Interviu

O rază de speranţă într-o lume gri

“Lângă aceşti copii am simţit că-mi pot duce la bun sfarşit visul ilustrat şi de motto-ul : “Cei ce aduc o rază de soare în viaţa altora nu pot ţine soarele departe de ei însisi.”

Roxana Paveluc: Cum ai ajuns să faci voluntariat la Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români ( A.S.C.O.R)?

Elena Raicu: Chiar ieri mă gândeam cât de repede am intrat eu in A.S.C.O.R., în sensul că la puţin timp după ce am început primul an de facultate când încă nu mă obişnuisem foarte bine cu oraşul şi cu oamenii.. Am ajuns aşadar in A.S.C.O.R. printr-o fericită întâmplare. Se organizase totuşi un târg al asociaţiilor studenţeşti la începutul anului universitar pe care il vizitasem si ma atragea ideea de a ma inscrie într-asociaţie însă nu am putut alege cu certitudine si m-am hotarat sa ma înscriu in ASR( Asoc st romani). La acea expozitie A.S.C.O.R-ul mi se păruse ceva ce nu e legat de domeniul meu, mi se părea că e legat mai mult de facultatea de teologie şi deşi sunt credincioasă am evitat atunci să mă înscriu de la început într-o asociaţie cu tentă religioasa pentru că în rândul tinerilor acest lucru nu e privit tocmai cu admiraţie ci mai degraba cu reticenţă. Totusi întâmplarea a făcut ca asociaţia în care m-am înscris să mă dezamăgească datorită faptului că nu am reuşit să ţin legătura cu ei si mi-am dat seama că locul meu nu era acolo. Aşadar m-am îndreptat catre A.S.C.O.R. Într-o seară in care o colegă mi-a povestit că face parte din Corul A.S.C.O.R. M-a atras ideea. Am rugat-o să îmi spună cînd are loc una dintre repetiţi si am mers cu speranţa că voi face ceva ce imi place, să cânt, pentru că sunt membră si într-o corala condusă de tatăl meu, corala a Parohiei Invierea Domnului din Dolhasca, judetul Suceava acolo unde este domiciliul meu. In seara respectivă era programată si şedinţa de voluntariat a Centrului de plasament C.A. Rosseti şi am participat si acolo făcând cunostintă cu coordonatoarea si cu colegele cu care urma să lucrez. Asta se întampla prin noiembrie 2006.

R.P.: Ce impresie ţi-a făcut Centrul de Plasament C.A. Rosseti la prima vedere?

E.R: Prima vedere a fost atunci când am mers să colind copii de acolo in cadrul Corului A.S.C.O.R. Am fost profund impresionată pentru că nu mai intrasem intr-un centru de plasament decât la mine in oraş unde erau cu totul altfel circumstanţele, pentru că mergeam acolo ca acasă si chiar era o astfel de atmosferă. In schimb aici imaginea mi s-a părut cu totul diferită si m-am gândit că s-ar putea să nu pot lucra acolo ca voluntar. Am fost primiţi in cantina unde copii iau masa de obicei. Acolo o sumedenie de copii gălăgioşi, agresivi uneori, nerăbdători, ne asteptau păziti de caţiva educatori. Un miros specific de altfel oricărei cantine dar parcă mai pronunţat aici în sensul negativ mi-a rămas în memorie multă vreme laturi de imaginea unor copii asemenea unor “obiecte” păziţi să nu strice reputaţia centrului când aveau musafiri de niste educatori bine imbrăcati, cu chipurile luminoase neumbrite de nici o grija parcă. Totul mi s-a părut antitetic, nişte copii chinuiţi si nişte educatori nepăsatori parcă. Poate că am fost subiectivă în apreciere, poate ca ar trebui sa mai intru odata in acea cantină acum, dupa ce m-am obisnuit cu copii si cu centrul.

R.P.: Ţi se pare că acum lucrurile s-au mai schimbat? Faptul că te-ai alăturat echipei de voluntari te-a ajutat sa treci peste imaginea initială?

E.R.: Intr-o oarecare masură da. Pentru că alături de ei si împreună cu ei am ajuns să cunosc acei copii pe care-i văzusem fără individualitate atunci, m-am atasat destul de mult de ei, poate de unii mai tare, mă bucur de fiecare dată când ma recunosc şi îmi spun ce au mai facut de la ultima noastră întalnire. Totusi părerea initială ,referitoare la faptul ca nu sunt tratati aşa cum ar trebui, rămâne şi prin tot ceea ce fac acolo încerc să schimb lucrul acesta, încerc să le modific mentalitatea în care au trăit că sunt handicapaţi, rataţi si tot felul de alte apelative pe care şi le atribuie cu o luciditate uluitoare si impresionantă. Mă bucur asadar că m-a ajutat Dumnezeu să trec peste problemele lor grave care m-au şocat la inceput si să le pot aduce o raza de lumină în viaţa lor întunecată uneori.

R.P.: Cum se adaptează copii în situaţiile în care organizaţi serbări cu diferite ocazii? Lucraţi uşor cu ei?

E.R.: Copii sunt extrem de entuziasmaţi când vine vorba de serbare dar sinceră să fiu nu ştiu dacă pentru că le place sa fie artişti să zicem sau pentru că la sfărşitul acelei serbări vor primi un cadou, de care intreabă încă de la inceputul pregătirilor pentru eveniment.Vreau să cred că le face plăcere să fie si artişti dar în mod normal ca orice copil aşteaptă cu nerăbdare şi cadoul, mai ales fiind vorba de copii privaţi de dreptul de a primi în fiecare zi ceea ce si-ar dori. Aşadar aş putea spune că se adaptează usor pregătirilor pentru serbare doar că nu au încă format un simţ al responsabilităţii, sau poate nu mai cred ca ei, în conditia lor de copii orfani sunt buni la ceva şi de aceea promit că se implică si ne trezim că nu mai vor,că nu mai vin la repetitii sau că nu sunt la centru in ziua serbării. Totuşi noi luptăm să-i responsabilizăm le dăm şi a doua şansă dacă greşesc sau nu se ţin de cuvânt dar de lucrat nu e deloc usor să lucrăm cu ei, pentru că au un comportament foarte haotic, se comportă după legile junglei, cine este cel mai puternic, cine spune cele mai urâte cuvinte cine este cel mai agresiv sau mai rau este vedeta si se simte apărat. Incercăm de fiecare dată când avem conflicte de genul acesta să le explicăm ca in viaţă nu asa stau lucrurile şi că doar valoarea lor de oameni adevarati cu un sistem de valori pus la punct va conta si că dacă vor continua astfel vor fi marginalizaţi. Am organizat până acum impreună cu ceilalţi voluntari serbarea de Crăciun din 17 decembrie 2006 si cea de 1 iunie de anul acesta de pe 3 iunie. Am avut satisfacţii dar şi dezamăgiri. Din ambele am învaţat şi speră că la următorul eveniment să mai înaintăm cu un pas de furnică în strădania noastră de a-i face oameni pe aceşti copii.Toate acestea mi-au facut plăcere şi am simţit ca sunt capabilă să fac şi altceva pe lângă faptul că mă pregătesc să devin profesoară de limba română, am simţit că-mi pot duce la bun sfârşit visul în care se include şi motto-ul : “Cei ce aduc o rază de soare in viaţa altora nu pot ţine soarele departe de ei înşişi.”

R.P.: Personal care este relaţia ta cu ei? Ce simţi lucrând cu ei?

E.R.: Relaţia mea cu ei e una de copil-“doamna” în principiu pentru că aşa ştiu ei să se adreseze, e un fel de relaţie elev profesor aparent însă cred că e diferită de la copil la copil. Unii copii se bucură când mai văd, mă îmbrăţişează, alţii mă privesc ciudat poate pentru că ultima dată i-am spus că nu era bine cum s-a comportat sau i-am facut o oarecare observaţie, alţii mă privesc cu un soi de politeţe care include şi dorinţa de a scapa mai repede de acţiunea asta în care trebuie să asculte de noi, altora le sunt indiferentă. Totuşi cred că o opinie generală a copiilor despre mine este că sunt puţin severă pentru că spun lucrurilor pe nume şi încerc să-i corectez de fiecare dată când greşesc. Nu pot să spun că am o relaţie de prietenie cu ei la modul că nu pot să fac parte din gaşca lor să zicem dar relaţia de prietenie elev-mentor( profesor poate) există cu siguranţă pentru că îmi doresc din tot sufletul să-i schimb, să-i învăţ să iubească lucrurile frumoase, lumina sufletului curat şi adevăratele valori. Dacă ar trebui să-mi descriu sentimentele pe care le simt când lucrez cu ei sunt diferite de la un moment la altul, de la un copil la altul şi nu ştiu dacă să spun că simt milă sau dragoste sau pur şi simplu devotament pentru ceea ce fac şi dorinţa de a-i ajuta. Iar în situaţii dificile, precum o pregătire pentru serbare pe ultima sută de metri o oboseală imensă, o tristeţe nemăsurată, o dezamăgire deosebită şi ajung acasă nostalgică gândindu-mă dacă voi reuşi vreodată sa-i schimb.

R.P.: Vezi vreo legătură între ceea ce studiezi tu şi munca de voluntar? O priveşti ca pe o pedagogie, sau ca pe o simplă experienţă având în vedere că îţi plac copii?

E.R.: Da, încă de la început am pornit de la premiza că trebuie să mă obişnuiesc să lucrez, frumos, cu pasiune şi eficient cu copii să reuşesc să-i determin să înţeleagă ce doresc să le transmit, idei, sentimente, concepţii de viaţă sau chiar ştiinţa, asta pentru că mă pregătesc să devin profesoară şi a fost un fel de test dacă voi rezista sau nu în această meserie. Se pare că am trecut cu bine testul până acum şi sper ca în continuare să reuşesc să mă implic la fel de mult şi să am la fel de multe satisfacţii în activitatea pe care o desfăşor cu copii. Aşadar cred că ceea ce lucrez cu copii îi ajută şi pe ei aducându-le o rază de lumină în suflete şi mă ajută şi pe mine pentru viitoarea mea carieră de dascăl pentru că nu-i aşa a fi dascăl înseamnă a forma oameni şi a-ţi pune amprenta pe caractere.

R.P.: Pe viitor te-ai gândit la ceva mai mult? Sau te mulţumeşti cu această experienţă de voluntar?

E.R.: Da, să ştii că m-am gândit să fac ceva mai mult pentru aceşti copii. In viitorul apropiat mi-aş dori să organizez un eveniment, un spectacol la care să strâng fonduri pentru aceşti copii iar in viitorul mai îndepărtat după terminarea facultăţii, în paralel cu meseria de profesor mi-aş dori să lucrez în cadrul unei fundaţii private cu ajutorul căreia să le aduc mult mai mult soare in viaţa lor întunecată , să-I ajut să se integreze în societate, să devină oameni realizaţi care sâ ajute şi ei la rândul lor pe cei aflaţi în nevoie.

R.P.: Tot timpul ţi-l ocupi alături de copii, sau ai şi alte pasiuni cărora le acorzi atenţie in timpul liber?

E.R.: Nu pot să-mi ocup tot timpul alături de copii pentru că mai trebuie sa merg la facultate însa oricum programul de activitati cu copiii este sămbăta dimineaţa sau după amiază. Pasiunile pe care le am sunt legate de aceeaşi dorinţa de a primi si dărui lumina. În timpul liber citesc, ascult muzică, prezint sau organizez diferite spectacole sau evenimente, călătoresc privesc natura, trăiesc clipa.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s