De ce?… poate pentru ca la un an urma sa si incheie calatoria pe pamant…

Mircea Motrici

Data: Marti, octombrie 31 @ 17:01:27 EET
Topic: Însemnări

Mircea Motrici

Gânduri la ceas aniversar

„Radioul, aceasta lume m–a fascinat înca din clipa când nu stiam ce este cu adevarat. Visam aceasta lume, dar habar n-aveam cum se ajunge la ea. Eram multumit ca, uneori, ea venea spre mine prin difuzorul agatat într-un cui, pe un perete, difuzor ce avea vârsta mea. Totul, pâna într-o zi când Stela, o fata frumoasa din clasa a VII-a, m-a îndemnat si pe mine sa scriu si eu câteva rânduri la emisiunea pentru copii, de dimineata, de la Radio România.

Era, tin bine minte, într-o toamna a anului ’64, fiind elev într-a IV-a, când foaia cu însemnarea mea a fost pusa în plicul colegei mai mari, plic ce avea sa ia drumul spre Bucuresti. Era prima mea colaborare…
Într-o dimineata, cineva din sat i-a spus mamei, în timp ce se întorcea cu galetile goale de la laptarie, ca la difuzor a auzit numele meu, fapt ce a bucurat-o foarte mult. Am mai trimis si alte însemnari la radio despre activitatea din scoala, despre micul muzeu, despre istoricul comunei, despre nazdravaniile copilariei.
Într-o zi, din curiozitate, am mers cu cineva la Veresti, o localitate din apropierea satului meu, sa vad cum este într-o statie de radioficare de unde ajungeau si în casa noastra undele sonore.
Într-o zi, dupa multi ani m-am prezentat la conducerea cotidianului „Zori noi” la Suceava si le-am spus pur si simplu ca am venit sa scriu la ziar. S-au uitat la mine, m-au masurat curios de jos în sus… si s-au linistit când au aflat ca am mai colaborat în presa.
Un regretat redactor de la Radio Iasi, Iancu Serban, m-a rugat sa colaborez la acest post, la emisiunile pentru tineret.
Am început cu stirile, cu relatarile, apoi în foarte scurt timp am fost solicitat pentru Actualitati.
Într-o zi vine, de la Radio Iasi, Sorin Iliescu care îmi pune reportofonul în brate – era un reportofon de 7 kilograme – si-mi spune „du-te si descurca-te!”.
Eram pe platforma industriala din lunca Sucevei si, pentru câteva minute de emisie, am înregistrat vreo jumatate de ora, încât am umplut toata rola. În momentul când am predat aparatul am simtit ca sunt atras de vraja radioului. Si aceasta vraja m-a cuprins cu fiecare relatare telefonica, cu fiecare reportaj, cu fiecare interviu transmis prin masa interurbana de telecomunicatii de la Suceava sau din alte orase ale judetului nostru.
Am ramas pe mai departe un reporter în timpul liber când colindam zona si faceam documentarea pentru articolele de presa si corespondentele radio.
Dupa l990 am simtit nevoia sa „tradez” meseria, e un fel de a spune, sa parasesc Aeroportul Suceava si sa dau frâu liber pasiunii. Am fost solicitat sa ma prezint la concursul pentru functia de corespondent pentru Suceava, la Radio România. Mi-a fost usor, pentru ca aveam deja o experienta, de la Radio Iasi. Mai în gluma, uneori spuneam ca nu puteam sa ajung la radio, pe calea undelor, daca nu-mi luam aripi din aviatie…
Asa au trecut peste trei decenii întru slujirea cuvântului din care, cu acte în regula, de cincisprezece ani la Radio România. E mult? E putin?… Parca a fost ieri când mi-am ascultat prima relatare la radio, strigata mai mult sau când m-am apropiat prima data de oameni, întinzându-le cu drag, dar si cu mare emotie, microfonul, spunându-le cu sfiala „Stiti… Eu sunt corespondent la radio si va rog sa-mi dati un interviu pentru Actualitati.”
Da, a fost o sansa, as putea spune, dupa o perseverenta lunga, chiar diabolica uneori, sau poate asa a fost rânduiala vietii sa fiu simplu reporter radio sau cum se mai spune corespondent local si n-as fi ajuns aici daca n-ar fi existat niste oameni de radio ca regretatii Marin Florea si George Fartaies de la Radio Iasi, inegalabilul Eugen Preda, fostul director general la Radio România, apoi Corneliu Dorneanu, Stefan Daraban, Stefan Naciu, Valeriu Daescu, Paul Grigoriu, Adriana Calian Frateanu, Victoria Andrei, Georgeta Adam, ca sa-i numesc doar pe câtiva dintre acei care au avut încredere în mine.
Va spuneam ca într-o zi visam sa ajung reporter de radio. …la Radio România. Cu fiecare corespondenta mi-am dat seama ca fac parte dintr-un colectiv cu oameni deosebiti si pot spune ca multi colegi ai mei îmi sunt prieteni. Si mai pot spune dupa mai bine de douazeci de ani de radio ca am ajuns sa cunosc foarte multi oameni. Si nu cred ca exista o alta meserie mai frumoasa în lume decât cea de simplu reporter, o meserie ce-ti ofera sansa de a cunoaste atâtea si atâtea destine. Minunat este faptul ca ramâi bogat sufleteste cu multi dintre cei intervievati în ani, care, pe parcurs, au devenit prieteni adevarati. Spuneam cândva ca unul dintre secretele profesiei de ziarist este sa te întrebi cum te vor privi oamenii despre care ai scris, oamenii carora le-ai luat un interviu. Si m-am bucurat ca multi interlocutori mi-au ascultat interviurile, reportajele, le-au înregistrat uneori. Aceasta este satisfactia unui gazetar care a crezut în puterea cuvântului asa cum a crezut în prietenie. Asa am câstigat multi prieteni fara ca eu sa-mi propun acest lucru. Este cel mai frumos dar pe care un reporter, în drumurile sale spre documentare, îl primeste: sa se întoarca acasa, cu reportajul, cu însemnarile, cu un nou prieten câstigat, cu multumirea ca a întâlnit oameni care peste ani l-au asteptat la ei cu o placere aparte. Ceea ce eu le-am dat, au primit ei si invers.
O alta cale de lumina spre interlocutori este sa mergi cu sufletul deschis spre ei, sa-i ajuti sa gasesti acea legatura de dincolo de noi, o legatura ce trebuie sa existe între oameni.
Uneori îmi place sa rasfoiesc carnetele cu însemnari, sa scot câte o caseta mica sau mare si sa le ascult. Fiecare voce îmi lumineaza sufletul, îmi aduce în fata ochilor drumuri, locuri, oameni, întâmplari… Daca as închide ochii si as întinde mâinile, as simti ca îi ating pe multi cu aripile sufletului. Unii interlocutori, e adevarat, nu mai sunt si nu-mi ramâne decât sa-i mângâi, în continuare, cu amintirea mea draga.
Vocile pe care le pastrez pe benzile magnetice sunt comori ale unui timp trait aici, în nord de tara, în Bucovina, la Suceava sau la Cernauti, în Basarabia sau pe alte meridiane ale lumii. Ele masoara un timp al cautarilor, al profesiei de corespondent radio.
Un alergator prin viata, un alergator pe mai departe…
Stiri, interviuri, transmisii… Drumuri, oameni, destine… Voci, chipuri, popasuri… Victorie, înfrângeri… Suna telefonul si iar suna… Banda n-a ajuns. Pregatirea pentru emisie pentru a intra în direct… Graba, circuite, vorbe încurajatoare dupa unele reprosuri… Impas la portile imposibilului… Mereu în corzi, cu bune si cu rele. Te trezesti, suna telefonul iar… Imposibilul se disipeaza încet, încet, pentru ca experienta topeste incertitudinile pasagere…
Din nou transmisii, alte stiri, alte evenimente… Pasiune de cursa lunga într-o împletire atât de frumoasa cu meseria de fiecare zi, de fiecare noapte… Si câta dreptate avea Gabriel Garcia Marquez când spunea ca „jurnalistica este o pasiune nepotolita care nu se poate digera si umaniza decât prin confruntarea fara ocolis cu realitatea. Nimeni în afara de cei care au suferit-o nu poate sa-si imagineze aceasta corvoada care se alimenteaza din neprevazutul vietii. Nimeni din cei care n-au trait-o nu poate sa conceapa macar ce este presentimentul supranatural al stirii. …Nimeni dintre cei care nu s-au nascut pentru aceasta si nu sunt dispusi sa traiasca doar pentru aceasta n-ar putea sa reziste într-o profesie atât de neînteles si de vorace, a carei opera se termina dupa fiecare stire, ca si cum ar fi pentru totdeauna, dar care nu-i lasa o clipa de ragaz atâta timp cât nu începe din nou cu mai multa ardoare ca niciodata în minutul urmator”.
Si apoi, a fi reporter de radio, corespondent local la Radio România Actualitati, este sansa de a semana cuvinte pe undele hertziene, un dar de a trai altfel dimensiunea clipei de viata, la o mare intensitate, de a calatori zilnic. Este, daca vreti, o calatorie ce nu se mai termina parca niciodata.
Dar oare de ce v-am spus eu toate acestea astazi de Ziua Radioului…
Chiar de ce?…”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s