in memoriam Adrian Pintea

Poate ca prea tarziu… poate ca prea putin… recunostinta vesnica celui care a fost Adrian Pintea… Cateva incercari de eternizare a imaginii lui…

Lumea romanesca, Formula AS

ADRIAN PINTEA
„Sunt adeptul imbatranirii demne, frumoase,
pe cat se poate mai plina de energie”

– Prima intrebare incepe, de fapt, cu o lamentatie: ne e foarte dor de dvs., d-le Pintea! Ce mai faceti? Unde puteti fi vazut?
– Fac bine, in sensul ca ma aflu intr-o perioada fasta. Desi asta nu inseamna ca joc cinci roluri in film si alte cinci in teatru in acelasi timp. Dimpotriva! Invitatii de a lua parte, activ, la transformarea peisajului din ce in ce mai tulburat al cinematografiei romanesti nu prea am. Probabil ca-mi lipsesc doua calitati de baza. Prima ar fi ca nu pot sa port pantaloni „ca dupa blocuri” si ca nici nu ma pot tunde „ca dupa blocuri”, deci nu sunt reprezentativ pentru un larg segment de populatie. A doua calitate lipsa este aceea ca nu sunt vedeta de televiziune. Ceea ce nu inseamna ca tanjesc dupa acest statut. Eu ma simt foarte bine in ceea ce fac pe cont propriu. Imi joc, in continuare, Becket-ul la Teatrul Bulandra. Sunt atasat de acest spectacol, nu numai din perspectiva regizorului si a actorului, ci si din aceea a unui personaj incapatanat. Fiindca eu inca mai cred in valabilitatea valorilor cu care se opereaza la nivel moral in acest spectacol: cavalerismul, onoarea, onestitatea, iubirea, credinta in Dumnezeu… Tot in planul initiativei particulare se inscrie si un alt spectacol, pe care l-am regizat si la care am lucrat tot impreuna cu Marius Chivu: Repetitie cu Barrymore, dupa textul lui William Luce si care se joaca la Clubul „Prometheus”. Dorim sa reluam si seria turneelor prin centrele universitare, dar e destul de greu de organizat o astfel de „caravana” artistica. Spectacolul acesta mi-a adus, la randul lui, mari bucurii: m-a ajutat sa-mi demontez imaginea de artist mult prea serios, mult prea hamletian, mult prea demonic. La Barrymore se rade cu pofta fara margini. Pana si pe scena. Noi, actorii, radem impreuna cu publicul, fara nici o jena, ne lasam antrenati de umorul acestei comedii spumoase, asezonate cu o foarte placuta muzica – blues, balade englezesti -, interpretata de un bun prieten de-al nostru, Peter Sarosi, un excelent muzician. In rest, astept ofertele… Un zvon imi spune ca din toamna mi se pregateste o surpriza foarte placuta: in sfarsit, o propunere serioasa in teatru! Insa despre asta n-as vrea sa vorbesc acum. In momentul in care voi fi sigur, promit ca „Formula AS” va fi prima care va afla toate detaliile! Cea mai recenta bucurie, tot din sfera teatrului, o reprezinta premiera cu spectacolul Badaranii, de la Studioul „Cassandra”, spectacol realizat de seria mea de studenti din anul IV. Produsul final e extrem de colorat, de viu, de energetic, cu o abordare a textului poate surprinzatoare – dupa cum mi-au marturisit chiar unii dintre colegii mei -, dar care a generat un succes imens. Ma bucur ca in acest fel le-am putut incununa ultimul an de facultate, ca le-am putut construi o amintire finala, desfasurata in conditii perfect protejate. Cred ca aveau dreptul la asa ceva. Ce se va intampla cu ei de acum incolo ne ingrijoreaza si pe mine, si pe ei, in egala masura. Tot ce-mi ramane de facut este sa le doresc tot binele si sa ma straduiesc sa-i ajut, dupa puteri, asa cum am facut, de-a lungul timpului, si cu alti absolventi.
In cadrul colaborarilor cinematografiei mondiale cu fortele similare romanesti s-a mai intamplat un lucru placut mie: am fost solicitat sa joc rolul regelui Darius – care a presupus cantitati impresionante de produse de machiaj, plus aplicari repetate de barba – dintr-un film care se numeste Final Countdown si care este produs de ZDF si Parafilm Romania. Un prilej de amuzament imens, la filmari, impreuna cu Claudiu Bleont, Silviu Biris si Andra Negulescu.
Tot la capitolul bucurii pot include si vestea ca am fost decorat cu Ordinul Meritul Cultural, in grad de Comandor. Am fost onorat, tocmai pentru ca in afara Virtutii Militare, acesta este singurul tip de decoratie in care cred. Doar ca nu inteleg de ce am aflat printr-un telefon si am fost silit sa fac excursii prin Bucuresti, ca sa gasesc numarul din Monitorul Oficial prin care se acredita acest gest. Cam acesta ar fi peisajul meu cotidian… E adevarat ca belelele curg, dar ma aflu acum intr-o pozitie care imi inlesneste gestul de a le trece cu vederea. Sunt mai optimist decat eram la intalnirea noastra precedenta… La sfarsitul anului voi implini 50 de ani si, conform starii actuale de spirit, rezulta ca peste 10 ani voi fi mai tanar decat sunt acum (rade cu pofta). Pana atunci insa, imi doresc sa devin tatic si sa pot, prin munca cinstita, rabdare si un pic de noroc, sa construiesc o casa pentru copilul care se va naste si care nu vreau sub nici o forma sa creasca in civilizatia „din” sau „de dupa blocuri”. Vreau o casa normala, decenta si un petic de curte, pe unde sa mai alerge si Haiduc, lupul meu de opt luni.
– Nu pot trece mai departe fara a va ruga sa elucidam misterul disparitiei dvs. din sfera televiziunii…
– Cu televiziunea sunt in relatii mai speciale. Am avut onoarea de a modera o emisiune culturala, „Arena Artelor”, care a disparut la un moment dat, pentru ca nu stiu cui nu i-a placut, pentru ca asemanarile cu emisiunea Big Brother erau inexistente si atunci trebuia sa recunosti dreptul si intaietatea celui mai interesant… Am facut apoi o alta emisiune, „Zodia Kitsch”, a carei tinta era, evident, depistarea kitschului in toate ipostazele si domeniile. Lucrurile au mers relativ bine, pana intr-un alt moment, cand conducerea de atunci a departamentului cultural m-a tratat ca pe un angajat intr-o intreprindere comunista, care nu a participat la o sedinta de partid. E adevarat: nu participasem la o sedinta cu cablistii. Pentru ca nu vazusem sensul. Si nu-l vad nici acum. Ca „pedeapsa”, onorariul mi-a fost redus la mai putin de jumatate si atunci am parasit postul. Emisiunea a fost preluata, in acelasi format, cu Marius Bodochi ca moderator. Ceea ce nu mi-l face pe Marius mai putin prieten, in schimb, pe alte personaje implicate in aceasta poveste le scoate definitiv din categoria prietenilor.
– Pentru ca tot am vorbit despre studentii dvs. si ingrijorarea privind drumul lor de dupa absolvire: credeti ca mai exista public pentru teatru, in general, si pentru tinerii actori, in particular?
– Ingrijorarea despre care am pomenit mai devreme e reala: sunt foarte multi actori care absolva foarte multe facultati de teatru, promotiile sunt numeroase, locuri de munca asigurate nu mai exista, cum era pe vremuri… Si e firesc: traim intr-un alt fel de economie. Totusi, e trist, pentru ca majoritatea lor vor esua in rolul de prezentatori de teleshopping sau vor fi nevoiti sa faca niste compromisuri gigantice, sa uite ce au invatat in scoala, pentru a-si face loc in asa-zisele sitcomuri, pentru a-si asigura, in ultima instanta, traiul. Public, insa, exista. Cu siguranta! Magia tampeasca a televizorului incepe sa se erodeze si oamenii se reintorc in salile de teatru. Din fericire!
„Am invatat sa pun ghilimele la cuvantul „boema”„

– Mi-ati povestit, mai devreme, avatarurile prin care ati trecut pentru a ajunge sa semanati, fizic, cu regele Darius. De aici se naste o noua intrebare: exista si la actorii barbati preocuparea pentru aspectul fizic, teama de transformarile inerente inaintarii in varsta?
– Fara discutie, armonia interioara prevaleaza. Obsesia ridurilor cred ca e o preocupare care trebuie sa ramana feminina, pentru ca un barbat fara riduri, la o anumita varsta, e un martian, un caz straniu. In general, actorii care imbatranesc, capatand o competenta si de viata, dar si profesionala din ce in ce mai mare, transforma acest fenomen firesc in ceva frumos. Agatarea de imaginea din tinerete e o naivitate, o prostie. Pentru ca fata unui actor este mult mai interesanta in perioada de maturitate decat in aceea de superbie imberba. La 20-25 de ani se pot simti trasaturile unei viitoare personalitati, dar in nici un caz chipul nu e reprezentativ pentru un actor care face din aceasta meserie o viata. Eu, de exemplu, nu ma uit cu incantare la filmele facute cand eram foarte tanar. In afara de Iancu Jianu, in care imi place postura si admir caii. Nu regret deloc imaginea aceea. Mi se pare mult mai important faptul ca am ajuns sa fac Hamlet la varsta potrivita si astept sa traiesc in continuare frumos, asa cum traiesc acum alaturi de Lavinia. Tot acest frumos, acest echilibru si aceasta armonie sper ca reusesc sa arate pe chipul meu nu decrepitudine, ci doar cuviincioasa imbatranire, strict necesara, de care nu scapa nimeni si care nici nu e cel mai rau lucru din lume. E esential ce porti inauntru, ce echilibru interior ai si ce valori alegi din lumea asta ca sa-ti devina proprii. Lucrurile astea se citesc pe chip. Numai cei intunecati in interior au o aparitie neplacuta. Buhaielile, stingerea focului din priviri se intampla numai oamenilor care nu le-au avut niciodata pe de-a-ntregul sau care le-au mimat. Toate astea se verifica la maturitate. In perioada asta de gratie in care traiesc acum sunt adeptul imbatranirii demne si frumoase si, pe cat se poate, mai plina de energie.
– Starea aceasta de gratie are cumva legatura si cu instalarea acestei primaveri glorioase?
– Am asteptat mult primavara asta, mai ales pentru ca de iarna nu am putut sa profit asa cum as fi vrut: n-am mers in munti, n-am calarit prin zapada… Am avut foarte mult de lucru. Iar iarna in Bucuresti e ceva trist. Bucurestiul e frumos primavara, in zile din acestea, cu flori in copaci, cu parfum imbatator in aer si cu bondari pudrati cu viata. Abia astept sa-mi iau sotia si cainele si s-o pornim prin paduri. Avem mare nevoie de o perioada de respiro. Ca orice cuplu de adolescenti, asteptam vacanta cu infrigurare (rade).
– Va mai amintiti de primaverile copilariei ardelenesti?
– Da, au fost dramatice. Pentru ca faceam din viata un exercitiu poetic si ieseau cele mai proaste poezii posibile. Faceam un fel de literatura ca domnul Jourdain, visam enorm – ceea ce mi-a cauzat ulterior -, dar n-as da primaverile acelea pentru nimic in lume. Erau stari de profunda melancolie si de splendida poezie. Primaverile mele ardelenesti au fost pline de prieteni, persoane extraordinar de inteligente – oameni, in general, mai in varsta decat mine -, de la care am invatat enorm, care mi-au dat cartile cele mai importante din viata mea, care mi-au vorbit despre fata lumii asteia, cu o incredere si cu o deschidere pe care nu cred ca le-am mai intalnit de atunci. Oradea era, in vremea aceea, plina de artisti: pictori, actori, muzicieni… Mintea imi e acum invadata de chipuri: Francois Pamfil, fratii Chelu – care cantau Beatles ca niste profesionisti -, multi actori care nu mai sunt si la care ma gandesc atunci cand intru in biserica, si mama… al carei farmec mi-e imposibil sa-l descriu. Pe atunci, mama era nepermis de tanara, de luminoasa, de calda, era o prietena putintel mai in varsta decat mine. Asta inseamna, pentru mine, primavara ardeleneasca.
– Va simtiti implinit?
– Da, ma simt implinit: ca viata personala si ca profesionist. Adica am senzatia ca am ajuns la o oarecare maturitate, ca de acum incolo pot construi mai bine si mai constient, ca stiu unde sa caut, profesional vorbind. Si, cel mai important, sufletul meu e rotund, e un intreg, e implinit de tipul de armonie de care a avut intotdeauna nevoie, numai ca eu n-am stiut. Intalnirea cu Lavinia m-a salvat din prea multe cochetarii cu facilul, cu boema. Experiente care sunt necesare si isi au locul si rostul lor. Dar la maturitate am ajuns sa inteleg ca in boema se ascunde una dintre cele mai mari si mai perfide capcane posibile. Am invatat sa pun ghilimele la cuvantul „boema”. Boema nu e altceva decat un reflex egoist de a-ti satisface placerea singuratatii. Dar a alege sa traiesti singur mie mi se pare un pacat. Nu cred ca omul e facut pentru solitudine perpetua.
– Nostalgii exista in repertoriul sufletului dvs.?
– Nu, eu admir, respect si cred in ritualul vikingilor care-si dadeau foc la corabii cand ajungeau pe un pamant nou cucerit. Ca sa-si poata face treaba bine la noua „adresa” erau nevoiti sa renunte la bantuitul bezmetic pe mari. La fel si eu: nu privesc niciodata inapoi.
– In afara copilului deja planificat si a casei deja proiectate, va mai doriti ceva?
– Da. Sa invat sa scriu teatru si scenarii de film. Cred ca e mare nevoie de astfel de oameni. Exista foarte mult teatru nou, care se scrie acum, dar care, in opinia mea, reprezinta doar o respectabila si buna intentie. Priceperea e insa mai putin prezenta pe parcursul acestui proces. Profesionalismul trebuie sa fie inoculat si in acest domeniu. Scriitorii de teatru valorosi si scenaristii reali sunt atatia incat iti ajung degetele mainii ca sa-i numeri. Aici mi-ar placea sa-mi gasesc locul. As vrea sa invat, cu toata onestitatea, cum se scrie teatru valabil si cum se duce la bun – si subliniez bun – sfarsit un scenariu.
INES HRISTEA
Fotografii de IULIAN IGNAT Jurnalul National
Adrian Pintea, un ‘Adio’ discret 2007 06 09| de Claudia Daboveanu

Adrian Pintea a plecat puţin…Cunoscutul actor şi regizor Adrian Pintea a încetat din viaţă ieri după-amiază, la Spitalul Fundeni. Artistul se internase de câteva zile, în stare gravă, în acest spital. A plecat subit şi discret, lăsând un gol imens în lumea artistică.

Surse din interiorul spitalului ne-au confirmat faptul că artistul a fost transferat de la Spitalul „Matei Balş”, unde a fost internat în urma unei infecţii stomatologice. Pe lângă această afecţiune, care s-a agravat, evoluând spre septicemie, Pintea mai suferea de o ciroză hepatică veche, avansată, pe fondul căreia, lucru extrem de rar, i-a fost afectată partea dreaptă a inimii. Profesorul Dan Tulbure, şeful Clinicii de Anestezie şi Terapie Intensivă de la Fundeni, a precizat că pacientul avea hipertensiune pulmonară, renală şi cardiacă şi că nu a reacţionat la nici unul dintre tratamentele care s-au făcut, starea sa rămânând foarte gravă. În jurul orei 15:00, Adrian Pintea „a trecut dincolo”, aşa cum a declarat, împietrită de durere, soţia sa, Lavinia Tatomir, care l-a ţinut de mână până în ultima clipă.

MAGISTRAL ÎN FIECARE ROL. Adrian Pintea a fost un artist de sorginte rară: actor de teatru, film şi televiziune, profesor la UNATC, regizor de teatru, poet, eseist, cunoscător la perfecţie a limbii engleze. Născut la 9 octombrie 1954, Adrian Pintea a absolvit IATC în 1979, a debutat în teatru în 1977 cu „Oedip salvat” de Radu Stanca, regia Mihai Măniuţiu, la Studioul Casandra. Primul film în care a jucat, unde regizorul Dinu Cocea i-a oferit rolul principal, a fost „Iancu Jianu”. Popularitatea publicului larg i-a adus-o rolul Zeno, din serialul de televiziune regizat de Andrei Blaier „Lumini şi umbre”, difuzat la începutul anilor ’80. „Pe lângă faptul că era un actor extrem de talentat, Adrian era foarte cultivat. O minune de om!”, a declarat îndurerat Andrei Blaier, la aflarea tragicei veşti. Alte roluri de referinţă din cariera sa Toate! De la Romeo la Hamlet şi de la Thomas Becket la Jack Barrymore, în teatru, şi de la Iorgovan jr din „Pădureanca” până la rolul din „Tinereţe fără tinereţe”, pe care i l-a încredinţat, în 2006, Francis Ford Coppola. Ca o ironie a sorţii, în „Daria, iubirea mea”, ultima telenovelă în care a jucat, Adrian Pintea a interpretat – magistral, ca-ntotdeauna! – rolul unui bolnav incurabil.

Iubirea Laviniei Tatomir

Chiar dacă era bolnav de ciroză hepatică de mult timp, nu era înscris pe vreo listă de transplant hepatic. Cea care l-a ţinut în viaţă în ultimii ani, care l-a iubit şi l-a tratat este soţia sa, medicul şi bioenergeticianul Lavinia Tatomir. Analizele ieşeau din ce în ce mai proaste, dar iubirea lor îi dădea puterea de a rezista. Mulţi dintre colegii săi nici nu ştiau că era atât de bolnav. Cei care vor să-i aducă un ultim omagiu pământesc o pot face la Catedrala Sf. Iosif din Bucureşti, unde este depus.
„Nu am sa renunt niciodata la nimic”

„Nu obisnuiesc sa fac bilanturi la momente aniversare. Anul care se incheie a fost un an si bun si rau, un an de cetatean obisnuit, cu necazuri si cu bucurii normale. Pe plan profesional am avut o mare realizare, o mare bucurie, succesul studentilor mei (n.r. – din anul II Actorie, de la Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica), cu care am pus in scena opera «Jesus Christ Superstar». A fost o provocare pentru ei, dar si pentru mine. Un musical atat de greu, nu am mai realizat niciodata. A fost o premiera si pentru mine, ca regizor. Singurele zece spectacole au fost gratuite, pentru ca n-am gasit nici un fel de sponsor care sa ne ajute sa platim drepturile de autor pentru o stagiune normala, sponsorii fiind, cum bine stim, preocupati cu fotbalul si cu paradele de moda. Din pacate, seria de spectacole a fost oprita pur si simplu.

Pentru a ajuta acesti tineri atat de talentati, solutia ar fi ca evenimentele culturale sa isi reia locul ca importanta in viata culturala a Romaniei, in pofida evenimentelor lipsite de interes si de o valoare reala cu care suntem asaltati zi de zi. Este si vina mass-mediei ca adevaratele talente nu sunt luate in seama, dar mai putin. Cea mai mare vina o au cei care se ocupa de cum arata cultura, din diferitele ministere si comisii.

Nu a fost in viziunea mea un esec, dar a fost inca o confirmare ca cei care se ocupa de imaginea culturii in aceasta tara considera ca este bine sa intram in Europa cu un festival de manele. A fost o mare dezamagire. Mare. Dar nu am sa renunt niciodata la nimic. Dezamagiri cum a fost aceasta nu ma ating, ele sunt constatari. M-am blindat demult de la aceste dezamagiri zilnice si am un sistem de valori imbatabil, pe care nu am sa-l schimb dupa cum bate vantul, in nici un fel.

Deocamdata, abia am inceput anul de facultate si o sa ma gandesc impreuna cu studentii mei ce o sa facem si o sa vedem ce va iesi pana la urma, concret. Sper ca sunt un profesor iubit de elevii mei. Nu numai ca tin pasul cu ei, dar sunt momente cand ei trebuie sa tina pasul cu mine. Ne intelegem foarte bine. Nu poti sa-ti dai seama din prima daca un tanar actor este un actor de calibru. Cine are de-a face cu aceasta meserie, se poate observa destul de repede, dar chestiunea cu calibrul presupune timp si verificare.
Cel mai important lucru pentru mine in acest moment este binele celor dragi mie.”

Adrian Pintea – 5 octobrie 2006
Ultimele aplauze pentru Adrian Pintea 2007 06 11| de Irina Munteanu, Ramona Draghici

Soţia şi membrii familiei, apropiaţi, numeroşi colegi şi studenţi, dar şi simpli admiratori ai artei sale, căreia i-a fost fidel până în ultima clipă, l-au aplaudat minute în şir, din păcate pentru ultima oară, pe Marele Actor – Adrian Pintea, la ieşirea din Teatrul Bulandra, “teatrul de suflet”, cum îl numea.

În holul teatrului, sute de oameni au adus un ultim omagiu trupului neînsufleţit al lui Adrian Pintea, înconjurat de flori şi de afişe la piesa “Repetiţie cu Barrymore”, pe care a regizat-o. În cartea deschisă lângă portretul artistului, cei prezenţi şi-au notat gândurile. “Dragă Adriane, mi-a plăcut foarte mult filmul «Lumini şi umbre» şi n-am să te uit niciodată cum ai jucat, şi n-am să uit niciodată toate peliculele în care ai jucat şi, mai ales, «Iancu Jianu». Să fii fericit acolo sus, Iancule Jianu!” a scris fosta şefă contabilă la Vagoane Caracal, Alexandra Muscalu. Iordan Mugurel, de 56 de ani, a avut onoarea să-l cunoască pe Adrian Pintea când a jucat ca figurant în “Iancu Jianu”: “Am jucat rol de haiduc; Adrian mi-a zis: «Să nu te uiţi în pom, că vei fi împuşcat».

Era foarte respectuos, dar îţi spunea în faţă ce greşeală ai făcut. Eu am încercat să-mi fac mai bine rolul”. Garderobiera Olimpia Daniel lucrează de 18 ani la Teatrul Bulandra. Cu lacrimi în ochi, ne-a spus: “Când îl vedeam cum sare pe calul ăla… Cine mai sare acum aşa?!”. O altă femeie care ne-a mărturisit că nu venea prea des la teatru, dar care l-a admirat în toate rolurile din filme, crede că “nimeni nu va mai putea să recite «Luceafărul aşa cum o făcea el”: “Cine o să mai înveţe o sută şi ceva de strofe?!…”.

UN PROFESOR FOARTE IUBIT. Dintre colegii de breaslă, au fost prezenţi la funeralii Catrinel Dumitrescu, Medeea Marinescu, Adrian Titieni, Florin Zamfirescu, Daniela Nane, Irina Petrescu. Florin Zamfirescu a zis, cu ochii în lacrimi: “Cel mai mare neadevăr ar putea fi considerat faptul că Artistul Pintea a murit”. Probabil, cea mai mică dintre colegi, Bianca Neagu, de 11 ani, îi era parteneră lui Adrian Pintea în “Daria, iubirea mea”. Micuţa ne-a povestit cum glumea cu el: “Îmi spunea mereu că o să ajung o mare actriţă. Aş fi vrut foarte mult să-l am profesor”. O studentă scria în carte: “Mi-ai îndrumat paşii către teatru şi m-ai întărit când aveam nevoie. N-am să te uit niciodată.”

S-A SPUS “TATÅL NOSTRU”. În jurul orei 13:00, preotul catolic a sosit în holul Teatrului Bulandra pentru a ţine o primă parte a slujbei. “Ne aflăm aici pentru a-l însoţi pe fratele nostru, Adrian Virgil, pe ultimul drum şi pentru a ne exprima recunoştinţa noastră pentru tot binele pe care ni l-a făcut”. Apoi, toţi cei prezenţi au spus într-un glas “Tatăl Nostru”.

Înhumat långå Amza Pellea. Aplaudat în momentul când a fost scos din Teatru, ovaţionat pe tot parcursul drumului până la Cimitirul Belu, trupul neînsufleţit al lui Adrian Pintea a fost aşteptat de alte sute de oameni. Pe ultimele sute de metri, cortegiul a fost însoţit de “haiduci” călare, îmbrăcaţi în negru. Slujba a continuat la Cimitirul Belu Catolic, pentru ca după, trupul să fie dus pe Aleea Ariştilor şi înmormântat lângă cripta unui alt Mare Artist, Amza Pellea.

RĂPUS DE O BOALĂ NECRUŢĂTOARE. Adrian Pintea s-a stins din viaţă în după-amiaza zilei de 8 iunie, a.c. Actorul suferea de ciroză hepatică, provocată de virusul B, dublată de hipertensiune pulmonară, hipertensiune renală şi insuficienţă cardiacă foarte severă. Pintea a murit la Spitalul Fundeni. Artistul a fost căsătorit cu medicul bioenergoterapeut Lavinia Tatomir. “A fost un om minunat, un om valoros, un om puternic. Un copil cărunt, cum îi plăcea să-şi spună. A fost soţul meu, iubitul meu şi copilul meu şi… toată viaţa mea”, declara sfâşiată de durere Lavinia.

De la un prieten…

“Cel mai mult şi-a iubit profesia. Atât de mult, încât atunci

când ne-am revăzut în gangul de la UNATC, după ce filmam împreună la «Femeia visurilor» a lui Dan Piţa, când l-am rugat să vină la Radio, unde lucram atunci, pentru a vorbi despre teatru, sport şi despre actorie, lucruri dragi lui, mi-a spus că nimic nu i se pare mai important decât studenţii lui. A rămas să vorbim când vom mai avea timp…”

Mihai Hristea,regizor şi prieten

Despre meserie

“Sub nici o formă nu cred că se merită să faci compromisuri în artă, pentru că, dacă vrei şi le poţi face, trebuie să ai un cinism îngrozitor sau lipsă totală de respect faţă de meserie şi de cei care vin la teatru să recunoască lucruri importante şi profunde

pentru ei înşişi, nu să râdă în hohote când cade comicul pe o coajă de banană”

Adrian Pintea

Despre oameni

“Am fost un norocos! Am lucrat cu oameni foarte importanţi. Însă pentru cariera mea, întâlnirea cu domnul Liviu Ciulei a fost fundamentală. De la domnul Ciulei cred că am luat aproape osmotic apetitul profund cultural pe care trebuie să-l aibă făcătorul, creatorul de teatru. În cinematografie, obsesia mea au fost filmele istorice”

Adrian Pintea

Marele Artist

Ca un mare iubitor de frumos şi un rafinat intelectual, Adrian Pintea şi-a “răsfăţat” publicul pe care l-a îndrăgit şi respectat enorm. Rolurile sale memorabile îi vor păstra tot timpul vie amintirea, pentru că Pintea, Marele Artist, va rămâne necontenit în locul unde arta este la ea acasă, pe scenă. Cu siguranţă că Adrian Pintea va continua să joace, să cânte, să recite şi va fi aplaudat de îngeri, acolo, în cer. Pe pământ, toţi l-am admirat în spectacole şi filme celebre: “Pescăruşul”, regia Liviu Ciulei, “Hamlet”, regia Tompa Gabor, “Henric al IV-lea”, regia Dominic Dembinski, “Iancu Jianu”, regia Dinu Cocea, “Un bulgăre de humă”, regia Nicolae Mărgineanu, “Adela”, regia Mircea Veroiu, “Pădureanca”, regia Nicolae Mărgineanu, “Căpitanul Connan”, regia Bertrand Tavernier. Pentru că a fost un Artist complet, Adrian Pintea a regizat unele spectacole, printre care “Repetiţie cu Barrymore”.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s