Entry for December 27, 2008

29 noiembrie 2008- sambata –tren accelerat Cluj Napoca Galati- 11,33 Iasi Dolhasca

Cum reusesc oare sa ma apuc de scris doar in locuri de genul asta?… In tren. Ce poate fi atat de datator de inspiratie intr-un mijloc de transport? Poate ca nimic, poate ca totul. Pentru ca la urma urmei gandim si simtim oriunde si oricand. Nimeni nu ne poate opri sa facem asta. Poate ca asta e singura noastra bogatie, faptul ca simtim si ca gandim… In lumea asta trecatoare ne ramane doar sa analizam viata, oamenii si situatiile. Ma surprind de multe facand asta si suspinand… Cu ce ma aleg?… poate doar cu regrete… cu regretul ca nu reusesc sa scriu, sa fac ceea ce m-ar face fericita cu adevarat in viata asta.

Spun asta pentru ca ultimele evenimente m-au pus pe ganduri. Nu stiu care e drumul meu in viata. Drumul meu pare unul atat de labirintic , unul care nu stie pe unde sa apuce… Lucrurile pe care le iubesc sunt atat de contrarii cateodata, si atat de aceleasi alteori, incat am senzatia ca nu voi reusi sa fac nimic cu adevarat bine in viata asta intr-un anumit domeniu. Acum ascult radio iasi fm si ma gandesc ca ar fi frumos poate sa fiu si eu la capatul celelalt al undei radio intr-o emisiune, dar nu stiu cu siguranta daca acolo mi-as gasi linistea si implinirea. Poate ca acum eram intr-o alta postura daca acceptam acea oferta de repoter la actualitati, poate ca asa a fost sa fie, poate ca destinul m-a indemnat sa inchid o usa ca sa gasesc undeva in drumul meu o fereastra deschisa pentru mine. Pentru mine totul e POATE, pentru ca asa am inteles eu ca e viata, relativitate, situare intre ceva si altceva si limitare poate… Viata e miracol de neinteles, viata e efemera, viata e dar si vesnicie… cine stie?…

Ma intreb tot timpul de ce vad in jurul meu atata suficienta si atata graba spre nimic, spre nimic cu adevarat. De ce nimeni nu pare a fi interesat de analiza oamenilor, a situatiilor a vibratiei unui suflet in fata unui moment deosebit? De ce toata lumea face lucruri fara durata in timp?… de ce toata lumea se gandeste doar la material doar la bani si la cotidian…?

De ce in lumea asta am uneori senzatia ca nu-mi mai apartin, ca nu-i mai apartin, ca nu ma mai pot exprima cu adevarat fara sa fiu caraghioasa, depasita?…De ce? … intrebarea copilului la primul contact cu lumea inconjuratoare si intrebarea permanenta a omului caruia ii pasa de marea trecere prin viata asta, catre o alta viata vesnica, a omului caruia ii pasa de el, a omului care simte si gandeste… Paradoxuri… asta e viata omului. Paradoxuri, renuntari si amintiri. Poate ca cele mai importante sunt amintirile… cu ele ne mai hranim sufletul , pentru ca in amintire orice moment, care poate parea nesemnificativ cand s-a produs e revazut cu ochii sufletului altfel…. luminat de bucuria evadarii in trecut, de bucuria evadarii intr-o lume ideala la urma urmei.

Scriu ciudat. Nu reusesc sa comprim intr-o singura pagina tot ce s-a petrecut in mai mult de doua luni in viata mea. Viata mi-a daruit momente frumoase, momente in care am primit iubire, am simtit inaltare spirituala si am daruit iubire si hrana spirituala, dar si momente in care cotidianul m-a invadat si mi-a stors poate toate resursele de bine si frumos din mine. Dar lucrurile se echilibreaza. Am avut cu certitudine momente de bucurie mult mai importante decat cele de dezamagire si tristete.

Am participat la doua emisiuni la Radio Still , Cafeneaua Artistilor, realizate de Andreea Macoveiciuc, in calitate de invitat, am vorbit despre viata si visele mele, despre trecut, prezent si viitor. Am prezentat evenimentele culturale recente intr-o a doua emisiune, am vorbit despre implinirea in arta si prin arta, despre Florin Piersic, Tamara Buciuceanu Botez, Radu Beligan.

Am simtit implinire si dorinta de impartasire cu ceilalti toate lucrurile frumoase…Am fost fericita in momentele acelea, in care eram in direct, vorbeam cu tot sufletul despre mine si impactul pe care il are arta asupra mea sau asupra celorlalti.

Am fost in continuare la teatru, am incercat sa vibrez la orice lucru care merita si sa fiu fericita.

Poate ca am reusit, poate ca nu. Acum sunt aproape de Dolhasca. Sper sa petrec niste momente frumoase acasa, sper sa scriu sa citesc sa vad filme bune si sa ma simt in largul meu.

Inchei aici incursiunea in ganduri si in suflet, cu regretul ca nu am reusit sa scriu atat de profund pe cat ar fi trebuit…. si cu promisiunea ca voi reveni.

:*

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s