Entry for February 27, 2009

27-februarie-2009, vineri, ora 17,58, Iasi, B-dul Indepentei, Casa Zlavog:D

Am ramas datoare cu cateva alte ganduri. Nu stiu in ce masura le voi scrie cursiv, corect si la obiect, insa ma voi stradui. Nu am nici acea stare de emotie in care intru de cate ori ma apuc sa scriu si poate de aceea am impresia ca nu voi scrie bine sau nu voi reusi sa inchid acel cerc deschis cu o zi doua inainte, cand am fost intrerupta de prietena mea si a trebuit sa inchei subit. Nu ma pot emotiona mai mult decat trebuie pentru ca astazi am avut o stare destul de urata, am dormit pana tarziu, daca tarziu poate fi numit un 10 si ceva dimineata, am incercat pana acum sa inving o durere de cap, o stare de somnolenta si o senzatie de inutilitate si nici acum nu ma simt extrem de fresh, ca sa folosesc si un anglicism.

Nu am fost la scoala desi aseara imi propusesem sa intorc muntii astazi. Sentimentul asta de las pe mai tarziu ma macina cam tot timpul existentei mele aici la Iasi, mai cu seama cand nu am bani. Chiar daca banii nu aduc fericirea, o intretin cred. Si cand nu ii ai nu iti vine nici macar sa iesi pe strada. E intr-adevar infiorator uneori cand imi dau seama ca se poate sa nu ai ce manca intr-o zi, ca daca nu ai bani nu ai cu ce iti cumpara o pastila, un ceai sau o felie de paine. Intotdeauna am spus ca banii vin si pleaca, dar cand nu mai vin e destul de angoasant. E cu atat mai ciudat pentru mine cu cat sunt implicata in vanzarea de produse cosmetice de la doua firme importante din Romania, AVON si Oriflame si tot timpul stiu ca trebuie sa strang bani, uneori sume uriase, dar bani care se duc cat ai spune „azi” si te trezesti ca acel salariu care pare a fi suma pe care o incasezi uneori in randuri, alteori niciodata sau foarte tarziu, e inutil iar facturile care trebuie platite ulterior iti dau sentimentul ca nu faci nimic contructiv. De fapt banii aluneca printre degete ca niste serpi vicleni si tenteaza. Daca ii ai nu ai cum sa ii privesti prea mult si la urma urmei asta e rolul lor, sunt un mijloc de schimb, pentru ca noi nu avem ce face concret cu banii ci cu obiectele sau serviciile pe care le obtinem in schimbul lor. Asta e aspectul care ne face fericiti sau ne intretine fericirea. Si poate ca nu acea fericire sublima ci una cotidiana marunta si necesara. Pentru ca nu pot spune ca folosesc banii pe lucruri exceptionale care sa-miofere o viata de lux, ci pe lucruri banale, mancare, transport, necesar zilnic de ingrijire sau curatenie a casei si eventual dar rar in ultima vreme carti sau alte mofturi culturale. La teatru am mers in ultima vreme cu legitimatie de presa, fie de la Radio, fie de la revista. Insa acum simt oarecum ca nu mai apartin de nimic si nu prea mai merg nici asa. Oricum la ultimele reprezentatii nu ma mai simteam in apele mele acolo, parca imi doream sa fi venit cu bilet, desi cu siguranta nu as fi avut bani pentru toate spectacolele, dar ma gandeam ca astfel parca nu mai fac parte din public si nu recompensez actorii intr-un fel, desi poate ca scriu sau vorbesc la radio despre ei, sau scriam si vorbeam, despre ei. Si asta ar fi putut reprezenta un beneficiu, un elogiu poate.

In fine. Ideea era ca astazi nu am avut bani, m-a durut capul si m-am simtit vinovata ca nu am mers la scoala. Dar cu ce ma ajuta asta? Decat cu un zbucium sufletesc in plus poate. Lucrurile nu se rezolva, absentele nu se motiveaza din senin, iar rezultatele mele nu cresc cat ai clipi in felul asta. Si spun asta pentru ca uneori am sentimentul ca din cauza faptului ca uneori nu merg la scoala din varii motive imi reduce din sansele de castig in lupta pentru o nota mare la examenul final. Nu sunt sigura de lucrul asta, insa asa am senzatia si asa imi induc si altii ideea ca din cauza faptului ca nu am fost destul pe la scoala nu am rezultate foarte bune. Poate. Desi am incercat si varianta de a merge cat de des posibil la scoala si nu s-a intamplat un miracol. Eu cred ca e foarte important sa ai ceva in spate, un bagaj de cunostinte, de carti citite sau de experiente scolare, culturale sau de orice alt fel, ca sa poti trece cat de cat bine printr-o facultate. Pentru ca dupa cum vorbeam cu cineva nu e deloc usor sa faci o facultate. Cel putin pentru cei care doresc sa o faca in adevaratul sens al cuvantului. Pentru ceilalti poate fi o trecere lina si ca oricare alta etapa a vietii. Dar simplul fapt ca treci prin emotiile sau angoasele atator examene in fiecare semestru e infiorator. Si doar un om puternic poate face asta. Si poate dupa rezultate bune sau rele sa ramana cu fruntea sus, demn, asumandu-si orice infrangere sau victorie. E adevarat ca trebuie sa facem si compromisuri pentru a ajunge acolo unde ne dorim. E adevarat poate si ce-mi spunea zilele trecute un om drag mie, ca mai bine trec prin viata facand mici sau mari ticalosii si atingandu-mi scopul fara prea multa suferinta sau efort, decat constientizand raul lumii. E adevarat deci ca toti facem raul la un nivel sau altul. Ideea e cred sa l facem cat mai putin posibil si cat mai putin grav. Eu stiu ca am trecut prin viata frumos cel putin pana acum, ce mi-a placut am facut cu placere si m-am simtit implinita la final fie ca am avut un rezultat deosebit fie unul mediocru, am stiut ca am ramas cu o experienta unica, si ce nu mi-a placut am incercat sa fac in limitele mele, nu exagerand si facand si compromisuri daca a fost cazul doar ca sa trec de acel obstacol. Poate ca puteam sa nu le fac. Dar uneori situatia limita a impus-o.

Si totul a plecat de la simplul fapt ca astazi nu am fost la scoala si ca ma invinovatesc pentru asta si pentru ca imi fac scenarii referitoare la viitor, la alte eventuale absente poate necesare cu adevarat, insa stiu ca sunt doar mici valuri intr-un pahar cu apa, acestea. Stiu ca pe lumea asta sunt probleme si mai mari si stiu ca in viata nu poti intotdeauna sa stai drept si sa mergi automat ca o masina. Mai iei si pauze si mai ales mai faci si ce simti. Poate ca asta e confortul liberului arbitru dar si riscul lui in acelasi timp. Sa faci doar ceea ce vrei, ceea ce simti dar apoi sa te simti incoltit de vinovatie. Oricum sunt lucruri de moment, oricum in clipa urmatoare iti spui ca data viitoare voi reusi sa fac ceea ce mi-am propus si oricum lucrurile se estompeaza in timp. E ciudat doar sentimentul asta de vinovatie care te macina o perioada. Dar tot timpul te consolezi cu ideea ca n-ai facut ceva inutil, sau extrem de inutil in acea zi, ca ai citit altceva ai scris ai vorbit cu cineva cu care n ai mai vorbit de un secol, sau cine stie ce altceva util ai fi putut face.

Astazi spre exemplu am citit tot ce aveam scos de pe internet despre Matei Visniec, pentru licenta si m-am bucurat ca am facut ceva totusi. Am si dormit si am incercat sa-mi reduc stresul sau durerea de cap. Inca nu mi-a trecut in totalitate. Nu stiu sigur care e motivul dar presupun ca faptul ca aseara am adormit prea tarziu pe la 3 si ceva. Am vorbit pe mess cu o prietena in Canada si timpul a zburat. Apoi am incercat sa mai fac ceva pe astazi la scoala dar imi era somn si apoi am vazut filmul pe care-l pierdusem la 8 seara.

Asta e. Viata merge mai departe. Insa sunt debusolante asemenea situatii uneori. Si asta pentru ca mereu ai in minte dorinta de mai bine si anumite replici ale persoanelor care te inconjoara sau ale persoanelor dragi, care-ti vorbesc exact despre ceea ce te doare cel mai tare, despre lucruri care se intampla tocmai din acest motiv, despre prieteni nepotriviti care te influenteaza intr-un fel sau altul si tot felul de astfel de ganduri care macina in interior un om caruia ii pasa. Si eu cred ca sunt unul dintre aceia. De asta scriu. Ca sa ma descarc. Insa cred ca folosesc mult autocenzura. Si incep sa inteleg poate necesitatea tainuirii unui jurnal. Unui jurnal in care chiar scrii ce simti. Nu ca eu nu am scrie dar cred ca folosesc putin masti, cel putin referitoare la situatii concrete, la oameni, nume sau locuri, sau realitati care dor. Si asta cred ca mi se intampla doar pe calcultator pentru ca atunci cand scriu de mana scap de multe ori sinceritati pe care apoi le-as dori inexistetente dar pe care totusi reusesc sa mi le asum asa cum am facut si pana acum de la 13 ani de cand scriu jurnal. Intotdeauna am lasat pe toata lumea sa deschida acele agende, nu am interzis si simteam ca nu am avut nimic de ascuns insa cu cat oamenii de diversifica si relatiile mele cu lumea devin mai oficiale poate, iar impresiile mele diverse si contradictorii uneori, randurile devin graitoare doar printre litere si asta dintr-o dorinta de bun simt poate, dintr-o lipsa de mahalagisme pe hartie, de relatari grotesti poate, care m-ar arata altfel si poate m-ar deforma. Asa sub forma unor ganduri fugare si filosofice pe marginea vietii sau plecand de la ea, sunt mai eleganta cred. Sper ca nu mai putin veridica si sigur ca nu, doar ca mai putin explicita poate. E uneori si in scris de mana in agende simtita aceasta dorinta de a ma exprima elegant si de a nu da verdicte clare pentru ca am inteles ca suntem oameni si putem gresi, putem rani sau putem afirma lucruri ireale.

Cine stie cum se scrie un jurnal? Dar cred ca se scrie cum se simte. Poate voi reveni la acea naivitate in care sa cred ca totul se poate scrie sau afla de catre altii, insa nu cred totusi.

Sunt e-adevarat ganduri cu adevarat intime, tainice pe care poate nu le-ai putea impartasi cu lumea, si poate pentru asta exista jurnalul, pentru a-ti povesti tie insuti, insa eu am descoperit pe parcurs probabil ce inseamna sa scrii ceva ce ar putea fi publicat la un moment dat fara sa socheze neaparat si fara sa fie lipsit de literaritate.

Probabil ca m-am invartit iar in jurul cuvintelor. Durerea de cap ma incolteste din nou tocmai pentru ca ar trebui sa-mi schimb ochelarii insa tot banii ma impiedica sa fac asta, si poate un anumit standard de calitate pe care mi-l impun cand imi doresc ceva pentru mine. Prietena mea salvatoare nu mai ajunge, banii sunt putini si gandurile de tot felul continua sa ma cutreiere. As vrea sa ma opresc aici. As vrea sa mai scriu si sa continui poate ideile expuse zilele trecute, insa nu stiu cata claritate as avea.

Cred ca as putea sa mai amintesc doar ca sunt optimista referitor la lucrarea de licenta, mai am putin de citit si o sa ma apuc in curand de scris primele capitole, va avea cred maxim 5-6 si maxim 8 de pagini cu tot cu bibliografie cuprins argument si concluzie. Sper din tot sufletul sa trec cu bine acest semestru dificil si hotarator chiar pentru mine, sper sa iau cu nota frumoasa licenta si sper inainte de asta sa o realizez asa cum imi doresc, originala, frumoasa, posibil de publicat odata si cu un interviu inedit realizat cu Matei Visniec, care sa concluzioneze si sa scoata la lumina aspecte profunde ale operei dramatice mai ales, dar si in general scriitoricesti a acestuia si nu doar atat ci poate si conturul unei personalitati capabile sa oglindeasca si partea negativa a lumii cotidiene. E un risc aceasta dorinta a mea de confruntare cu autorul operei pe care o tratez dar si un privilegiu. Sper sa reusesc sa fac asta cat mai bine, sa scot prin intrebari cheie lucruri cheie, fara ca el sa-si dea seama ca ofera conturul unei posibile interpretari a ideii de profunzime a operei lui, a vietii si a lumii ca micro si macrocosmos, dar si a personalitatii lui si a relatiei sale cu ceilalti.

Ma opresc aici extenuata, in asteptarea momentului in care o sa mananc apoi o sa mai citesc Visniec si o sa dorm sper mai devreme si bine in seara asta, pentru ca maine sa pornesc optimista acasa, unde sa-mi incarc bateriile cu iubire parinteasca si cu aer familiar.

Doamne ajuta!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s