Entry for March 29, 2009

29 martie 2009 – duminica, 16,56- Dolhasca-Iasi

Spectacolul lumii e atat de vast. Atatia actori, atatea planuri, atatea piese concomitente in marea piesa a vietii lumii. Suntem atat de multi si atat de diferiti. E un dar acesta, un dar pe care doar Dumnezeu il putea face umanitatii. Abia am parcurs cateva ore-ani din piesa vietii mele si am cunoscut si cunosc atat de multi oameni, am vazut atat de multe chipuri, am auzit atat de multe voci si am aflat atat de multe opinii incat ma intreb cat va mai dura aceasta acumulare de imagini si cat de diferiti mai putem fi. Tineri si batrani, culti si oameni simpli, urati si frumosi la chip si la suflet, oameni in profunzimile lor insa atat de diferiti. De aici intrebarea cine sunt eu cu adevarat? Cine sunt ceilalti? Care dintre noi e mai bun? Si cum ar trebui sa ajungem la finalul drumului?

Se intampla atatea in zilele noastre, apar si dispar oameni si locuri, se vehiculeaza tot felul de informatii care mai de care mai infricosatoare asa incat te intrebi daca mai exista bine in lume, daca mai are putere si daca suntem cu adevarat fericiti sau vom putea fi vreodata? Oare fericirea inseamna si accedere la frumusete spirituala, inseamna mantuire? Sau uneori a fi fericit inseamna a fi diabolic? Sigur ca binele si raul sunt relative pentru noi oamenii, sigur ca fericirea unuia e nefericirea altuia si sigur ca adevarul absolut exista, insa nu-l putem cunoaste. Poate de asta mai exista o speranta ca viata aceasta a noastra, la fel de relativa ca si conditia noastra umana limitata, duce in lumina divina si mai ales ca Dumnezeu ne iubeste asa cum suntem si ne va ierta. Asa credea si Alice Voinescu in ultimele clipe ale vietii ei, cand aproape de moarte simtea ca Dumnezeu e o forta care are fata de noi o iubire nemasurata si care nu ar permite pedeapsa iadului pentru oamenii pe care El i-a creat.

De unde gandurile acestea? De nicaieri. Din viata. Din intamplarile la care asist. Din privirile si replicile celor care ma inconjoara. Din pierderea unor nume mari, din rumoarea creata de moartea lor si din opiniile atat de contradictorii ale oamenilor acestia … ale noastre… ale muritorilor…care nu mai stiu cum sa arunce cu noroi in ceea ce a fost in ceea ce va fi, care nu mai stiu cum sa nege viata si moartea, care parca s-au dezumanizat atat de tare incat nu mai spera si cred ca moartea inseamna vid, care rad de lucrurile atat de profunde si de sacre ale lumii, pe care batranii satelor le trateaza cu cea mai mare seriozitate.

De la moartea lui Ion Dolanescu a plecat totul poate, de la spectacolul lumii prin care circul in fiecare zi, de la superficialitatea celor multi, de la gandurile sincere si profunde uneori ale parintilor si celor dragi, de la carti de la teatru de la muzica si de la arta au pornit aceste ganduri fugare si ciudate, intr-un tren care se leagana de parca ar vrea sa sara de pe sine, intr-un tren al realitatii sau al vietii noastre zbuciumate, in drumul meu celebru si obisnuit de acum, de cativa ani spre Iasi, de la Dolhasca. Sentimente plecate dintr-un suflet vesnic, dintr-un suflet unic si dintr-o minte cred eu… spiritualizata, daca se poate spune asa ceva…

Ajung in orasul celor sapte coline si incep iar cursa contra cronometru, nici eu nu stiu pentru ce… pentru viata traita cu rost… poate…

Soare bland in liliac…. zbor subtire de gandac… glasuri mici de randunici.. viorele si urzici… primavara din ce rai…. nevisat de pamanteni… vii cu mandrul tau alai… peste dealuri si poieni?….

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s