeles…

D.M.: Da! Dar e mai mult decât o dădacă, pentru că ea are grijă de mine cât mami e la servici. Dar e mai mult… e ca o a doua mamă.

E.R.: Spune-mi despre poveştile de acolo din cartea aceea. Care ţi-a plăcut mai mult, dacă ai eroi preferaţi…

D.M.: Păi… emisiunea mea preferată este „Ce e ce?”, despre care aţi aflat şi din ziar, dacă aţi citit.

E.R.: Despre ce este emisiunea?

D.M.: Păi… are anumite subiecte de ştiinţă: vulcani, avioane, rachete, lună, spaţiu şi nave, de fapt rachete nu, dar spaţiu şi nave…

E.R.: Şi îţi plac lucrurile astea, vrei să afli mai multe despre ele?

D.M.: Şi mai sunt şi subiecte despre maşini, roboţi…

E.R.: Pe internet intri? Foloseşti des internetul?

D.M.: Da. Intru. Doar când nu am cu cine să mă joc. Mă uit pe Google Earth, de exemplu, sau la jocuri pe care le am eu pe internet. Dar am şi jocuri în calculator. S-au schimbat cele de pe internet, acum le găsesc mai greu, pe cele care-mi plăceau.

E.R.: Şi jocurile clasice pentru copii, îţi plac şi ele, nu?

D.M.: Cu pioni, da. Mai am Europolis şi altele.

E.R.: Îmi poţi spune ceva despre tine? Cine e Dragoş Merişca?

D.M.: Păi eu!

E.R.: Mai mult de atât?

D.M.: Dar mai am un prenume, Sebastian. Ăsta e ales de bunica, ea a vrut aşa.

E.R.: De ce, are vreo semnificaţie specială?

D.M.: Nu ştiu, dar din burtică mami îmi spunea Dragoş, deşi avea o listă întreagă cu nume pentru mine.

E.R.: Asta ţi-a povestit ea, să înţeleg. Nu?

D.M.: Da, mi-a zis.

E.R.: Care e relaţia ta cu bunicii?

D.M.: Hmmm, relaţia mea cu bunicii?

E.R.: Da. Te înţelegi bine cu ei? Îi iubeşti? Reprezintă lumea copilăriei pentru tine?

D.M.: Da. Reprezintă, reprezintă… Da.

E.R.: Unde locuiesc bunicii tăi? În oraş sau la ţară?

D.M.: Am doar un bunic din Buzău, care are o casă la Bisoca şi uneori mai mergem acolo.

E.R.: E foarte frumos la Bisoca, nu?

D.M.: Da! Ştiţi unde e?

E.R.: Am auzit că e frumos. Nu ştiu exact unde e, dar mi-a povestit cineva.

D.M.: Dar eu am fost!

E.R.: Ţi-a plăcut, nu?

D.M.: Da!

E.R.: Şi acolo ai prieteni?

D.M.: Nu prea. Doar singur mă joc. Dar am un deal cu privelişte acolo şi, mai jos, e doamna unde ne ducem să-i zicem să ne dea drumul la curent.

E.R.: La curent?

D.M.: Da. Adică la electricitate. La luminile noastre. Şi are şi o curte minunată cu animale şi flori foarte frumoase. Şi ne-a dat şi nouă să punem într-o vază. Asta e din călătoria cea mai apropiată.

E.R.: Ce înseamnă pentru tine faptul că a apărut cartea aceasta?

D.M.: Pai, câteodată… îmi ia timp din joacă. De exemplu, acum îmi ia.

E.R.: Asta pentru că trebuie să fii prezent la toate evenimentele acestea, nu?

D.M.: Da, pentru că îmi ia timp din joacă. Acum copiii sunt afară şi mă aşteaptă să vin, că ei pe la 19.00 ies.

E.R.: Da, e cam 19.30. Ai întârziat deja!

D.M.: Daaaa…

E.R.: Şi ăsta e un regret, într-un fel?

D.M.: Da, pentru mine.

E.R.: Crezi că oamenii vor înţelege mai bine viaţa dacă vor citi cartea ta?

D.M.: Nu cred. Nu găsesc acum răspuns, da?

E.R.: Vrei să schimbi ceva în lume prin apariţia acestei cărţi?

D.M.: Nu. Aveam dorinţa asta mai demult. Aceea ca oamenii să înţeleagă că se poate învăţa ceva şi de la un copil, aşa cum spune tati ca a învăţat de la mine.

E.R.: Ce-ţi doreşti să faci în viaţă?

D.M.: Păi… când voi fi arhitect îmi doresc să fac cel mai înalt turn, mai înalt decât Burj Dubai.

E.R.: De ce să fie „mai înalt”?

D.M.: Pentru că asta e ceva important, o clădire mai înaltă decât alta.

E.R.: Ca să devii cunoscut?

D.M.: Da. Că eu voi face una şi mai înaltă!

E.R.: Ce înseamnă Dumnezeu pentru tine? Pentru că spuneau cei prezenţi aici la lansare că tu scrii mult pe teme religioase sau că ai vorbit mult despre asta. De unde au venit toate gândurile acelea?

D.M.: Am vorbit, da. Dar nu-mi mai amintesc de unde mi-au venit ideile. Dar îmi vin idei, pur şi simplu. Şi dacă vreţi… n-aţi ascultat povestea de la lansare, nu-i aşa?

E.R.: Ba da. Am ascultat-o. Mi-a plăcut foarte mult. Vrei să mi-o mai spui o dată?

D.M.: Nu, voiam doar să văd dacă aţi ascultat-o. Că o spuneam dacă nu o ştiaţi.

E.R.: Crezi că vei scrie şi în viitor, după ce vei creşte mai mare?

D.M.: Nu sunt sigur!

E.R.: Te mai întreb doar dacă îţi place să citeşti sau dacă îţi plac cărţile.

D.M.: Da. Îmi plac doar cărţile de poveşti. Doar atât.

E.R.: De ce crezi că ar trebui să citească oamenii mari cartea ta?

D.M.: Hmmm. Pentru că are poveşti… nu am niciun motiv până acum.

E.R.: Pentru ca are poveşti simple, dar frumoase, scrise de tine, nu?

D.M.: Nu sunt sigur, dar poate ăsta este răspunsul.

E.R.: Eu ştiu că acum te grăbeşti la joacă. Ăsta e cel mai important lucru acum, la vârsta asta.

D.M.: Da. Şi vreau să le-arăt origami.

E.R.: Foarte frumos! Şi să le povesteşti şi despre lansare copiilor, nu?

D.M.: Da.

E.R.: Ce nu-ţi place, la oameni, la lume, la viaţă?

D.M.: N-am nimic până acum. Da. N-am nimic care să nu-mi placă.

E.R.: Dar ce-ţi place? Trebuie să-ţi placă ceva.

D.M.: Da. Că sunt drăguţi, politicoşi (oamenii), cam aşa ceva, da?

E.R.: Dar lucruri, care-ţi plac?

D.M.: Lucruri? Pai mie îmi plac… un subiect?

E.R.: Şi un subiect, dacă vrei tu.

D.M.: Spaţiul şi timpul…!!! Da! Astea sunt subiectele care mă interesează!

E.R.: Îţi mulţumesc şi îţi doresc mult succes în viitor! Să te joci frumos în seara asta, da?

D.M.: Da! Mulţumesc!

Elena Raicu – Articol publicat pe

Anunțuri

2 gânduri despre „„Oamenii ar trebui să înţeleagă că se poate învăţa ceva şi de la un copil, aşa cum spune tati că a învăţat de la mine.”

    • Asa este. Si se mai spune „Lasati copii sa vina la Mine ca a unora ca acestora este Imparatia Cerurilor”…
      E o incantare sa descopar frumusetea copiilor si puterea lor de a transfigura lumea… De multe ori mi-am propus sa realizez o serie de interviuri cu copii.. sa-i descopar si sa le creez portrete prin interviuri savuroase… dar nu stiu cand o sa reusesc sa fac si in ce context… pentru ca fiecare daca e nevoie de un fundal … Le poti face si singur dar nu stiu daca credibilitate ai… in felul asta…
      Multumiri si din partea lui Dragos!:*

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s