Vine… … … Mos Craciun…:D

Mos Craciun

Ca la multe alte popoare si la romani, batranii (mosii) s-au bucurat de multa stima si respect, mai ales in vechime.
Respectul fata de acestia s-a pastrat si dupa moartea lor, intr-o asemenea masura incat unii dintre ei au devenit un fel de semizei a caror amintire a ramas nestearsa in memoria colectiva. Un astfel de personaj batran si celebru este si Craciun, pastorul mitic, a carui legenda a fuzionat foarte frumos cu mitul Nasterii Domnului.

Legenda spune ca, fara acordul sotului, Craciuneasa o primeste in gazda pe Fecioara Maria, oferindu-i adapost in grajd. Afland acest lucru, Craciun se infurie si ii taie mainile, insa Maica Domnului i le lipeste la loc.
Minunea il converteste pe Craciun la crestinism. De bucurie ca nevasta sa a scapat nevatamata de pedeapsa lui necugetata, Craciun aprinde un rug din trunchiuri de brad in curtea lui si joaca o hora cu toate slugile lui.
Dupa joc, Craciun imparte sfintei familii daruri pastoresti: lapte, cas, urda, smantana.

De aici transfigurarea lui Mos Craciun intr-un sfant, care aduce de ziua nasterii lui Isus daruri copiilor, obicei care se suprapune cu amintirea darurilor pe care, dupa legenda evanghelica, le aduceau regii-magi in staul noului Mesia.
Cantecele de bucurie adresate de slugile lui Craciun s-au transformat in colinde.
Vascul

Vascul era considerat planta sacra la vechii druizi, si simbol al vietii eterne la fel ca si pomul de Craciun.
Romanii au considerat-o simbol al pacii si prin aceasta simbolistica a devenit acceptata si de catre credinciosii crestini. Sarutul de sub vasc a fost de asemenea un obicei roman.
Felicitarea de sarbatori

Obiceiul trimiterii felicitarilor catre cei dragi cu ocazia sarbatorilor de iarna a fost initiat de catre Sir Henry Cole din Anglia. Acesta s-a intamplat in anul 1843 si prima felicitare a fost conceputa de catre J.C.Horsley. S-au vandut 1000 de copii in Londra.

Un artist englez, William Egley, a produs o felicitare populara in 1849. De la inceput temele si imaginile erau variate la fel ca si obiceiurile de Craciun din lumea intreaga.
Simboluri de Craciun

Iata simbolurile Craciunului si explicatiile acestora:
Lumanarile, flacara: vara, caldura, paradisul, sfarsitul intunericului, Hanuka evreilor
Pomul: viata eterna, copacul din Paradis (simbol pagan)
Merele: marul din Eden
Mos Craciun: Sfantul Nicolae sau o alta zeitate (pagana)
Vascul: pace, sarut
Gnomii, spiridusii: spirite bune din traditia pagana

Moş Crăciun este versiunea mai nouă a Sfântului Nicolae (în engleză: Santa Claus) care şi-a făcut apariţia în secolul XIX. El împarte cadouri tuturor copiilor în noaptea de Crăciun (de 24 spre 25 decembrie).

Chiar dacă mitul poate varia de la zonă la zonă, în special în funcţie de clima în perioada Crăciunului (care pleacă de la o iarnă îngheţată în emisfera nordică şi ajunge la o vară călduroasă în emisfera sudică), în general ni-l imaginăm pe Moş Crăciun ca fiind îmbrăcat într-un costum roşu, având o barbă lungă şi albă şi locuind într-o ţară nordică. Spiriduşii îl ajută la pregătirea cadourilor. El împarte cadourile cu ajutorul unei sanii zburătoare, ce este trasă de reni (sau pe o planşă de surf în Australia). Moş Crăciun intră în case prin horn (dacă există unul) şi pune cadourile sub pomul de Crăciun sau în cismele pregătite special pentru aceasta.

Nu este clar când şi pe ce cale a pătruns mitul lui Moş Crăciun în obiceiurile româneşti. În orice caz, Moş Crăciunul românesc, cu plete dalbe, nu are alura unui yankeu publicitar, sania lui nu este trasă de reni, în cel mai bun caz de cerbi. Astăzi nu poate fi despărţit – nici în imaginaţia copiilor, nici în pregătirile părinţilor – de sărbătoarea Ajunului (seara de 24 decembrie). În timpul regimului comunist ateist, i s-a schimbat numele după modelul rusesc în „Moş Gerilă”, ceea ce a provocat riposta promptă a lui Al.O.Teodoreanu-Păstorel într-un distih celebru care, din motive de purism academic, nu poate fi redat aici.

Un rol important în crearea mitului l-a avut pastorul american Clement Clarke Moore, autor al unui poem care îl prezenta pe Sfântul Nicolae ca şi un personaj simpatic, dolofan şi zâmbitor, care împarte cadourile din sania sa trasă de reni. Publicat pentru prima dată în ziarul Sentinel din New York pe 23 septembrie 1823, poemul a devenit în anii următori foarte căutat, ajungând în mai multe cotidiane din Statele Unite, dar fiind şi tradus şi publicat în întreaga lume.

În 1860, cotidianul Harper’s Illustrated Weekly a publicat un desen al lui Santa Claus, îmbrăcat într-un costum roşu ornat cu nasturi negri şi cu o curea din piele. Timp de aproape 30 de ani, Thomas Nast, desenator şi caricaturist al ziarului, va ilustra prin sute de desene toate aspectele legendei lui Moş Crăciun şi va da mitului principalele sale caracteristici vizuale.Nast este şi cel care a „stabilit” în 1885 că reşedinţa lui Moş Crăciun se află la Polul Nord.Această idee a fost preluată anul următor de scriitorul George P. Webster.

În Italia, într-o emisiune televizată pentru copii, s-a demonstrat în mod „ştiinţific” – pe baza datelor fizice de viteză şi calcul al timpului necesar pentru împărţirea darurilor – inexistenţa lui „Babbo Natale” (Moş Crăciun), ceea ce a provocat dezamăgirea copiilor şi indignarea părinţilor. Această „demonstraţie” este inclusă şi în articolul din Wikipedia italiană dedicat lui „Babbo Natale”, cu concluzia stupidă: Babbo Natale è morto!

În 1931, Moş Crăciun a primit o nouă alură printr-o campanie publicitară, desfăşurată de compania Coca-Cola. Desenatorul Haddon Sundblom i-a dat lui Moş Crăciun o burtă durdulie, un aer jovial, costumul său roşu şi o atitudine tolerantă. În următorii 35 de ani, Coca-Cola va difuza astfel de portrete ale lui Moş Crăciun în presa scrisă. Chiar şi în ziua de astăzi, Coca-Cola, foloseşte aceeaşi imagine a lui Moş Crăciun în spoturile publicitare realizate cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Cum se spune „Moş Crăciun” în alte ţări

Santa Claus, Papa Noël, …

„Din nou, crestinatatea se pregateste sa-L primeasca in staulul sau
interior pe pruncul Iisus Hristos; dar ce gaseste El acolo? O lume
autonoma, chinuita de boli, de razboaie, plina de blasfemii rau
mirositoare…Temelia staulului lumii se clatina, intunecandu- se!
Pruncul Iisus nu mai are unde sa se nasca! El insa trebuie sa se
nasca! Altminteri, cand fiecare persoana nu va mai fi „Maica lui
Hristos” (aspectul mariologic al Bisericii), atunci, si numai atunci
va veni implacabil sfarsitul…! Sa ne curatim, deci ieslea sufletului
nostru pentru a-i face loc iarasi loc pruncului Iisus Hristos si El
ne va umple inimile de sfintenie! Fie ca sa ne impartasim cu adevarat
din steaua care a rasarit!

POVESTE DE CRACIUN
(In loc de predica la ultimul Craciun liber ! -inainte de tavalugul
UE)

„Cu totii-L asteptam pe pruncul Hristos, El Insusi este
nerabdator sa vina, lumina stelei de la rasarit ne transfigureaza
neincetat, pestera inimii noastre este gata, simturile noastre, ca
niste biete animale ne anunta ca totul este aproape…la usi. Mintea
slavosloveste cu bucurie. Sa ne-mpartasim din darurile acestei Taine
mai presus decat orice taina si sa ne facem vrednici de chemarea
Pruncului Sfant! Sa-L incalzim cu aburul viselor noastre alb-verzi,
zamislitor de Taina netainuita! „

Demult, demult de tot, intr-o seara de basm, cu stele mari, sclipind
ca niste ochi de copii, cu luna plina care se oglindea in lacul de
argint de la marginea padurii, intr-o mica casuta, de unde fumul urca
nestingherit spre cer; se faceau ultimele pregatiri ale bradului de
iarna, ce stralucea plin de mister in mijlocul camerei. Mici
mogaldete zburlite se agitau nerabdatoare; era ajunul Craciunului,
seara in care venea Mosul , aducand daruri celor cuminti si nu numai.
Totul parca inghetase in asteptare, trebuia sa se petreaca ceva
neobisnuit – venirea blandului Mos Craciun, cu sania sa trasa de
zurgalai, caci niciodata nu intarziase, dar, in asta seara, parca
totul respira cu o nerabdare mai mare ca de obicei. Copiii isi mai
turtira odata nasurile pe geam, aburindu-l, privind afara, doar,
doar, o sa zareasca ei primii sania de argint stralucitoare, trasa de
cerbi mari, dar cerul nu le raspunse decat cu privirile mirate ale
stelelor si cu un usor fosnet al copacilor. Tacere! Tacere! Tacere!
Intorcandu-se la brad, mai privira la orologiul vechi din perete.
Arata ora 11 noaptea. Cascara… of! mai este o ora! Stinsera luminile
si incaperea fu inundata de lumina globuletelor si a flacarilor ce
ardeau linistite. Umbrele bradului se jucau fara griji pe perete,
dansand de zor. Totul era intr-o amorteala dulce. Nici nu bagara de
seama cand somnul ii fura in imparatia lui. Se facea ca erau in
palatul lui Mos Craciun, iar sus pluteau nori pufosi, stralucitori.
Erau intr-o incapere larga, cu coloane marete, totul in jur
stralucea. Dintr-un colt se desprinsera, deodata, doua pasari de foc,
purtand in ciocuri o mantie mare, rosie. Copiii amutira, uimirea li
se opri in gat si, de aceea, nu putura scoate nici un sunet. „Ea
este! O recunosc…e mantia lui Mos Craciun”, gandi o mogaldeata si se
pitira mai abitir in spatele unui stalp imens, plin de sclipiri
misterioase. Un mare fluture alb de zapada, cu o coada de luna incepu
sa o perie cantand un colind. Copii ramasera ca vrajiti de acel
cantec, pana cand o larma ce crestea, crestea, ii trezi din reverie.
Ca la un semn, doua usi mari fura date la o parte si incaperea
aproape se umplu de animale. Erau acolo de tot felul. In mijlocul
lor, cine altul? Mos Craciun zambitor, cu barba alba, stralucitoare
pana in pamant. Radea, vorbea, asigurandu-i ca are sa se duca la toti
copii cu daruri nemaivazute. „Deci el este Mos Craciun” – gandi cel
mai mic – „El Insusi Dumnezeu, deci El rasplateste la toti, daruindu-
le cadouri …aha!” Pasarile maiastre ii tinura mantia, iar el se
imbraca razand voios, nasturii sclipira recunoscandu- si stapanul.
Era frumos Mos Craciun! Si toti cei de fata aprobara cu un suspin de
bucurie. Avea barba mare si deasa caci, de mult, de foarte mult timp,
el calatorea, imparastiind daruri, chiar daca cei mai mari nu mai
cred in el, nu se supara, ci vine mereu nelipsind niciodata. In
atotstiinta Sa stie ca, celor mari le aduce mai mult daruri
sufletesti, bucurii si impliniri, totodata impreuna cu gandul lui ca
totul e o poveste caci altfel risca sa se descopere, de aceea vine in
miez de noapte, atunci cand nimeni nu se mai asteapta. Dar copii il
cunosc, de ei nu se fereste. Oricat ar fi de greu, El tot aduce macar
o raza de stralucire si bunatate in inima tuturor, dar stie sa dea
totul tainic, fara ca nimeni sa nu banuiasca, zambind din coltul lui
de sus, atunci cand cineva se bucura si ii canta un cantecel, de
Ajun. Deodata copii inghetara nemaifiind capabili sa faca nici un
gest, nici chiar sa respire – cineva ii privea fix, parca de multa
vreme. Un iepuras cu blana de argint si ochii ca smaraldele, ii
privea mirandu-se cum de patrunsese cineva aici, in imparatia
Cerurilor si chiar acum cand Dumnezeu lua haina de Mos Craciun
pregatindu-se de plecare!
Aici, nu avea voie sa patrunda nimeni nici chiar gandul oamenilor,
caci se suparase de cand observase ca oamenii „asa-zisi mari”, nu
credeau in El. In ascuns El le soptea celor „cu inima de piatra”, pe
care nu-i mai sensibilizeaza nimic, nici chiar Craciunul, si in
grijile lor aberante, in alergatura lor dupa bucurii ieftine si
trecatoare, uitasera ca, in Ajun, vine Mosul cu daruri, si chiar de
bucuria unui brad impodobit. Deoarece nu se mai puteau bucura de
frumos; li se inchisera portile ratiunii si le trimise bufnita cu
gandul ca nu este decat o minciuna „Venirea Mosului”, buna de adormit
copiii. Cine mai crede astazi in Mos Craciun? Cine are o inima de
piatra nu poate fi bun, nu poate trai in pace cu ceilalti. E un om
pierdut. – vai de el!
Acestea gandind, iepurasul merse direct la ei, hotarat sa afle de ce
au venit aici. Ei, speriati, se inghesuira unul in altul, pitindu-se
mai apoi unul in spatele celuilalt. Iepurasul argintiu, care citea
gandurile oamenilor intr-o clipa, intelese ce e cu ei si se puse pe
ras. Cand se mai potoli, ii lua frumos pe un nor ce plutea lenes in
apropiere si le promise ca le spune povestea Mosului; se asezara
frumos in jurul lui, iar El, ridicandu-se in doua labute, isi drese
vocea, ca un predicator care se respecta si incepu astfel: „Atunci
cand, inca vremea, era abia zamislita, Bunul Dumnezeu, a hotarat in
sfatul Sau vazand copiii si lumea cum stau numai in suparari, ca e
bine sa trimita pe cineva, care, in taina, ferindu-se de priviri
indiscrete, sa le aduca celor cuminti daruri, fiecare dupa puterea sa
de intelegere. Astfel ii intreba pe cei din jur, cine se ofera … din
randuri facu un pas inainte un mos cu barba alba …nu, nu era Mos
Craciun…ci Mos Nicolae, facatorul de minuni. Dumnezeu zambi si ii
dadu putere, sa puna in ghete, in taina, unde, numai cel ce le poarta
stie, mici daruri. Si Mos Nicolae se duse … si se tot duse…
Dupa un timp oarecare, Bunul, iar privi spre pamant si vazu ca iarna
grea se lasa si oamenii tot erau cu fruntile inourate. Ce sa faca?
Privi in jur si vazu o sanie mare, de argint – ea intruchipa maretia
celui ce avea sa-l poarte si de aceea era si sanie – sa vina pe
furis fara zgomot, repede. Da! Se hotari:…INSUSI EL VA VENI LA
OAMENI CU DARURI.! Imbraca haina mare, rosie ca purpura, stiind ca
rosul e culoarea dragostei. El cu dragoste veni la oameni. Dar mai
era ceva, cine sa-l aduca jos pe pamant? Se uita peste toate
creaturile sale si alese 12 cerbi mari, care straluceau minunat – ei
reprezentau cele 12 neamuri ale lumii, dar ºi cele mai importante
stele, de aceea straluceau de-ti luau ochii.
La inceputul vremilor El se arata la toata lumea si ii dadea exact
ceea ce avea nevoie uneori nu numai atat ba chiar insutit. Apoi, se
hotari ca e mai bine sa se arate numai copiilor si celor ce cred in
El iar celorlalti nu. De aceea vine la miezul noptii, spre rasplata
tuturor, dupa faptele lor. Pentru el nu conta ca e iarna- adica
suparare si tristete ci stia sa faca prin puterea Sa totul sa
straluceasca; de aceea porunci bradului sa nu se mai vestejeasca nici
iarna si le sufla copiilor dragostea pentru el, incalzindu-le inimile
lor mici, pe care tot el, Bunul, le facuse. „Si ce daca cei mari nu
cred, treaba lor, eu cred, eu l-am vazut!” zise cel mai mic. „Haideti
sa vedeti cum desface el plicurile viselor si din el ies dorintele
bune, ale tuturora. El le asculta cu rabdare pe toate si apoi le
implineste, punandu-le in „sacul vointei”.
Pleaca inconjurati de norul care era acum numai ochi si urechi la
vorbele lor. Pe drum, insa, iepurasul nazdravan le povesti ca mai are
Mosul un secret, pe care chiar si cei mici nu il stiu toti…la miezul
noptii, la cumpana dintre ani, dar exact atunci portile Imparatiei
Lui se deschid larg la toti si oricine gandeste la el si isi pune o
dorinta i se implineste, dar aceasta e mare taina si, daca nu o faci,
degeaba incerci sa o intelegi. Cel mai mic, zis si Ciufulici, casca
gura de uimire si isi aduse aminte ca are si el o dorinta, care il
ardea ca o flacara in pieptul sau mic si isi facu o cruciulita pe
mana sa nu uite. Dar, tot vorbindu-le, iepurasul mergea mai repede ca
norul cel azuriu si astfel ei ramasera in urma, iar iepurasul se
indeparta pana ce se pierdu intr-un labirint plin de oglinzi.
Coborara de pe nor usor si o pornira pe jos. Lenesul nor adormi, intr-
un somn dulce, ce te duce, visandu-se copil… La un colt dadura nas in
nas cu cine credeti? Chiar cu Mos Craciun, incarcat cu jucarii si
fericiri. Mosul le zambi binevoitor, poftindu-i cu el in sanie. Dintr-
un salt fura in bratele Mosului. Acesta rase si se aseza in mandra
lui sanie. Totul se puse in miscare si ei privind la puzderia de
stele care ii salutau, se cocolosira si mai bine…era minunat! „De n-
ar fi vis…”gandi unul dintre copii. Spectacolul era intr-adevar
frumos! Ei zburau, pe deasupra pamantului, pentru ca nu trebuie sa-i
simta nimeni. Vazura cum caleasca incetineste in dreptul fiecarei
case si Mosul le arunca pe horn daruri. De ce tocmai pe horn? Pentru
ca acolo e ultimul loc care nu e inchis, fiind cel mai tainic; poate
avem si noi in noaptea asta minunata, deschis cosul inimii noastre si
Mosul ne va revarsa cu siguranta bunatatea in ganduri curate, facandu-
ne mai iubitori de frumos…mai copii… „Aici stati, nu?” zise Mos
Craciun. Ei insa, nefiind capabili de nici un raspuns, muti de
frumusete si de uimire, dadura incetinel din cap, in semn de
incuvintare. Sus de tot in tarie, le zambea ca o mama, mandra
luna. „Haideti sa va pun si pe voi aici, langa jucarii si sa va las
pe horn”. Ei facura cu mana, Mosului, plini de zambete, cu inima
plina de bucurie si cu lacrimi de fericire, promitandu-i ca o sa fie
cuminti. Mos Craciun zambi in bunatatea lui, si-si dadu seama ca mai
castigase doua suflete – asta e rasplata Lui – bucuria celorlalti si
fagaduinta ca vor fi mai cuminti, mai buni – ASTA E MENIREA LUI ,
IAR ACUM, CA SI ALTÃ DATÃ REUSISE!
Plesni din biciul veacului si zurgalaii se pornira pe cantat, iar
cerbii alergau, in fuga cea mai mare printre stele… Primul se trezi
cel mai mic, se afla tot langa brad, luminile si umbrele se bateau de
zor pe perete. Inca mai avea nasul inghetat „A fost un vis?” Nu putea
sa inteleaga! Se duse repede la geam: „Cu siguranta ca da! „Dar cand
voi sa se intoarca vazu caleasca …hat departe, gonind si auzi un
ultim clinchet zburdalnic. Cuprins de o emotie nemaiintalnita
ingana: „Deci …a fost adevarat! Am fost cu Mos Craciun, am vazut cum
da daruri la copii, am calatorit printre stele…hei sculati-va! „Se
repezi la ceilalti. Somnorosi frecandu-si ochii acestia tocmai la
timp, caci usa fu deschisa si in prag aparura parintii lor cu daruri
si cu un tort mare plin de lumanari… „- Uite ce mi-a dat Mos
Craciun, copii!” Inca putin naucit, cu inimioara lui care batea
tare, cel mic le povesti dintr-o suflare tot ce petrecusera, toata
aventura lor… Parintii zambeau si il mangaiau pe crestet spunandu-
i… „Da ..da ..acum haideti sa mancati tortul de ciocolata”. Se
priveau amintindu-si ca si ei fusese „pacaliti” cu venirea Mosului,
cand erau mici, dar acum…. Zambeau cu „aerele oamenilor mari”,
atoatestiutori. Bineinteles ca nu credeau asemenea nazdravanii si
nascoceli copilaresti. Stiau ei prea bine ca ii lasase dormind si
dimineata le arata jucariile cumparate de ei din timp, spunandu-le ca
e de la Mos Craciun. Ar fi fost o rusine sa se prefaca ca si ei cred
in El, ei aveau alte treburi mai importante si erau „prea seriosi”
pentru asa ceva. Micul aventurier se mahni ca ai lui nu-l cred dar
resemnandu-se, pleca spre masa ca sa mai apuce si el o bucata din
tortul care fie vorba-ntre noi ii lasa gura apa. In drum spre
bucatarie trecu pe langa usa parintilor lui si fiind intredeschisa nu
rezista sa nu traga cu urechea… Printre multe altele nu intelegea
vorbele: „pretul jucariilor cumparate; cat a costat bradul; etc”.
Intelese ca ei discutau despre „pacaleala cu Mos Craciun” Pe cat
asculta mai mult, baietelul se inspaimanta si mai mult, avea oare
parinti cu „inima de piatra?”, cum spusese Mosul , care nu cred in
El? Of, cred ca asta e! Mahnindu-se si mai tare, pleca abatut, cu
capul plecat, asezandu-se, parca cu nici un fel de chef, la masa
(pofta ii pierise). Puse mana, in sfarsit, pe lingurita…si … si
minune mare pe mana stralucea o mica cruciulita aurita …era…era…
semnul lui, facut acolo sus in Imparatia lui Mos Craciun, a lui
Dumnezeu! Deci totul e real. Cu inima calda si cu lacrimi limpezi de
copil, saruta semnul cu patima si o zbughi in cealalta camera, unde
stralucea bradul, se opri langa geam si inchise ochii strans…era
momentul solemn cand un mic copil isi punea o dorinta mare…acum fix
la miezul noptii, la cumpana dintre ani, portile Cerului se deschid
pentru a primi rugaciunile si dorintele celor ce le rostesc.
Poate vreti sa stiti si voi ce dorinta si-a pus. Nu-i asa ca sunteti
si voi curiosi? Ei bine, …sa va spun: isi dorea ca nimeni, nici
parintii lui, nici un copil din lume, sa nu aiba „inima de piatra” Si
atunci de sus din genuni, Dumnezeu, Mos Craciun de fapt, ii zambea
din Imparatia lui Cereasca, implinindu-i vrerea. Aceasta cerere a
unui copil care de fapt era dorinta intregii omeniri, pe care din
dragoste, El o zamislise. De aceea oricine in aceste zile de basm, sa
aibe inima de copil, sa redevina copil, uitand de griji, si nevoi ,
macar acum facand un bine-primit repaus din alergatura sa, atat
de „serioasa” si parca prea matura ca sa nu mai aibe „inima de
piatra”. Demult, intr-o mica padure un copil se ruga …iar rugaciunea
lui lumina ca o stea minunata lumea, impartind caldura, dragoste, nu
in ultimul rand daruri, daruri din partea lui Mos Craciun.
Voi cum sunteti dragilor? Voi credeti in el? In Mos Craciun?…Oricum
la sfarsitul sfarsitului nu prea conteaza pentru ca El crede in voi
si va asteapta,va asteapta cu sacul plin de impliniri…si dac-ati sti
voi cate are sa va dea…!
Stiati ca Mos Craciun are in dreptul inimii
un buzunar straveziu?

…Eu am aflat de curand acest secret. Mi l-a soptit chiar Mos Craciun, intr-un vis in care se facea ca ninge linistit, iar copiii cei cuminti ai lumii il asteptau nerabdatori sa rasara de dupa un nor auriu… Numai ca Mosul avea de gand sa mai intarzie un pic, chemandu-si renii, faimosii reni cu coarne intortocheate, pe nume Bur si Calambur… Sania lui alba, batuta in pietre scumpe, era doldora de daruri care nu se termina niciodata… Mosul mi-a facut semn sa ma apropii de el, in timp ce renii tocmai iesisera din adapostul lor de zapada pufoasa. Cu glasul lui de catifea, Mosul mi-a marturisit, in acea clipa albastra, ca pe langa sacul urias in care duce spre lume darurile mai bogate ori mai marunte, pe langa bucuriile mari si mici aflate in sania lui fermecata, in buzunarul straveziu, cusut de ingeri in dreptul inimii lui vesnice, el mai poarta ceva! Si anume: un suvoi de daruri nevazute, nascocite anume pentru toti cei care iubesc si ocrotesc animalele, pentru toti cei care incearca sa le salveze de la pieire. Pieirea la care le condamna nesabuinta unor oameni fara minte… Pentru oamenii buni si multi ai lumii, pentru cei care salveaza tigrii si elefantii, si balenele, si focile, si ursii polari, si camilele, si maimutele, si leoparzii, si broastele testoase, si caii salbatici, si leii, si zebrele, si alte si alte vietuitoare nevinovate – aflate in vesnic pericol de a pieri de pe fata Pamantului – in noaptea de Craciun, Mosul va imparti daruri mici, dar cat de pretioase! Adica bulgari nevazuti de dragoste fierbinte si de noroc, daruri pitite in buzunarul straveziu, care vor incalzi inimile oamenilor buni ai lumii si-i vor ajuta sa lupte cu incercarile vietii… „La fel ii voi rasplati, te asigur – imi mai sopti Mosul, in timp ce renii tropaiau de neastampar – si pe cei care iubesc si ocrotesc caii si magarusii de povara ori animalele mici, de pe langa case… Cainii, pisicile, vrabiile… Da, da, la fel ii voi rasplati pe cei care le dau adapost si hrana. Sa stii ca darurile astea, care sosesc de Craciun pentru cei care se arata milostivi fata de necuvantatoarele lipsite de ocrotire, tin tot anul! Si se reinnoiesc, de fiecare Craciun… Asa ca inimile oamenilor buni vor fi mai bogate, de sute de ori mai bogate, decat cele ale semenilor lor cu sufletele de stanca, cei care trec cu ochii orbi pe langa suferinta animalelor…”
… Asa mi-a soptit Mosul in acel rastimp scurt cat o scanteie. Apoi visul se destrama, iar eu, cu ochii intredeschisi, n-am mai reusit sa deslusesc buzunarul straveziu, tesut de ingeri, in dreptul inimii lui Mos Craciun… N-am vazut decat o pacla trandafirie – semn ca venise dimineata…
SILVIA KERIM

Fie ca Mos Craciun sa sosesca negresit cu desaga incarcata de … iubire … speranta… fericire… sanatate… si toate dorintele …implinite!
Lumina Sfanta care a indrumat magii la Iisus sa va calauzeasca pasii spre realizarea tuturor nazuintelor… si sa va usureze trecerea prin fagasul stramt al vietii…
Sa simtiti intens magia sarbatorilor… si sa incercati sa fiti mai buni … sau macar sa lasati bunatatea ce patrunde in aer in aceste zile… sa va patrunda fiinta…
Priviti in jurul vostru si bucurati-va de toate minunatiile pe care ni le ofera an de an divinitatea… Hraniti-va cu … aceste valori spirituale nepretuite… pentru ca doar astfel veti intelege macar o parte din marea taina a Craciunului- cea mai frumoasa si mai de pret sarbatoare pe care ne-a oferit-o Divinitatea…
In Noaptea Sfanta de Craciun, Pruncul Iisus sa va ofere puterea nebanuita de a oferi si primi lumina…
Ea ne aduna… ne sfinteste… ne transfigureaza salasul intr-un palat… ne face solii Nasterii Mantuitorului… Ce poate fi mai frumos?…
Sa deschidem usile si ferestrele si s-o lasam sa ne inunde viata…
Innobilati de Lumina Craciunului vom reusi sa ne continuam fericiti si impliniti, drumul si menirea pe Pamant! …
Cu drag,
Elena Raicu…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s