Eminescu… si noi…

O emisiune radiofonica, imaginara ce-i drept, despre si cu Eminescu…Dar cine stie… poate ca va deveni si realitate la un momente dat…. aceasta emisiune… E adevarat ca a devenit intr-o oarecare masura realitate…: Puteti sa ma ascultati asta seara, miercuri 16-ianuarie,2008, 21,10 in cadrul emisiunii Arta Spectacolului, a doamnei Mariana Stefan Antohi. Interventia mea va fi una de mai putin de 10 minute insa reprezinta extrem de mult pentru mine si pentru viitorul meu…

1. Trebuiau să poarte un nume – BOEMA-TRACK10-

Marin Sorescu

Eminescu n-a existat.

A existat numai o tara frumoasa
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe.
Ca o barba nepieptanata de crai.
Si niste ape ca niste copaci curgatori
În care luna îsi avea cuibar rotit.

Si, mai ales, au existat niste oameni simpli
Pe care-i chema : Mircea cel Batrîn,
Stefan cel Mare,
Sau mai simplu : ciobani si plugari,
Carora le placea să spuna
Seara în jurul focului poezii –
„Miorita” si „Luceafarul” si „Scrisoarea a III-a”.

Dar fiindca auzeau mereu
Latrînd la stîna lor cîinii,
Plecau să se bata cu tatarii
Si cu avarii si cu hunii si cu lesii
Si cu turcii.

În timpul care le ramînea liber
Între doua primejdii,
Acesti oameni faceau din fluierele lor
Jgheaburi
Pentru lacrimile pietrelor înduiosate,
De curgeau doinele la vale
Pe toti muntii Moldovei si ai Munteniei
Si ai Tarii Bîrsei si ai Tarii Vrancei
Si ai altor tari românesti.

Au mai existat si niste codri adînci
Si un tînar care vorbea cu ei,
Întrebîndu-i ce se tot leagana fără vînt ?

Acest tînar cu ochi mari,
Cît istoria noastra,
Trecea batut de gînduri
Din cartea cirilica în cartea vietii,
Tot numarînd plopii luminii, ai dreptatii,
ai iubirii,
Care îi ieseau mereu fără sot.

Au mai existat si niste tei,
Si cei doi îndragostiti
Care stiau să le troieneasca toata floarea
Într-un sarut.

Si niste pasari ori niste nouri
Care tot colindau pe deasupra lor
Ca lungi si miscatoare sesuri.

Si pentru ca toate acestea
Trebuiau să poarte un nume,
Un singur nume,
Li s-a spus
Eminescu.

2. Buna ziua si bine v-am gasit dragi ascultatori. Numele meu este Elena Raicu si pentru cateva minute voi fi ghidul dumneavoastra intr-o frantura de lume eminesciana, intr-un univers al iubirii, dezamagirii, naturii, intr-un taram romanesc in adevaratul sens al cuvantului. Pentru inceput m-ati ascultat recintand Trebuiau sa poarte un nume de Marin Sorescu, un poem care reflecta cu atata realism si sensibilitate ceea ce a fost si a ramas Mihai Eminescu pentru noi toti, pentru aceste meleaguri romanesti binecuvantate de Dumnezeu.

Poate ca intr-adear omul Eminescu n-a existat pentru el ci pentru ceea ce l-a inconjurat, poate ca tot ce a scris Eminescu este rodul unei profunde si continue meditatii asupra frumusetii si urateniei lumii in care s-a nascut si a trait. Eminescu a vazut lumina zilei in sufletul satului romanesc, locul in care cerul e parca mai jos sau poate ca pamantul e mai sus inaltat de sacralitatea vietii de zi cu zi…

3. Va rog sa ascultati in continuare varianta muzicala a poeziei La steaua pentru observa ca totusi spatiul satului nu se limiteaza doar la dimensiunea sa terestra ci o presupune si pe cea cosmica.

4. De fapt, paradoxal sau nu cele mai mari genii isi au radacinile in lumea satului. Cu siguranta exista o taina necuprinsa inca de nimeni in atmosfera si viata de la sat care face posibila formarea spirituala atat de profunda si riguroasa in acelasi timp a unor oameni ca Eminescu. Particularizand totusi, Eminescu a fost oglindirea cea mai clara si luminoasa a locurilor natale, a frumusetii Bucovinei cu toata istoria ei, cu oamenii ce au trait si s-au format pe plaiurile acestea de un verde paradisiac.

Bucovina a devenit de-a lungul timpului un simbol al nordului Moldovei, o mixtura intre iubire, natura si valori spirituale autentice, un loc al miracolelor.

Bucovina e o tesatura de manastiri, de locuri unde Dumnezeu e mai aproape de oameni.

Bucovina a ramas, o emblema a spiritualitatii romanesti mai ales datorita celor pentru care acest taram a fost leagan de vise si izvor de creatie. Geniile care si-au petrecut copilaria aici, Mihai Eminescu, Ciprian Porumbescu si multi alti creatori anonimi au vorbit pe limba artei despre meleagurile acestea, atat de dragi lor. Acestia au lasat in urma lor acea dara de lumina pe care noi o admiram astazi in ansamblul peisajului bucovinean. In cazul tuturor, talentul arata tristete insa aceasta e compensata de dragoste si dor, cele doua coordonate dupa care se ghideaza omul simplu, cele doua elemente specifice foclorului romanesc, cele doua coordonate pe care m-am bazat si eu astazi in dorinta de a va aduce in suflete fiorul eminescian.

5. Dupa planul coordonatelor dor si dragoste a fost scrisa si interpretata in varianta muzicala si poezia Revedere pe care va invit sa o ascultati in continuare.

6. In ciuda tuturor celor intamplate, in ciuda tendintei de modernizare, ceea ce ne-a definit de-a lungul vremii a fost sacralitatea lumii satului, legile lui nescrise pe care oamenii simpli le respecta cu sfintenie. Doar de noi depinde daca vom continua sa traim in armonia vietii rurale, pastrand nealterate valorile folclorului romanesc sau daca ne vom lasa dusi de valul modernizarii intr-o atat de mare masura incat sa ne pierdem identitatea nationala. Sa speram ca folclorul ne va defini in continuare ca neam, ca identitate culturala, sufleteasca si nationala. Am vorbit despre toate lucurile acestea pentru ca un adevar evident este ca Eminescu a iubit folclorul si a fost un pastrator si purtator peste timp al acestuia si al imaginii locurilor natale.

7. In acest sens va rog sa ma ascultati in continuare recitand Sara pe deal, poezie de o atmosfera mai mult decat rurala, atmosfera de taina si frumusete ancestrala a satului si a sufletului omenesc.

Mihai Eminescu

Sara pe deal –ciprian porumbescu Balada

Sara pe deal buciumul sună cu jale,
Turmele-l urc, stelele scapără-n cale,
Apele plâng, clar izvorând în fântâne;
Sub un salcâm, dragă, m-aştepţi tu pe mine.

Luna pe cer trece-aşa sfântă şi clară,
Ochii tăi mari caută-n frunza cea rară,
Stelele nasc umezi pe bolta senină,
Pieptul de dor, fruntea de gânduri ţi-e plină.

Nourii curg, raze-a lor şiruri despică,
Streşine vechi casele-n lună ridică,
Scârţâie-n vânt cumpăna de la fântână,
Valea-i în fum, fluiere murmură-n stână.

Şi osteniţi oameni cu coasa-n spinare
Vin de la câmp; toaca răsună mai tare,
Clopotul vechi umple cu glasul lui sara,
Sufletul meu arde-n iubire ca para.

Ah! în curând satul în vale-amuţeşte;
Ah! în curând pasu-mi spre tine grăbeşte:
Lângă salcâm sta-vom noi noaptea întreagă,
Ore întregi spune-ţi-voi cât îmi eşti dragă.

Ne-om răzima capetele-unul de altul
Şi surâzând vom adormi sub înaltul,
Vechiul salcâm. – Astfel de noapte bogată,
Cine pe ea n-ar da viaţa lui toată?

8. Si pentru ca poate unii dintre dumneavoastra sunt dornici de lucruri frumoase, sau poate unii ati citit cate ceva despre Bucovina,locul din care a rasarit acel crin numit Eminescu, despre care vorbea G.Calinescu as dori sa va citesc un pasaj din cartea Bucovina icoana spre cer a regretatului jurnalist Mircea Motrici:

“Ce se mai poate rosti despre acest colt de pamant romanesc? Ce se mai poate gandi despre aceasta parte de lume unica prin minunatia ei? Dupa ore de cautare, imi luam, totusi, avantul sa mai adaug cateva randuri.Dar nu despre intreaga ei maretie, ci despre un petic de cer din cerul ei vast, despre un palc de molizi din nesfarsita ei padure, despre un sopot de izvoare din infinita revarsare a apelor, despre oamenii statorniciti intre muntii ei maiestuosi.[…] Fara a merge la bara pledoariilor patimase, am urmarit sa descopar prin paginile scrise cate un adevar din existenta ei . Cat de adanc o fi acest adevar, cat de frumos si de drept o fi, cat de dureros, asta m-a preocupat mai putin. Caci iubirile sunt dincolo de bine si rau. Iar iubirea mea pentru Bucovina se aseaza de partea binelui. O spun, o strig, gandesc mereu, pe drumul ce duce spre dorul nesfarsit pentru acest meleag. Aud dangat de clopot de Putna si indemn de om bun in matca unui destin innoit de libertate. Si toate acestea sunt o chemare spre stralucirea ei.

Atunci cand sunt departe de casa, ma las cufundat in amintiri si simt cum clipele devin fara egal. Uneori, ma intreb: De unde or fi gasit acei mesteri anonimi albastrul atat de rar al Voronetului, cand Bucovina se scalda in verde, cand Bucovina este o patrie a codrilor adanci?

Care din acei mesteri a avut puterea sa se ridice peste negura racoroasa a padurii si sa-si opreasca privirea in azurul nedefinit al cerului? De unde vine, oare, culoarea Voronetului?…

Cred ca Albastrul de Voronet este perechea pamanteana a verdelui sadit de natura pe obcini. Nicaieri in alta parte nu cunosc o maiastra ingemanare ca aici.

…Dintotdeauna,Bucovina a iradiat lumina si a primit lumina curata a celor din jur, a celor ce au poposit in fata altarelor sfinte de-a lungul veacurilor.

(Secret garden-Song from a se)Asa vad eu Bucovina. Asa e Ea. De aceea, o privesc si noaptea in oglinda lunii. Vad Bucovina in ochii copiilor. O poarta si raurile in limpezimea lor. Si Moldova, si Suceava, si Bistrita, si Dorna, si Suha…

O au in inima si in vis toti cei ce au plecat candva din aceste locuri. Dintr-o ograda cu prispa joasa, calcata de vreme si vremuri…

Este Ea. Cu muntii, cu dealurile, cu poenile, cu campurile revarsate in tulburatoarele acorduri ale viorii lui Ciprian Porumbescu.

Ce frumos se ascunde, uneori, in pecetile stelare ale versului eminescian si in gingasia lui Labis!

Este Ea…

Bucovina, icoana spre cer, caltorind in mantie duhovniceasca, din suflet in suflet, din vatra in vatra, urcand prin ruga si frumusete, purtand prin veacuri, ca aura, sigiliul nemuririi.”

9. Piesa corala La mijloc de codru des va va demonstra frumusetea lumii miniaturale a codrului dar va va confirma si coordonatele vietii si operei lui Eminescu, dragostea si dorul.

10. Mai poate fi Bucovina pictata in altfel de cuvinte, decat prin ceea ce este si prin ceea ce duce cu sine de veacuri… ?Ne ramane doar mandria de a fi parte din acest colt de rai si de a putea duce mai departe tezaurul atat de bogat al spiritualitatii bucovinene. In acest peisaj al naturii nu putea sa lipseasca iubirea. Sa ascultam in continuare varianta muzicala a poeziei Pe langa plopii fara sot.

11. Bucovina este la fel de unica si astazi, in ziua in care se implinesc 158 de ani de la nasterea lui Mihai Eminescu, cand verdele ei vesnic s-a albit de o iarna ca-n povesti, o iarna care ii da maretia unei intinderi glaciale. Sa patrundem din nou in lumea satului prin intermediul lui Tudor Gheorghe cu Sara pe deal, poate cea mai reprezentativa poezie pentru felul in care vraja satului l-a cuprins pe Eminescu.

12. Sa traim impreuna urmatoarea piesa dedicata lui Mihai Eminescu de catre Doina si Ioan Aldea Teodorovici, poate unul din cele mai frumoase omagii aduse poetului. Eminescu in interpretarea Doinei si a lui Ioan Aldea Teodorovici.

13. Am speranta ca momentele petrecute in compania mea au anulat coordonatele de timp si spatiu confirmand afirmatia lui Mihai Eminescu: “In fapta lumea-i visul sufletului nostru. Nu exista nici timp nici spatiu, ele sunt numai in sufletul nostru. Trecut si viitor e-n sufletul meu, ca padurea intr-un sambure de ghinda si infinitul asemene ca reflectarea cerului instelat

intr-un strop de roua.”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s