Incercare de critica literara…

Padurea spanzuratilor de Liviu Rebreanu vs Baltagul de Mihail Sadoveanu

Privite in ansamblu, cele doua opere literare de mare valoare pentru istoria scriiturii romanesti, converg si diverg aproape din clipa in clipa, din drum in drum, dintr-un moment al actiunii intr-altul. De aici si comparatia sau supozitia ca ar fi sau nu diferite in oarecare detalii. Daca ar fi sa le privim in macheta miniaturala a firului lor narativ, am observa doua drumuri paralele care totusi sunt taiate de rascruci hotaratoare pe care personajele intra, schimbandu-si conditia sau destinul.

Viziunea auctoriala e cea care din umbra manevreaza totul, construieste arhitectural, toata macheta romanesca, face arta din impacheatarea hartiei albe pe care-si scrie firul actiunii, creand cu o maiestrie artistica unica pentru fiecare in parte, personaje de hartie care raman in memoria cititorului, personaje de hartie care ajung sa patrunda in viata de toate zilele prin veridicitatea lor, prin conditia lor umana contradictorie, limitata si miraculoasa sau care dimpotriva vin din lumea noastra, din colturile mai intunecate sau mai luminoase ale existentei noastre cotidiene si intra in filele cartii nemaireusind sa iasa de acolo, transformandu-se in fiinte de hartie, acele „etres de papier” de care te indragostesti iremedial ca cititor si care-ti dau de cele mai multe lectii de viata sau porti prin care sa poti iesi la randu-ti din problemele vietii reale.

Padurea spanzuratilor si Baltagul sunt doua romane aparet diferite, ca scriitura, ca epoca si ca stil, insa extrem de asemanatoare in profunzimile lor cele mai nebanuite. Liviu Rebreanu si Mihail Sadoveanu, doi scriitori diferiti, doua personalitati cu totul diferite, care simt si vad lumea fiecare in felul lui, fiecare mai acut sau mai putin acut resimt drama existentei noastre umane. Liviu Rebreanu, realist modern prin formatie, creeaza lumi gri in care cu greu desprinzi o raza de sensibilitate, lumi in care si personajele se transforma, poarta sau incearca sa poarte masti reci, si Mihail Sadoveanu, scriitor de toamne aurii, pictor al lumii rurale in cele mai profunde detalii ale ei, care simte personajele dincolo de fiinta lor plapanda de hartie, si care contureaza poate o aceeasi lume, reala, cotidiana, dar cu alt fel de tuse, in alt fel de nuante, in alt fel de registre. Totusi finalul, punctul terminus al demersului amandurora e unul singur. Acela de a lasa ceva in urma lor, acela de a-si purta personajele pe calea vietii lor fictionale si de a influenta intr-un fel sau altul traitul vietii noastre cotidiene de cititori care mai de care mai obisnuiti.

Viata si moartea, lumina si intunericul, indoiala si certitudinea, negrul si albul, razboiul si pacea, binele si raul, acel ceva si acel altceva intre care pendulam cu totii, oameni fiind prin conditie si prin noi insine. Acelasi drum il parcurg si personajele din cele doua romane luate in calcul. Ramane de stabilit daca infruntam viata piept in piept, ochi in ochi, sau daca… alegem sa purtam masti, masti reci, masti razboinice, masti care mai de care mai false in esenta lor. Ramane de vazut cum putem ramane echilibrati in aceasta continua pendulare intre limitele propriei noastre conditii. Probabil ca acesta e firul central la care doresc sa ajunga in subtext cei doi scriitori de care vorbim, chiar daca in registre diferite, cu masca sau fara masca. Spunea extrem de interesant un personaj dintr-o piesa a lui Matei Visniec, un alt mare nume dintr-o epoca si mai viitoare si mai aproape de noi cititorii, „A fi sau a nu fi bufon, asta-i intrebarea!”. Asta e intrebarea si in cazul personajelor romanesti de care vorbim. Poarta sau nu masca, reusesc sa-si duca rolul pana la capat? Daca da inseamna ca arta narativa a atins pragul maxim de expresivitate iar scriitorul a ajuns cu mesajul sau profund acolo unde trebuie. Daca nu, personajele au preluat controlul, scriitorul s-a lasat purtat de propriile limitari poate, de propriile angoase existentiale si a dat poate si mai multa verosimilitate actiunii romanesti. Oricum, fie intr-un fel, fie in altul, mesajul a ajuns acolo unde trebuie si asta pentru ca iata, vorbim si astazi despre aceste intamplari fictionale, ca premisa, reale ca verosimilitate. Daca in Padurea Spanzuratilor Apostol Bologa intra in scena purtand masca, in taramul mortii, inchistat in propria misiune pentru patrie, in propria misiune pentru razboi si implicit pentru moarte, in Baltagul Vitoria Lipan e mai senina si mai adevarata decat oricand, iubeste, lupta si ajunge la sotul ei, mort in conditii ciudate. Amandoua romane ale mortii si ale vietii, insa unul cu note de roman de dragoste, celalalt cu note de roman realist chiar naturalist, si aici ma refer la imaginea mortii care apare in Padurea spanzuratilor ca o obsesie, ca o criza psihologica, ca o umbra care urmareste personajul principal si nu numai pe el in cele mai intunecate unghere ale sufletului sau. Baltagul, roman de dragoste pentru ca dupa cum frumos gaseste Alexandru Paleologu explicatia mai putin stereotipa pentru vointa de fier a sotiei de a-si gasi barbatul mort si de a ajunge la faptasi, motorul tuturor acestor fapte pe care le prezinta romanul , e iubirea, o iubire sincera, neconditionata si traditionala daca vreti, a sotiei pentru sotul ei. Scena in care oprita din drum de o nunta Vitoria aduna niste flori de pe campul proaspat inverzit de primavara, subliniaza clar faptul ca ea iubeste, e o femeie tanara, care a iubit enorm pe omul ei, pe omul pe care acum il cauta, simtind ca nu e bine cu el. Florile i se ofilesc in mana, iar ea nu mai are puterea de a le admira cu toata fiinta. O parte din ea, nu mai e. Inteligenta nativa, semnele naturii dragostea de viata si respectul fata de moarte o ajuta sa mearga pe firul drumului lui Nechifor pana in rapa unde si-a gasit sfarsitul si sa duca la bun sfarsit rasplata dupa fapta a celor care erau vinovati de moartea celui pe care ea l-a iubit.

In Baltagul moartea e privita cu respect, fara acea frica de necunoscut, fara acea angoasa. Dupa inmormantarea sotului ei si dupa pedepsirea raufacatorilor Vitoria se reintoarce acasa reluandu-si viata cu toate ale ei.

In Padurea spanzuratilor, moartea e distrugatoare si la propriu si la figurat, moartea pecetluieste suflete si constiinte, moartea e rece si nemiloasa, moartea e razboi.

Daca in Padurea spanzuratilor moartea intra in scena, simbolic mai intai, prin bratul acela ingrozitor al spanzuratorii, care parca marcheaza un teritoriu nefast, prin prezenta acelui cer ca un clopot de sticla aburita din care nimeni nu poate iesi si in care nimeni nu poate intra, acel cimitir fara pic de respect in aparenta lui, acel sir de cruci albe dar reci, acel cimitir al satului parasit, in care cresc buruieni si spini, acel tablou al spanzuratorii in care parca si pamantul e o rana deschisa, imposibil de vindecat, nici cu pretul atator morti nedrepte, si nedrepte pentru simpul fapt, stiut de personajele celuilalt roman, ca viata si moartea sunt date doar de o fiinta mai presus de noi, in Baltagul moartea e fireasca chiar daca accidentala prin crima, moartea e tratata cu respect, iar iubirea pentru viata ramane nestirbita, sufletele curate si impacate cu natura si semnele ei, impacate cu acea forta suprema care e Dumnezeu.

Sunt doua lumi diferite, e-adevarat, lumea traditionala, lumea rurala si cea urbana, cea intelectuala, insa in esenta ar trebui sa pastreze aceleasi valori. Diferenta e doar ca in una masca politetii, masca razboiului, masca puterii, masca lipsei de implicare acopera adevarata fizionomie a personajelor iar in celalalt mastile nu exista, mastile sunt falsitati iar oamenii sunt oameni asa cum sunt ei. Unii le poarta pana la capat altii nu reusesc sa li se adapteze. E o oarecare conditie a omului superior poate, a omului diferit de ceilalti, care nu-si poate asuma o viata care nu-i apartine, un set de principii cu care nu se confunda, un Dumnezeu inexistent. Apostol Bologa e unul dintre ei. El apare la inceput ca un personaj dur, dar macinat de intrebari interioare care ajung spre finalul actiunii sa genereze un conflict intre interior si exterior, care-l invinge, care-l determina sa renunte la masca si sa traiasca asa cum trebuie asa cum simte. Chiar numele e poate predestinat. Corelandu-l cu momentul in care stand pe cerdac Apostol Bologa priveste printre stropii de ploie turla bisericii, crucea de acolo de sus din cer aproape care parca ii spune ceva, care parca ii declanseaza in el intrebari existentiale referitoare la menirea lui in lume, putem deduce ca el e un misionar, dar nu in lumea razboiului, ci intr-o alta. Poate ca locul lui nu e acolo unde se imparte moartea ci acolo unde se propovaduieste viata. Poate ca decizia finala il salveaza. Analiza psihologica e amanuntita si ofera cititorului detalii din pliurile cele mai adanci ale constiintei personajului. De aici verosimilitatea lui si impactul pe care-l are finalul asupra cititorului.

Dincolo, in lumea satului, lucrurile se confuda, Sfanta Ana cu vrajitoarea coexista dar nu domina, semnele sunt graitoare, natura ofera indicii iar singurul care decide e sufletul. Vitoria Lipan, cu nume explicit predestinat pentru a invinge roata vietii, crede in ea si in sentimentele ei, in intuitie si in iubire.

Dumnezeu e acolo si vegheaza, soarele rasare in fiecare dimineata iar viata merge mai departe in respect si iubire fata de tot ce exista.

Unul roman subiectiv modern, celalalt roman traditional cele doua romane converg si diverg din punct in punct al actiunii dar raman la fel de valoroase ca putere de impact asupra timpului, pentru ca valoarea unei opere se recunoaste dupa dainuirea ei in timp, nu i asa?

Adevarate mai mult decat posibil, construite cu o maiestrie autentica, una realista spre naturalista, cealalta traditionala, personajele reusesc sa prinda viata, iesind dintre filele romanului si ramanand in viata fiecaruia dintre noi ca repere ca fiinte de hartie devenite persoane reale, si asta doar prin puterea fictiunii, prin puterea filtrarii realitatii prin fiinta unor oameni speciali, a unor scriitori care au simtit acut traitul si l-au redat lumii in contururile lui cele mai frumoase.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s