Agape Ioana Georgiana – o campioana a Italiei care-si are radacinile in Romania

S-a apucat de kickboxing de un an jumătate şi e deja campioană

de Cristiana Tudor in data de 4 Mai, 2010 – 14:30

Georgiana Ioana Agape (23 de ani) a câștigat premiul întâi la categoria sa (60 de kg). Pe casca cu care intră în ring Georgiana are însemnele României și Italiei.

Deși abia din noiembrie 2008 practică acest sport, Georgiana a pierdut doar în două competiții din cele 13 concursuri la care a participat până acum. Românca face parte din echipa Team Vicor din Palermo, coordonată de antrenorul Andrea Lucchese, campion mondial de centură neagră.

Tânăra a descoperit acest sport ”din întâmplare”: Am fost la o reprezentație, mi-a plăcut echipa și am rămas cu ei” își amintește Georgiana, atrasă de principiile acestui sport, ”respectul cu care ne batem”. Georgiana explică faptul că Vicor (numele echipei) înseamnă ”voință, angajament, curaj, onoare și responsibilitate, ideile în care noi credem și suntem ca o familie”.

”A bătut pe toată lumea!”

La 14 martie românca a câștigat la Milano Campionatul național la kickboxing. Fata mărturisește că a avut emoții, deoarece era foarte răcită, iar competiția era una foarte importantă. La categoria sa , de 60 de kg, erau opt concurenți. În plus tânăra mărturisește că pentru a ajunge la astfel de performanțe este nevoie de antrenament. În acest sens Georgiana se antrenează două ore pe zi acasă și de cinci ori pe săptămână merge la sală. Întrebată dacă are timp și de serviciu și de sport, fata răspunde că ”timpul se găsește. Este important să faci ceea ce îți place și reușești să îți aranjezi timpul pentru a lucra, pentru a putea sta cu familia, cu prietenii și pentru a face sport”.

La finalul campionatului național de kickboxing, colegii de echipă glumeau pe seama naționalității sale, spunând tuturor că: ”A ajuns să vină o româncă din România să câștige campionatul național pentru noi. A bătut pe toată lumea!”

Tricolorul românesc apare pe casca tinerei ca simbol

”Câștig pentru Italia, pentru echipa din Palermo, dar în suflet câștig pentru mine și pentru țara mea” mărturisește Georgiana Agape. Tocmai de aceea pe cască, fata a cerut să fie pus lângă însemnul cu steagul Italiei și cel al României. ”Este semnificativ pentru mine asta. E pus ca simbol” mărturisește Georgiana.

Kickboxingul presupune o ”muncă psihologică și nu fizică”

Kickboxing este un gen de arte marţiale moderne, o sinteză a tehnicilor europene de box şi tehnici de picior, luate dintr-un şir de arte marţiale orientale (karate, taekwondo, Thai box). ”Luptele în plin contact” au apărut pentru prima dată în SUA, la sfârşitul anilor 1960. Potrivit Georgianei Agape, ”sportul nu este agresiv, deoarece se bazează pe principiile scrimei. La fiecare contact lupta este oprită. Este o muncă mai mult psihologică decât fizică”.
Românca a început deja pregătirile pentru Concursul la nivel internațional de kickboxing, Bestfighter, care va avea loc în luna iunie la Rimini, concurs la care participă sportivi din 30 de țări.

Teatrul îi oferă libertate totală

În viața de zi cu zi, Georgiana Agape este consultant la o bancă germană din Palermo. În timpul liber tinerei îi place să joace în mici spectacole de teatru. Teatrul i-a plăcut de când era copil și tocmai de aceea a urmat și câteva cursuri de teatru. ”Teatrul l-am făut din pasiune. Pentru că mi-a plăcut dintotdeauna. L-am văzut ca o lume în care poți să fii oricine. Am văzut libertatea totală, dar cred că este o meserie care nu este plătită foarte bine și merită făcută doar ca un hobby” mărturisește românca.

Sursa: ADEVARUL

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s