Concursul Naţional de Proză „Mihail Sadoveanu”

Muzeul Literaturii Romane in parteneriat cu Muzeul „Mihail Sadoveanu” din Iasi organizeaza Concursul National de Proza „Mihail Sadoveanu”.

Iata care sunt argumentele organizatorilor:

„Iaşul, prin Muzeul Literaturii Române, are în patrimoniu cel mai important muzeu dedicat scriitorului, care se bucură de o mare notorietate în rândul publicului şi care este unul din punctele forte ale turismului cultural al zonei; dar, mai mult decât atât, Iaşul rămâne locul cel mai important în bio-bibliografia sadoveaniană, neexistând îndoieli că marile capodopere au prins viaţă în Dealul Copoului, la Casa cu turn.
Primul pas de recunoştinţă al ieşenilor, deschiderea celui mai important muzeu memorial dedicat scriitorului, acum 30 de ani, în 1980, merită continuat, în an aniversar, la 130 de ani de la naşterea scriitorului cu un altfel de demers omagial. Şi cel mai semnificativ este cel al înfiinţării şi continuării, an de an, a Festivalului Concurs Naţional de Proză „Mihail Sadoveanu”, care, depăşind graniţele Iaşului, poate retrezi interesul iubitorilor de literatură, din varii spaţii, pentru arta de excepţie a cuvântării sadoveniene.
Nu în ultimul rând, dincolo de argumentele cultural-istorice legate de cuprinderea spiritului scriitorului, organizatorii şi partenerii acestui proiect intenţionează realizarea unui eveniment interactiv, un dialog între clasic, modern şi postmodern, pe coordonatele actualizate şi evoluate cultural în matca europeană.
În contextul actual, interesul publicului pentru proză, atât ca lectură cât şi ca scriere este în vizibilă creştere, după cum o arată metodele moderne de auditare culturală, ceea ce nu poate decât să ne încurajeze şi să ne oblige, ca slujitori ai literaturii, să oferim şanse de exprimare profesionistă tuturor celor care pun la fundamentul devenirii lor artele.”

Liviu APETROAIE
Muzeograf la Muzeul „Mihail Sadoveanu”

CONCURSUL NAŢIONAL DE PROZĂ
„MIHAIL SADOVEANU”

EDIŢIA I, IAŞI, 6-7 NOIEMBRIE 2010

REGULAMENTUL CONCURSULUI

Concursul Naţional de Proză „Mihail Sadoveanu”, ediţia I, Iaşi, 6-7 noiembrie 2010, se desfăşoară în conformitate cu regulamentele Uniunii Scriitorilor din România şi este organizat de Muzeul Literaturii Române Iaşi, Societatea Culturală „Junimea `90” şi Uniunea Scriitorilor din România – filiala Iaşi, în parteneriat cu instituţii publice şi de cultură.
Concursul îşi propune descoperirea şi sprijinirea tinerilor prozatori de limbă română, din ţară şi străinătate, şi promovarea lor în lumea literară contemporană, după aprecierea unui juriu format din personalităţi ale literelor româneşti.
1. La concurs pot participa autori de până la 40 de ani, care nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor şi nu au debutat editorial.
2. Participanţii vor trimite cel mult 3 (trei) lucrări în proză, dactilografiate la 1,5 rânduri, de cel mult 10 pagini format A4, semnate cu motto şi fără alte precizări privind persoana.
3. Sunt acceptate în concurs lucrări nepublicate si nepremiate la alte concursuri literare.
4. Lucrările, dactilografiate în trei (3) exemplare, vor fi trimise pe adresa: Muzeul Literaturii Române Iaşi, str. V. Pogor nr. 4, cod. 700110, Iaşi, tel. 0747.499.400, cu menţiunea Pentru Concursul Mihail Sadoveanu.
5. Lucrările se trimit pâna la data de 15 octombrie 2010 (data poştei). Ele vor purta în loc de semnătura un motto ales de autor. În coletul poştal va fi introdus un plic închis (având acelaşi motto), care va conţine numele şi prenumele autorului, locul şi data naşterii, o copie după cartea de identitate, studii, activitate literară, adresa completă, numărul de telefon şi adresa electronica (dacă există).
6. Lucrările nu se returnează, ele urmând a intra în patrimoniul concursului.
7. Lucrările premiate vor fi publicate, cu acceptul autorului, în antologia Concursului Naţional de Proză „Mihail Sadoveanu”, Iasi, ediţia I, 2010.
8. Lucrările care nu respectă condiţiile de mai sus nu vor fi înscrise în concurs.
9. Lucrările vor fi jurizate de un juriu alcătuit din scriitori şi critici de prestigiu din ţară.
Premiile vor fi anunţate pe data de 31 octombrie 2010.
10. In cadrul manifestarilor „Sadoveniana”, din 6-7 noiembrie 2010, care vor avea loc la Muzeul „Mihail SADOVEANU”, organizatorii vor oferi următoarele premii:
* Marele premiu „Mihail Sadoveanu” şi Premiul Uniunii Scriitorilor din România – filiala Iaşi;
* Premiul I şi premiul revistelor „Dacia literară” si „Feed back” ;
* Premiul al II-lea şi premiul revistelor „Convorbiri literare” si Hyperion”;
* Premiul al III-lea şi premiul revistelor „Conta” si „Cronica”.

• Pentru detalii şi informaţii:
Liviu APETROAIE (muzeograf, membru al USR).
Tel. 0751.694.549; e-mail: liviu.apetroaie@gmail.com

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s