proiecte…

Cine vorbeste comunica si se comunica?

Proiect realizat de:

Elena Raicu

Facultatea de Litere

Potrivit tezei lui Tudor Vianu se poate spune ca faptul lingvistic este in acelasi timp reflexiv si tranzitiv. Intre cele doua intentii ale limbajului se realizeaza un raport de imensa proportionalitate. Cu cat o manifestare lingvistica este menita sa atinga un cerc omenesc mai larg, cu cat creste valoarea ei tranzitiva, cu atat scade valoarea ei reflexiva. Spre exemplu ecuatia matematica, olege mecanica, o formula chimica, sunt fapte lingvistice menite prin structura lor sa se impartaseasca oricarei intelingente omenesti. Acestea nu sunt limitate nici de caracterul national al limbilor nici de felul particular al tendintelor si sensibilitatii celui care le inregistreaza. Insa nu acelasi este cazul unui vers al lui Eminescu, exista creatii ale poeziei in care privim ca intr-un abis fara fund: „Apele plang clar izvorand in fantane.”

Intentia reflexiva intrece cu mult intentia ei tranzitiva. Nu toti cititorii vor putea realiza intentia lui reflexiva iar tranzitivitatea va scadea prin insasi dificulatea de a percepe acea semnificatie muzicala a lucrurilor aparute poetului.

Reflexivitatea legilor si formulelor stiintifice este nula. In restul manifestarilor lingvistice intentia tranzitiva si reflexiva se gasesc deopotriva, desi una dintre aceste intentii poate deveni preponderenta. Locurile comune expresiile care se repeta, formulele de intampinare si de politete, sunt fapte de limba in care puterea de a se transmite a crescut prin sacrificiul virtutii lor de a exprima dispozitia generala sau actualitatea sufleteasca a celui care le intrebuinteaza. Reflexivitatea acestor formulari nu este nula ci este atenuata. O expresie lingvistica in care puterea de a se transmite este anulata nu poate fi judecata nici in virtutea ei de a judeca fondul subiectiv al vorbitorului. De pilda delirul unui nebun, nu poate fi apreciat nici ca fapt lingvistic tranzitiv nici ca fapt reflexiv, astfel toate manifestarile limbii in care tranzitivitatea se apropie de punctul nul nu pot fi judecate decat in raport cu realitatea lor. Opera literara in opinia lui Tudor Vianu, reprezinta o grupare de fapte lingvistice reflexive, prinse in pasta si purtate de valul expresiilor tranzitive ale limbii. Pe de alta parte expresia literara este produsul coadaptarii celor doua intentii, punerea lor de acord, intr-un intreg, in acelasi timp comprehensibil si expresiv. Stilul unui autor reprezinta ansamblul notatiilor pe care el le adauga expresiilor sale tranzitive si prin care comunicarea sa dobandeste un fel de a fi subiectiv, impreuna cu interesul ei propriu zis artistic.

„S-au stins luminile afara chiar acum. E in fata o pereche. Stau pe palisada si el fumeaza, ea trancane. M-am trezit acum vreo jumatate de ora. E o caldura scarboasa in casa. O caldura dintre acelea care apasa pe creier. M-am simtit deodata colosal de lucida. Mi-e rau. Cred ca am o mica criza de nervi. Trebuie cu orice pret sa iau iarasi niste medicamente. De catva timp ma locuieste in mod organic teama ca am sa innebunesc. Asta e atat de rea incat mi-e frica sa scriu despre. De cand s-au stins luminile afara e o bezna groznica. Probabil ca are sa inceapa sa se faca ziua. Scriu ca sa ma aflu-n treaba la lumina electrica si ca sa-mi risipesc teama. Blestemat e orasul. Nici la 4 noaptea nu e liniste. Trec intruna carute si masini si se aud trenuri departe. Doamne de-as putea plec undeva. De-as putea evada din chinul asta. Unde? Simt ca am sa innebunesc. Am implinit 24 de ani. Asta inseamna cel putin 10 ani de cand ma zvarcolesc constient. Constient, lucid, deci fara solutie. Nu mai pot. Cred ca ma neurastenizez. De-as putea evada Doamne! Dar stiu perfect ca nu se poate. S-a facut ora 5. S-a luminat afara aproape complet. Sunt atat de treaza, atat de treaza ca e o durere.”(Jeni Acterian, Jurnalul unei fete greu de multumit )

Stilul pe care-l foloseste cel care scrie un jurnal e unul cu totul deosebit de cel al oricarui alt tip de scriitura, este unul sincer pana la extreme, este unul iata reflexiv chiar daca se vrea tranzitiv, pentru ca teoretic ar trebui sa transmita idei, mesaje dintr-o lume apusa, dintr-o epoca ce a trecut, spre viitorul acesta al cititorului sau chiar spre prezentul ei. Intr-un jurnal cel care se confeseaza inaintea colii de hartie comunica cu sine in primul rand, dar iata in perspectiva publicarii jurnalului, comunica si cu altii, din alte timpuri, si mai ales se comunica pe sine. Jeni Acterian, acea fata greu de multumit care inca de la 16 ani folosea negatia NU cu un firesc aproape patologic, acum la 24 simte ca innebuneste si vede in jurul ei doar partea intunecata a vietii. Motivatiile pentru care scrie sunt aparent inutile desi cu siguranta nu e asa. „Scriu ca sa ma aflu-n treaba la lumina electrica si ca sa-mi risipesc teama.” Masca si fizionomia personajului din fata foii de hartie alterneaza halucinant, Jeni cea nemultumita ramanand totusi o constanta a acestor doua ipostaze. Aceasta e la urma urmei imaginea pe care o lasa in urma lectura acestui fragment de jurnal dar si lectura jurnalului in intregime: senzatia ca ne aflam in fata unui abecedar al ratarilor. Sufletul celei care scrie se framanta intre clipe, intre nopti si dimineti intre bucurie fortata si tristete monotona si zilnica. Adresarea directa catre un personaj poate fictiv poate existent e de asemenea o marca a personalitatii ei. Un om exigent cu sine si cu ceilalti nu ezita sa spuna lucrurilor pe nume dar nu oricum, ci cu o claritate si o franchete care convinge cititorul.

Alternanta dintre starea lucrurilor de afara din oras, din noapte sau din camera cu starea din sufletul ei e de asemenea marcata de verbele la trecut si prezent s-au stins, m-am trezit, m-am simtit, mi-e rau, cred, trebuie,ma locuieste,mi-e frica… Faptul ca simte angoasa beznei „groaznice” si tumultul neincetat al orasului „blestemat” Interogatia si explamatia retorica au rolul de a dramatiza monologul tinerei si de a reliefa dorinta de expansiune spirituala de evadare din lumea aceasta cotidiana care o sufoca si o streseaza. „Doamne de-as putea plec undeva. De-as putea evada din chinul asta. Unde? Simt ca am sa innebunesc. Am implinit 24 de ani. Asta inseamna cel putin 10 ani de cand ma zvarcolesc constient. Constient, lucid, deci fara solutie. Nu mai pot. Cred ca ma neurastenizez. De-as putea evada Doamne! Dar stiu perfect ca nu se poate.”

Chiar daca afara se lumineaza de ziua angoasa ei nu inceteaza ci se adanceste prin comparatia ca starea ei de vitalitate acum cand oamenii abia se trezesc seamana cu o durere. Ce poate fi mai veridic pentru o Carte a ratarilor cum o numeste Dan C. Mihaielescu : S-a facut ora 5. S-a luminat afara aproape complet. Sunt atat de treaza, atat de treaza ca e o durere.”

Jurnalul acesta dar in genere toate jurnalele au ca dominanta latura reflexiva a limbajului si acest lucru tocmai pentru ca realitatea pe care cei care scriu o relateaza e filtrata prin propriul lor sistem de valori. Asadar cel care vorbeste mai ales in scris, in fata unei foi albe si a propriei constiinte comunica dar mai ales se comunica pe sine.

Bibliografie:

1. T.Vianu, Introducere in stilistica ;

2. Jeni Acterian, Jurnalul unei fete greu de multumit , Editura Humanitas

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s