Răvaşul cu zâmbet larg al Festivalului de Teatru EuroArt Iaşi 2010

Te iubesc! Te iubesc? Regia Chris Simion, Compania de teatru "D'AYA", Bucuresti

Schimbând măştile teatrale de la o replică la alta, jonglând cu sentimentele publicului la fiecare cuvânt rostit, actorii care au urcat pe scenă în cadrul Festivalului de Teatru EuroArt Iaşi au conturat povestea existenţei noastre cotidiene, povestea condiţiei umane limitate sau nu, fără să-şi propună neapărat lucrul acesta. Opt seri de spectacol, opt momente de întoarcere către sine şi de meditaţie, în nuanţe de comic grotesc sau clasic. Opt tablete de râs când firesc, când aproape robotic, opt lecţii de viaţă cu care publicul ieşean şi-a delectat sufletul şi mintea.

„Dacă iubirea este răspunsul, puteţi să repetaţi întrebarea?“

(„Te iubesc! Te iubesc?”, Compania de teatru D’AYA, Bucureşti)

Fie că au adus în faţa ieşenilor decoruri ample sau răsturnări de situaţie neaşteptate, fie că au aşezat pe scenă doar o bancă în lumina lunii, trupele de teatru prezente la Iaşi au reuşit să adauge, seară de seară, noi elemente definitorii din povestea vieţii noastre cotidiene şi din caricatura condiţiei umane. Iubiri din trecut care revin peste oameni cu tot alaiul de adevăruri mai mult sau mai puţin dureroase; entuziasmul începutului în dragostea aproape infantilă a doi tineri care cred cu tărie în existenţa acestui sentiment, deşi ştiu sigur că „legile poeziei sunt altele decât legile vieţii”; dragostea unui câine pentru stăpânul său şi egoismul fiinţei umane, care doreşte mereu altceva sau „altfel” nerealizând că acest „altfel” poate fi „bărbatul acela care fuge cu doica copiilor lui sau acela care îşi omoară nevasta pentru că nu-i mai suportă exerciţiile de slăbit”, că „altfel” pot fi „cuplurile acelea triste care stau seară de seară în restaurant şi nu mai au nimic să-şi spună”; întoarcerea către lumea echilibrată a copilăriei de altădată atunci când viaţa te învinge cu problemele ei, regăsirea frumuseţii clipei şi a lucrurilor cu adevărat importante. Sunt numai o primă parte a mesajelor ascunse în răvaşul cu zâmbet larg al pieselor de teatru prezente în festival.

În contextul iubirii ca vină, evadare, fericire absolută sau coordonată esenţială a existenţei, Teatrul „George Ciprian” din Buzău a prezentat publicului ieşean „Nişte fete” prin vocile lui Vlad Zamfirescu, Catrinel Dumitrescu, Irinei Velcescu, Cristinei Florea, Andreei Vasile, Dianei Cavallioti, spectacol în regia lui Cristi Juncu; Compania de teatru „D’AYA” din Bucureşti a spus povestea „Te iubesc! Te iubesc?” în regia lui Chris Simion şi interpretarea Corinei Moise, Manuelei Hărăbor şi a lui George Corodeanu; Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” Bucureşti a adus pe scenă povestea „Sylviei”, având în distribuţie pe Andreea Şofron, Lucian Ghimişi, Luminiţa Erga, Mihai Marinescu şi Ela Ionescu, iar regia fiind semnată de Alexandru Jitea; Compania de teatru „D’AYA” şi Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” din Bucureşti au hotărât, în PREMIERĂ, în faţa celor prezenţi că „Mă mut la mama” nu e decât o evadare temporară din tumultul vieţii cotidiene, toate acestea cu ajutorul Adrianei Trandafir, al lui Gabriel Fătu, al lui Andreas Petrescu şi al regizorului Gelu Colceag.

„…- Dar tu ştii cât costă toate astea?…

… – Nu valorează mai mult decât noi!”

(„În piaţa Vladimir”, Teatrul Nottara, Bucureşti)

Viaţă pur şi simplu, viaţă în toate nuanţele ei, când dulci, când amare, viaţă care râde de ea însăşi. De la râsul aproape patologic al personajelor din „Sufletul. Puncte de veghere” până la râsul firesc al publicului stârnit de acţiunea piesei „O noapte nebună, nebună.” nu au fost decât câteva secvenţe dramatice. De la comicul absurd al conversaţiei din „Insomniacii” şi până la comicul subtil înclinat spre tragic din piesa „În piaţa Vladimir” n-au fost decât doar câteva frânturi de suflet şi gând. Actori sau regizori, Radu Afrim, Alexandru Vasilache, Sorin Militaru, Petru Hadârcă, Luminiţa Gheorghiu sau Emil Hossu, toţi au încercat să aşeze în faţa publicului o oglindă cât se poate de clară, toţi au râs şi au plâns pentru o umanitate care-şi pierde pe zi ce trece valorile, care îşi expune în văzul lumii angoasele şi frica de moarte, toţi au conturat felurit lumea în care trăim. Întrebarea este dacă trăim autentic, dacă trăim cu adevărat, dacă valorile în care credem sunt cele care ne duc spre împlinire şi dacă ele valorează sau nu, mai mult decât noi…

Răspunsul… poate într-o altă ediţie a răvaşului cu zâmbet larg, EuroArt Iaşi.

"Niste fete" , Teatrul "George Ciprian", Buzau, Regia Cristi Juncu

Elena Raicu – Sursa Revista TIMPUL – Nr.5 / Mai 2010

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s