martie… luna luminii… luna martisoarelor… a iubirii

Martisorul Citind definitia din Dictionarul Explicativ al Limbii Romane, putem afla ca martisorul este un mic obiect de podoaba legat de un fir impletit – rosu cu alb – care se ofera in dar, ca semn al sosirii primaverii, mai ales femeilor si fetelor, in ziua de 1 Martie. Tot DEX-ul ne mai spune ca “martisor” este denumirea populara a lunii martie. Iar “Martisor” mai este si numele unei strazi din Bucuresti, pe care se afla casa in care a locuit, scris si in gradina careia este inmormantat marele poet Tudor Arghezi. Lucruri pe care, probabil, multi dintre voi le stiau deja… Dar, oare, de unde vine numele de “martisor”? Cine a inventat cuvantul si ce semnifica la vremea aceea? De ce se poarta martisorul?

Povestea martisorului incepe acum mai bine de 2000 de ani, pe vremea dacilor si a romanilor. Traditia spune ca stramosii nostri purtau monede gaurite, atarnate de un fir impletit – colorat in alb si negru. Banutii erau de aur, argint sau metal obisnuit, indicand cat de bogata sau de saraca era persoana care ii purta. Albul insemna revenirea la viata a naturii si caldura verii, in timp ce negrul semnifica frigul iernii. Aceste martisoare erau purtate la incheietura mainii sau prinse in piept cu un ac, iar fetele credeau despre ele ca le vor aduce noroc, frumusete si le vor feri de razele arzatoare ale soarelui verii. Cand copacii infloreau, femeile agatau firul de o ramura, iar cu moneda respectiva cumparau cas, pentru ca tot restul anului pielea lor sa fie alba si moale. In timp, rolul de talisman sau obiect purtator de noroc al martisorului s-a transformat in simbol al iubirii. In acelasi timp, si firul negru a devenit rosu. Intorcandu-ne si mai mult in timp, amintim ca sapaturile arheologice au scos la iveala martisoare cu o vechime de peste 8000 de ani! Sub forma unor pietricele de rau, vopsite in alb si rosu, ele erau insirate pe ata si se purtau la gat. Culoarea rosie era data de foc, sange si soare – insemnand nasterea si viata, adica femeia. Iar albul era limpezimea apelor, culoarea norilor, zapada rece si pura – semnificand intelepciunea barbatului. Impletirea snurului arata legatura inseparabila dintre cele doua elemente ale vietii. Traditia banutului este legata, de asemenea, de legenda Babei Dochia, pastorita cu cele sapte cojoace, transformata intr-o stanca. Se spune ca Dochia a gasit intr-o zi o moneda, a gaurit-o, a legat-o de un snur din fire de lana – albe si negre – impletite, purtand-o la gat in semn de noroc.

Despre martisor exista, insa, multe alte povesti si legende. Una dintre ele vorbeste chiar despre fabricarea martisorului, activitate care este “la moda” in zilele noastre, in apropierea zilei de 1 Martie. “A fost odata un om sarac, care confectiona tot felul de lucruri pentru papusi: fundite, snurulete si hainute. Apoi le vindea in piata. Intr-o zi, vazand ca i s-au terminat materialele, omul a cautat prin casa saracacioasa, si tot ce a mai gasit au fost doua suluri de ata alba si rosie. Nestiind ce sa faca din ele, le rupse si le impleti… Era foarte mandru de ceea ce crease. Apoi, facu un mic tablou, de care prinse snuruletul. Si s-a gandit: «Cum sa denumesc acest obiect? A, gata, stiu! O sa-i spun Martisor, deoarece suntem in luna lui martie si chiar in prima zi. Aceste martisoare vor fi daruite de catre barbati femeilor, drept cadou!». Si asa s-a dus vestea despre omul sarac, cel care a inventat acest simbol al primaverii.”

Dar, dintre toate legendele, poate cea mai interesanta si mai frumoasa este povestea baiatului cel voinic care s-a luptat cu zmeul, legenda care s-a nascut din basmele romanesti si isi are originea tot in timpul stramosilor nostri – dacii si romanii. “Odata, Soarele cobori intr-un sat, luand chipul unui baiat. Un zmeu l-a pandit si l-a rapit dintre oameni, inchizandu-l intr-o temnita… Lumea se intristase. Pasarile nu mai cantau, izvoarele nu mai curgeau, iar copiii nu mai radeau. Nimeni nu indraznea sa-l infrunte pe zmeu. Dar, intr-o zi, un tanar voinic s-a hotarat sa plece sa salveze Soarele. Multi dintre pamanteni l-au condus si i-au dat din puterile lor ca sa-l ajute. Drumul lui a durat trei anotimpuri: vara, toamna si iarna. A gasit castelul zmeului si a inceput lupta. Si s-au batut zile intregi, pana cand zmeul a fost invins. Slabit de puteri si ranit, baiatul cel viteaz a eliberat Soarele. Acesta s-a ridicat pe cer, inveselind si bucurand lumea. A reinviat natura, oamenii erau fericiti, dar tanarul n-a apucat sa vada primavara. Sangele cald i s-a scurs din rani pe zapada. Si, in locul in care zapada se topea, apareau flori albe: ghiocei, vestitorii primaverii…

De atunci, tinerii impletesc doi ciucurasi: unul alb si unul rosu. Ei ii ofera fetelor pe care le iubesc sau celor apropiati. Rosul inseamna dragoste pentru tot ceea ce este frumos, amintind de culoarea sangelui voinicului. Iar albul simbolizeaza puritatea si gingasia ghiocelului, prima floare a primaverii”. Ca sa respectam traditia si toate legendele, martisorul trebuie legat la rasaritul soarelui, in prima zi a lunii martie. Se poarta de la 1 Martie pana cand se arata primele semne ale primaverii, adica pana cand se aude cucul cantand, pana cand infloresc ciresii sau trandafirii, pana la venirea berzelor si a randunelelor. Si atunci, martisorul nu se arunca, ci se leaga de un trandafir sau de un pom inflorit, ca sa ne aduca noroc. Dincolo de obiceiuri, insa, martisorul ramane un simbol al bucuriei de a trai, al dragostei de viata, un semn prin care noi, oamenii, salutam venirea primaverii. Martisorul este si va fi intotdeauna simbolul soarelui si al puritatii sufletesti.

Obiceiurile primaverii

Folclorul roman s-a dezvoltat la confluenta a doua mari regiuni ale civilizatiei europene: vestul si sudul Europei. De-a lungul secolelor, romanii si-au cristalizat propria lor cultura. Aceasta cultura reprezinta nevoia de comunicare a omului cu natura si a omului cu alti oameni. Spiritualitatea romaneasca a fost in perfecta armonie cu pozitia geografica a tarii noastre si cu practicile populare ale romanilor.

Cultura romaneasca prezerva cu grija memoria stramosilor ei, astfel ca printre cele patru mituri importante ale romanilor il vom intalni alaturi de „Miorita” si pe cel al „Babei Dochia„, ultimul fiind in stransa legatura cu data de 1 Martie si cu martisorul.

Romanii sarbatoresc venirea primaverii intr-un mod unic, la inceputul lunii martie. 1 Martie este in calendarul ortodox ziua Evdochiei, o femeie martir, numita si Dochia. Sarbatoarea este de fapt apriori timpurilor crestine, iar Dochia este un personaj pagan. Traditia martisorului este o mostenire de la stramosii nostrii romani. Cuvantul „ martisor” are origini latine si este numele popular al lunii martie. Acest stravechi obicei al primaverii este specific poporului roman si isi are originea in credintele si practicile agrare. Sarbatoarea lui are loc in prima zi a lui martie, considerata ca prima luna a primaverii. La Roma, inceputul anului nou se sarbatorea la 1 martie, luna care purta numele zeului Marte, ocrotitor al campului si al turmelor, zeu care personifica renasterea naturii.

La vechii traci aceleasi atribute le avea zeul Marsyas Silen, considerat inventatorul fluierului, cultul sau fiind legat de glia materna si de vegetatie. Lui ii erau consacrate sarbatorile primaverii, ale florilor si fecunditatii naturii. In multe sapaturi arheologice din Romania s-au gasit martisoare cu o vechime mai mare de opt mii de ani. Sub forma unor mici pietre de rau vopsite in alb si rosu, ele erau insirate pe ata si se purtau la gat. Culoarea rosie, data de foc, sange si soare, era atribuita vietii, deci femeii. In schimb, culoarea alba, conferita de limpezimea apelor, de albul norilor era specifica intelepciunii barbatului. De altfel snurul martisorului exprima impletirea inseparabila a celor doua principii ca o permanenta miscare a materiei. El semnifica schimbul de forte vitale care dau nastere viului, necurmatul ciclu al naturii. Culorile alb si rosu au ramas pana in zilele noastre ca simbol al sexelor, ele fiind regasite si la bradul de nunta si inmormantare.

Cand venea primavara, oamenii obisnuiau sa lege de copacii funii albe si rosii, cu scopul de a alunga duhurile rele. Aceasta masura de precautie era luata pentru a preintampina orice fel de posibil dezastru care s-ar fi putut abate asupra florilor copacilor si i-ar fi putut impiedica sa rodeasca.

La originile martisorului a stat o moneda de aur la care se atasa o sfoara facuta din doua parti rasucite, una rosie si alta alba, pe care copiii obisnuiau sa o poarte la gat. Exista credinta, conform careia, acesta amuleta aducea noroc si fericire. Fetele purtau martisorul pana cand infloreau copacii, moment in care, legau martisorul de trunchiul unui copac iar cu moneda isi cumparau branza, pentru a avea o fata alba si frumoasa tot anul.

Dupa un timp, margele frumos colorate au luat locul monedei. In unele parti ale tarii, martisorul este purtat la incheietura mainii, toata luna martie. Dupa care, inainte de rasaritul soarelui, fetele il innoada de trunchiul unui copac sau il pun intr-un arbust de trandafiri, cu convingerea ca toate dorintele lor se vor implini.

Simbolul snurului realizat din cele doua parti rasucite, una alba si cealalta rosie, a fost initial folosit de daci inainte ca romanii sa-i cucereasca. Pe acea vreme snurul era alcatuit din alte doua culori: alb si negru. Culoarea neagra reprezenta lana neagra data de Baba Dochia nurorii sale, si simboliza intunericul iernii. Partea alba simboliza lumina primaverii. Lana s-a schimbat, conform legendei, din negru in alb prin sacrificiul fetei. Din aceasta cauza partea rosie din martisor reprezinta sangele si sacrificiul. In final, primavara si martisorul vor fi mai puternici decat intunericul cu ajutorul lui Isus Cristos.

In zilele noastre, martisorul este un simbol al primaverii care va sa vina, iar realizarea lui a devenit o adevarata opera de arta. Oamenii ofera cu multa placere de 1 Martie martisoare celor pe care ii iubesc, ca simbol al admiratiei lor, ca respect si stima speciala pentru doamne si domnisoare.

MARTISORUL LA VECINII NOSTRII Daca mergi pe strazile Bulgariei, pe data de 1 Martie, vei intalni numeroase figuri fericite. Dar in primul rand, ochii tai vot fi capturati de martisoare. Toata lumea isi decoreaza hainele cu ele. Mai mult, poti sa observi martisoare purtate chiar de caini si pisici. In satele mici din munti, oamenii isi aranjeaza si animalele domestice din ograda (miei, cai, capre etc) cu astfel de podoabe. Casele au si ele, de asemenea, propriul lor martisor.

Te-ai putea intreba de unde provine acest obicei. In timpurile vechi, „matenitsa” cum sunt denumite martisoarele in limba bulgara, au fost acceptate ca un semn de ritual, ca o amuleta creata special pentru a te proteja de spiritele rele. In zilele noastre, aproape toate aceste simboluri au fost uitate, ramanand doar cel legat de venirea primaverii. Dar si acum, bulgarii cred ca, vor fi sanatosi tot timpul anului daca poarta „martenitsa” in luna martie. Exista o zicala din batrani care spune ca „daca nu porti martisor, Baba Marta va aduce spiritele rele in casa ta”. Caracterul mitic Baba Marta personifica primavara si soarele care poate cu usurinta sa arda fetele sensibile ale oamenilor. Conform credintei nationale, Baba Marta este o batrana neputincioasa. Acesta este motivul pentru care are tot timpul la ea un bat de fier in care se spijina. Bulgarii cred ca, temperamentul batranei este foarte instabil. Astfel ca, atunci cand Marta zambeste, soarele staluceste pe cer, iar atunci cand este suparata pe cineva, vremea urata isi face simtita prezenta. Majoritatea ritualurilor aveau ca obiectiv principal multumirea batranei. Baba Marta nu va vizita decat casele curate si bine ingrijite. Din acest motiv, in fiecare an, la sfarsitul lui februarie, bulgarii obisnuiesc sa-si faca curatenie generala in case. Este de fapt un simbol al curatarii de tot ceea ce s-a adunat rau de-a lungul anului, de toate lucrurile vechi si nefertile, si de care trebuie sa te debarasezi odata cu venirea primaverii, pentru a te putea purifica.

Baba Marta are cerinte specifice pentru cei cu care se va intalni la inceputul lui martie. Astfel ca, batranii nu trebuie niciodata sa iasa prea devreme din casa in aceste zile pentru ca batrana doreste sa intalneasca doar fete tinere si femei. Doar asa vremea va fi tot anul frumoasa si calduroasa. Trebuie de asemenea sa poriti „martenitsa”. Toata lumea poarta „martenitsa” in Bulgaria, inclusiv necuvantatoarele. Martisoarele bulgarilor sunt asemanatoare celor din Romania. Sunt facute din doua bucati de matase, una alba si cealalta rosie, rasucite intre ele, la care se ataseaza monede, par din coada de cal, margele, usturoi, carcase de melci etc. Impreuna formeaza amuleta. In anumite regiuni din Bulgaria martisoarele sunt purtate in functie de statutul social al persoanelor in cauza. Astfel, fetele nemaritate vor purta martisorul in partea stanga a rochiei, in vreme ce fetele batrane il vor purta pe degetul mic al mainii stangi. Barbatii casatoriti poarta „martenitsa” la soseta dreapta.

Martisoarele se poarta o perioada de timp bine determinata, dupa care se agata in copacii care urmeaza sa infloreasca. Procesul scoaterii martisoarelor a fost legat de paracticile de previziune a vremii. In sud, spre exemplu, oamenii cred ca ar trebui sa-ti dai jos martisorul doar atunci cand vei observa un stol de berze. In alte regiuni acest lucru se intampla la vederea unei lebede, existand credinta ca, vei fi tot anul la fel de gratios precum respectiva pasare. Fetele nemaritate isi pun martisorul sub o piatra mare si incearca sa ghiceasca care le va fi ursitul. Scoaterea martisorului, conform ritualurilor, are un scop bine intemeiat: sa marcheze astfel tranzitia dintre sfarsitul iernii si noul anotimp care incepe.

Martenitsa, aceasta amuleta magica, mostenita de la predecesori, este primul semn al venirii primaverii. El simbolizeaza credinta fiecaruia ca toate vor fi mai bune in anul ce va sa vina.

Legendele primaverii

Legenda martisorului A fost odata ca niciodata, o vreme in care Soarele intruchipat intr-un barbat chipes obisnuia sa coboare pe pamant pentru a dansa hora in sate. Stiind care este noua pasiune a Soarelui, un dragon l-a urmarit si intr-una dintre aceste incursiuni pe pamant, l-a rapit si l-a aruncat intr-un beci, in castelul sau. Pasarile au incetat sa cante iar copiii nu mai puteau sa rada, dar nimeni nu indraznea sa-l infrunte pe dragon. Intr-una dintre zile, un tanar curajos a decis sa coboare in beci si sa salveze Soarele. Majoritatea oamenilor l-au insotit, dandu-i tanarului din puterea lor, pentru a reusi sa invinga puternicul dragon. Calatoria sa a durat trei anotimpuri: vara, toamna si iarna. La sfarsitul ultimului, tanarul a reusit sa gaseasca castelul dragonului, unde era intemnitat Soarele. Si a inceput lupta, care a durat zile pana cand dragonul a fost infrant. Fara puteri si ranit, tanarul a eliberat Soarele, reusind sa faca fericiti pe toti cei care-si pusesera ultimele sperante in el. Natura a reinviat, oamenii au inceput sa zambeasca din nou, doar flacaul nu a mai apucat sa vada primavara venind. Sangele cald din ranile sale cadea pe zapada. In timp ce zapada se topea, flori albe, numite ghiocei, mesageri ai primaverii, rasareau din pamantul destelenit. Cand ultimul strop de sange al tanarului s-a scurs pe zapada imaculata, a murit fericit ca viata sa a servit unui scop atat de nobil. De atunci oamenii obisnuiesc sa impleteasca doi ciucuri: unul alb si altul rosu. La inceputul lunii martie, barbatii ofera aceasta amuleta, numita martisor, fetelor pe care le iubesc. Culoarea rosie reprezinta dragostea pentru tot ceea ce e frumos si ramane simbolul sangelui bravului tanar. Albul simbolizeaza puritatea, sanatatea si ghiocelul, prima floare care apare primavara. Semnificati literara a martisorului este: micul martie. Un martie mai mic pe care sa-l purtam la piepturile noastre pentru ca iarna sa fie uitata si noul an sa inceapa.

Legenda martisorului A fost odata un om sarac. Acesta confectiona tot felul de lucruri pentru papusi: fundite, snurulete, hainute. Apoi le vindea la piata. Intr-o zi, omul vazand ca i s-au terminat materialele, a gasit prin casa doua suluri de ata alba si rosie. Se gandea, se gandea, ce poate sa faca cu ele. Nu dupa mult timp stiu ce sa faca cu ele. Lua cele doua ate, rupse din fiecare si le impleti. Fusese foarte fascinat de ceea ce crease. Si adauga un mic tablou de care prinse snuruletul. S-a tot gandit. -Cum sa denumesc aceasta creatie? Stiu! Martisor, deoarece suntem in luna martie si suntem in prima zi a lunii. Aceste lucruri vor fi daruite de catre barbati, femeilor drept cadou. Si facu mai multe modele. Asa s-a dus vestea, despre acest lucru, in toata lumea. Si oamenii sarbatoreau aceasta zi, deoarece doreau sa pastreze in memorie acea zi in care saracul a inventat acest simbol al primaverii si reinnoirii. Si in zilele noastre se sarbatoreste prima zi de martie. Povestea Martisorului A fost o data ca niciodata ca daca nu ar fii nu s-ar povesti. Au fost odata niste batrâni care aveau o fata. In primavara era ziua Marinei. Parintii s-au tot gândit ce dar sa-i faca fetei. Si dupa îndelungi cautari s-au hotarârt sa-i dea un colier. El era facut dintr-o moneda de aur legata de o panglica din doua culori: rosu si alb. Culoarea rosie însemna sângele iar albul viata. A venit si ziua de 1 Martie, ziua Marinei. A primit acel colier si l-a pus dupa gât. Seara a visat o zâna care i-a spus sa plece în lumea povestilor pentru a afla semnificatia colierului. Dimineata fata a pornit la drum si a ajuns la palatul Lumii povestilor, dupa care un print a invitat-o în palat si a condus-o printr-un tunel de trandafiri rosii de culoarea sângelui, dupa care au iesit din tunel si au intrat în altul de gladiole si narcise. Când au iesit au ajuns la zâna care le-a spus ca de acum înainte la 1 Martie se va sarbatori daruirea martisorului. De 1 Martie fiecare baiat va darui câte un martisor fetelor frumoase si bune. De acum înainte se va sarbatori acest simbol. Dupa aceste vorbe Marina si printul s-au casatorit si au trait fericiti pâna la adânci barâneti. Fata cea harnica si traditia martisorului A fost o data ca niciodata ca daca nu ar fi fost nu s-ar povesti. Era pe la sfârsitul lui februarie. Soarele topise deja zapada de pe pamânt, pasarile se întorceau din tarile calde, gâzele se trezeau din amorteala de iarna, iar o fetita cuminte si harnica a visat într-o noapte ca o zâna I-a aparut in vis si i-a spus ca dupa ce se v-a trezi v-a gasi un obiect frumos si fermecat in padurea basmelor. Zâna i-a mai spus ca daca vrea sa ajunga la obiect trebuie sa se întâlneasca cu un monstru de ciocolata care îi va da voie sa intre cu conditia sa spuna pe cine cauta. Când s-a trezit fetita a pornit la drum. Mergând s-a întâlnit cu un iepuras si i-a zis: -Cine esti tu? întreba Lacrimioara. -Sunt un biet iepuras si as vrea sa pot sa sar mai voinic. -Nu-ti face probleme, vino cu mine. Si au mers împreuna pâna s-au întâlnit cu o veverita. -Dar tu, întreba Lacrimioara. -Eu sunt veverita regina si as dori sa sar mai tare din copac în copac. -Hai vino cu noi. Si au pornit toti trei la drum pâna când au ajuns la o groapa mare. Iepurasul a pus-o pe Lacrimioara în spinare si a sarit peste groapa. Dupa aceea a sarit si veverita dupa care au ajuns la monstrul de ciocolata, iar Lacrimioara i-a spus ca vrea sa intre în padurea basmelor fiindca o cauta pe zâna. -Cum te cheama, fetito? -Lacrimioara, monstrule. -Intra! -Multumesc! -Dar unde o gasesc pe zâna? -Daca te duci în tunelul cu trandafiri o vei gasi. Si mergând au ajuns acolo. Si au gasit-o pe zâna care le-a îndeplinit dorintele veveritei si iepurelui, iar dupa aceea printul i-a daruit Lacrimioarei un martisor. Dupa aceasta s-au casatorit si au trait pâna la adânci batrâneti, iar de atunci la fiecare 1 Martie baietii daruiesc fetelor martisoare. Legenda Traia de mult într-o împaratie o printesa frumoasa pe nume Lia. Ea era îndragostita de un fiu de împarat pe care îl chema George cel Viteaz. Parintii Liei nu erau de acord cu dragostea ei pentru George. Într-o zi mama Liei i-a spus sotului ei sa trimita a scrisoare varului sau si sa-i ceara sa-l cheme pe George la lupta. Tatal Liei nici nu a stat pe gânduri si a trimis scrisoarea. Peste o saptamâna George a venit la palat si i-a spus Liei ca trebuie sa plece la razboi. Când a auzit, Lia s-a pus pe un plâns amarnic. George i-a dat o inima de care erau legate doua fire albe si i-a spus ca daca unul din ele se v-a înrosi el este ranit si sa plece în cautarea lui. Dupa putin timp George a plecat la razboi. Lia se uita în fiecare zi la cele doua fire albe pâna când a vazut ca unul este rosu. Atunci si-a dat seama ca George este ranit si a plecat dupa el. A mers cât a mers când a ajuns la un câmp unde erau o multime de osteni de-ai lui George cazuti pe câmpul de lupta. A mai mers apoi înca o luna pâna când a ajuns într-o padure. Acolo, într-o coliba a gasit un voinic intins pe pat. Era George. Cei doi n-au mai putut de bucurie când s-au vazut. Lia i-a pansat ranile si l-a întrebat de ce nu a venit acasa. George i-a raspuns ca parintii lui l-au alungat. Lia l-a luat si au plecat la palatul ei. Acum era ea împarateasa caci parintii îi murisera. Dupa ce s-au casatorit Lia a adus un cititor în stele sa-l întrebe ce simbol era ata aceea rosie si alba. Si astfel fata a aflat ca acela este un martisor si este un dar pe care baietii îl dau fetelor o data pe an. De atunci, în fiecare an se dau martisoare. Calul fermecat Într-o noapte furtunoasa o batrâna a venit la castelul printului pentru ai cere adapost. Acesta cum a vazut-o a împins-o înapoi si i-a spus: ‘Cum îndraznesti sa treci pragul printului? Munceste pentru a avea adapost aici.’ Atunci batrâna s-a transfomat într-o printesa si i-a spus: ‘Pentru ca nu ai mila de oameni si nu ai nici un pic de suflet te vei transforma într-un cal, iar vraja se poate rupe doar daca o fata îti va darui ‘ceva’ din inima. Au trecut ani si ani si printul era nefericit. Îi parea rau de nedreptatea pe care o facuse. În toti acesti ani printese au venit sa-i aduca daruri crezând ca vraja se va rupe si vor mosteni bani. Dar fara nici un rezultat. Într-o buna zi o pastorita pe nume Giralda, care era îndragostita de print culese o cala pe care o pregatise cu grija. Pe spatele hârtiei în care era împachetata cu grija pura si stralucitoarea cala, era scris cu rosu ‘martisor’. Când s-a înfatisat în fata printului el si-a spus în gând: ‘De unde cunosc ochii acestia limpezi si atât de sinceri?’ Fata i-a dat cadoul spunându-i: ‘ Acesta este un simbol al iubirii care o am fata de tine, printe!’. Când printul a atins martisorul si-a recapatat înfatisarea. Si au facut nunta mare si cu multa veselie. Printul a hotarât ca în fiecare an de 1 Martie sa-si aminteasca de aceasta întâmplare si baietii sa le daruiasca fetelor martisoare în semn de recunostinta si iubire.

Baba dochia

In Romania prima zi a primaverii este de neconceput fara imaginea Babei Dochia. Conform legendei, se spune ca batrana purta doisprezece sau noua cojoace, pe care a inceput sa si le scoata la inceputul lunii martie, fapt ce a provocat schimbari ale vremii. Zilele insorite au fost deseori urmate de ploaie si ocazional chiar de lapovita. Mitul ne spune de asemenea ca, Baba Dochia a avut trei momente speciale, marcate astfel: 1 martie: timpul dedicat insamantarii de primavara, 2 martie: ziua muncii de vara; 3 martie: reprezentand secerisul de toamna. In functie de modul in care evolueaza vremea in aceste trei zile, putem stii cu certitudine cum va fi timpul in cele trei anotimpuri amintite. Putini, desigur, rezista tentatiei de a nu-si alege o „baba” in timpul primelor noua zile din martie, pentru ca, daca ziua aleasa este insorita, aceasta inseamna ca esti binecuvantat cu un suflet pur si bland si totul iti va merge bine intreg anul. Din contra, daca vremea este friguroasa si geroasa, cu vant si cu un cer innorat, atunci persoana in cauza va fi la randul ei cu inima „rece, neagra si inghetata”.

Exista o alta parte a acestei legende legata de martisor, care ne spune ca, Baba Dochia obisnuia sa cutreiere peste dealuri si vai impreuna cu turma sa. Asemenea altor taranci din acea vreme, ea isi petrecea timpul torcand lana. La venirea primaverii, a facut o gaura intr-o moneda si a trecut prin aceasta o bucata de lana. In timp, diferite simboluri au inceput sa inlocuiasca moneda initiala. Astazi exista caini, elefanti, fluturi, semne zodiacale, mici inimioare, chei, masti, pitici, o intreaga lume in miniatura creata special pentru a simboliza venirea primaverii, alaturi de micile buchetele de violete, ghiocei, zambile si de fulgii de zapada care cateodata nu ne parasesc nici in martie.

Exista numeroase variante ale mitului Baba Dochia, toate interesante si toate la fel de frumoase. Astfel, se spune ca Baba Dochia a avut un fiu care s-a casatorit impotriva dorintei ei. Pentru a-si necaji nora, intr-o zi rece de iarna, i-a dat acesteia un ghem de lana neagra si a trimis-o la rau sa-l spele, spunandu-i sa nu se mai intoarca pana cand lana nu devine alba. Fata a incercat sa spele lana, dar chiar daca degetele sale au inceput sa sangereze, culoarea acesteia ramanea tot neagra. De disperare, pentru ca nu se putea intoarce acasa la sotul iubit, a inceput sa planga. Impresionat de durerea fetei, Domnul Isus Cristos i-a aparut in cale si i-a dat o floare rosie, spunandu-i sa spele lana cu ea. Acesta nu este un fapt neobisnuit, pentru ca, in legendele romanilor, Isus insotit de Sfantul Petre apar des in vietile oamenilor pentru a-i ajuta la nevoie. Multumindu-i, fata a pus floarea in apa, a spalat-o si a constatat cu uimire ca lana s-a albit. Fericita ca a reusit sa duca la bun sfarsit aceasta sarcina grea, si-a indreptat pasii spre casa, unde nu a fost primita cu bucurie de soacra sa, din contra, auzind povestea fetei aceasta a acuzat-o ca Martisor (asa ii spunea fata, deoarece nu-l recunoscuse pe Isus) era iubitul ei. Dupa aceasta intamplare, Dochia a pornit impreuna cu turma sa spre munte, fiind convinsa ca primavara venise deja, altfel de unde ar fi putut Martisor sa aiba floarea? Pe parcursul calatoriei sale, si-a scos, rand pe rand, cele doisprezece cojoace pe care le purta, pana cand a ramas fara nici unul. Dar vremea s-a schimbat. Pe cat de frumos fusese la inceputul zilei, pe atat de urat se facuse acum. Ningea si totul incepuse sa inghete. Fara alte vesminte cu care sa se incalzeasca, Dochia a inghetat impreuna cu oile sale, transformandu-se, conform legendei, in stana de piatra. Rocile se pot observa si astazi pe muntele Ceahlau si sunt o marturie vie a acestui mit romanesc. Legenda ca tot, reprezinta de fapt, lupta dintre bine si rau, rosu si alb, dintre primavara si iarna, lupta din care, prin sacrificiu, binele triumfa intotdeauna. Cele doisprezece cojoace ale Dochiei reprezinta lunile anului, iar moartea ei, sfarsitul anului vechi. Acum poate sa inceapa noul an cu primavara, acest minunat anotimp!

Mitul „Dochia si Traian” reprezinta o alta varianta a legendei legate de numele Dochiei. Dupa cum spunea renumitul critic literar George Calinescu, acest mit este „rezultatul unei intregi experiente de o viata a poporului roman”. „Dochia si Traian” povesteste despre formarea poporului roman: unirea dacilor cu romanii. In aceasta legenda, Dochia este frumoasa fata a conducatorului dacilor, Decebal. Dupa ce romanii au cucerit Dacia, Traian a dorit sa o ia de sotie pe fata regelui dac pentru ca dorea ca exemplul sau sa fie urmat de cat mai multi romani, asigurandu-se in felul acesta asimilarea populatiei dacice. Nefiind de acord cu propunerea liderului romanilor, Dochia s-a refugiat in munti. Pentru ca Traian nu s-a resemnat si a urmarit-o, fata a cerut ajutorul zeului dacilor Zamolxis, rugandu-l sa o transforme mai degraba in stana de piatra decat sa ajunga pe mana cotropitorilor. Zeul i-a indeplinit dorinta si a transformat-o in stana de piatra impreuna cu turma de oi care o insotea.

Pastoritul reprezinta o parte importanta a vietii romanilor, din cele mai vechi timpuri si pana in prezent. Majoritatea produselor facute pe baza de lapte sunt provenite de la oi. Lana se toarce si se fac din ea haine, paturi si carpete. Mielul este mancarea traditionala de Paste a romanilor. Modul de viata al pastorilor este surprins intr-un alt mit al poporului roman: „Miorita”.

Magie cosmica si sarbatori

– Zilele Babelor si Martisorul in Maramures –

In Maramures, Baba Dochia se numeste Odochia. Povestea spune ca este o soacra uracioasa, care-si pune nora la grele incercari: sa-i aduca fragi in februarie, sa spele lana neagra pana va deveni alba, sa aduca apa cu ciurul… Dumnezeu o ajuta pe nora sa implineasca toate canoanele. Vazand cofita cu fragi, Dochia crede ca a venit primavara si pleaca la munte, cu turma de capre, pe 1 Martie. Urcand muntele, incepe sa ploua. Imbracata cu 9 cojoace (in alte legende – cu 12), baba leapada un cojoc, apoi altul, pana ramane imbracata doar in camasa. Dar abia ajunsa in varful muntelui, Dumnezeu da un ger. Baba si caprele ingheata de frig si se prefac in stane de piatra. Prezenta si in alte zone ale tarii, legenda Babei Dochia si-a imprumutat numele unor stanci, asa cum sunt Babele din Bucegi sau Dochia de pe Ceahlau. In Maramures, Odochia este o divinitate meteorologica, „zana” precipitatiilor dintre iarna si primavara, pe o perioada de 24 de zile: ultimele 12 zile din februarie si primele 12 zile din martie, cand timpul este extrem de capricios. In mentalitatea populara din Maramures, luna februarie trebuie sa sufle (sa bage) un felder (20 kg) de omat printr-o gaura de sfredel, ca sa fie vara buna. Daca luna februarie nu este „tare” in ger si zapada, anul va fi sarac. Speranta e legata deci, de ultimele zile din februarie si de primele zile din martie, cand e bine sa ninga din belsug.

Botezul zilelor

Traditia primelor zile de primavara e pastrata cu strasnicie in Maramures, fiindca de ele se leaga destinul omului peste an. „Din 1 Martie pana in 12, Odochia coboara din munte. (In legendele din Maramures, Baba Dochia traieste, nu e condamnata sa se transforme in sloi.) Iti alegi o zi si-i pui nume: Marie, Ileana, cum vrei. S-apoi, cum a si (a fi) vremea in zua ceie, ase t”a si viata si pasta an. De-i soare, ii si bucuroasa, de-i innorat – suparata, de-i vantut rece, a si (va fi) cate-on pic de sfada” (spune o batrana din Desesti). Faptul ca ziua aleasa se boteaza cu un alt nume decat cel pe care il porti seamana cu actul magic prin care se schimba numele copiilor bolnavi, intr-un ritual de vanzare a raului si de cumparare a binelui, in scopul dobandirii sanatatii. Boala nu-l va mai gasi pe copil cu numele nou. (Sunt multe cazuri in care copiii bolnavi, botezati a doua oara cu un alt nume, s-au facut sanatosi. Numele schimbat a schimbat si destinul. Moartea s-a ratacit.) Zilele din martie, alese de fiecare, contin in ele semnificatia unui an intreg. Cele 24 de zile ale Babei cuprind trei mari sarbatori de primavara: 24 februarie – Nunta pasarilor (sau Ziua Dragobetelor), 1 Martie – Odochia si 9 Martie – 40 de Sfinti Mucenici. Pentru ca Dragobetele a fost deja celebrat, vom vorbi despre Martisor.

1 Martie. Martisorul. Alungarea iernii

In Maramures, cea mai importanta actiune magica de 1 Martie era alungarea iernii prin „baterea usilor”. Se inchideau si se deschideau cu putere usile caselor de trei ori, zicandu-se: „Sa intre primavara in casa si sa iasa iarna afara”. Martisorul se purta la incheietura mainii stangi si era facut, cel mai adesea, din fire in doua culori: alb si rosu, dar si din toate culorile curcubeului… Il purtau mai ales copiii si tinerii. De snur era legat un banut gaurit din aur, argint sau arama (sau, mai tarziu, din metalele din care erau facute monedele). Functia era mai intai de protectie, fiind stiut ca partea stanga din trupul omului este vulnerabila, reprezentand calea de acces a spiritelor rele, care aduc boli. Banutul trebuia sa fie „slujit” (sfintit) si se purta toata luna martie. Unii il agatau de primul copac inflorit pe care-l vedeau (mai ales porumbar), ca sa fie frumosi si iubiti ca florile. In timp, monedele au fost inlocuite cu amulete de forma patrata, „tesute” pe o bucatica de cutie de chibrituri, cu rosu si alb, in forma Crucii Sfantului Andrei (patronul lupilor, dar si al dragostei, al ursitei si al casatoriei).

„Prima oara”

Ideea innoirii de primavara e continuta in simbolul lui „prima oara”. Sub auspiciile aceleiasi magii cosmice, o data cu reinnoirea naturii, omul aspira sa i se alature, sa se regenereze impreuna cu ea, sa fie ca „prima oara” (tanar, sanatos si curat). Prima oara trebuie sa vezi o floare alba sau rosie, ca sa fii frumos si sanatos tot anul. (Aceeasi valoare o are si vederea unui fluture rosu sau alb. Galbenul este „de rau”: vei fi galben la fata, bolnav.) Primul miel vazut trebuie sa fie alb. Daca va fi negru, vei boli, iti va muri cineva apropiat. Cum spune o batrana: „Ii drept ce sa spune, io am vazut un ied pestrit (alb cu negru) si in anu” acela nici n-am murit, da” nici n-am trait”. Cand sosesc randunelele, trebuie sa vezi prima oara mai mult de una, fiindca una inseamna singuratate si tristete. Doua pasari inseamna dragoste, insotire, casatorie. Trei-patru – vei fi inconjurat de prieteni. Prima oara este un inceput extins pe un an intreg. Abundenta credintelor care leaga primavara de aceasta noua pornire a vietii (ivitul luminii noi a lui martie) duce la un inteles clar: pentru stramosii nostri, Anul Nou incepea primavara (si zodiacul incepe cu o constelatie a primaverii – Berbecul), poate chiar la 1 Martie, o data cu inceputul unei noi perioade de vegetatie, cand omul era, si el, integrat ritmului cosmic.

Argumente istorice

La romani, dupa calendarul vechi, anul nou incepea la 1 martie. Si la rusi, pana in secolul al XIII-lea, anul nou incepea la 1 martie si se numea Noviciok. Pe vremea Imperiului Bizantin, anul a fost impartit in doua sarbatori, venirea lui fiind celebrata la 1 martie si la 1 septembrie. In Europa Occidentala, data anului nou, la 1 ianuarie, se introduce abia in 1691, iar la noi – in 1701. Traditia romaneasca isi vede, insa, de treaba ei. Innoirea se simte cu sufletul, nu cu data din calendar.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s