Cum gandeste Amy

Modul Cum gandeste Amy e unul bazat pe iubire si iertare. De aici drama piesei si implicatiile ei profunde. Poate ca e o replica la Pescarusul lui Cehov insa tocmai felul in care personajele evolueaza e diferit.

In regia Catalinei Buzoianu, scenografia lui Dragos Buhagiar, miscarea scenica a lui Florin Fieroiu, ilustratia muzicala a lui Tom Brandus , cu o distributie de marca, Valeriea Seciu, Simona Popescu, Catalin Babliuc, Mihai Dinvale, Tatiana Iekel, Alin Mihalache si Papil Panduru, piesa Cum gandeste Amy de David Hare, vorbeste despre conflictul dintre vechi si nou, conflict intre principii si valori diferite. Salvarea ramane totusi teatrul si lumea lui de himere, dincolo de bine si rau, dincolo de moarte sau viata, dincolo de iubire sau tradare.

Tocmai aici e originalitatea piesei “Cum gandeste Amy”. Plecand de la acest pretext al conflictului de idei intre generatii, conflict care a existat si va exista multa vreme de acum incolo, autorul contureaza drama unei familii, drama unei actrite care-si pierde treptat toate fiintele iubite, o poveste care depaseste un scenariu teatral si demonstreaza pentru a mia oara ca viata e mai puternica decat arta. Piesa lui David Hare e un teatru in teatru. Vine sa demonteze poate imaginea de vitrina a marilor actori si sa explice ca mai presus de orice ei sunt oameni.

Esme e o mare actrita londoneza, viata ei e munca ei, teatrul si important e ca acest lucru ramane neatins indiferent de problemele care o vor incolti la un moment dat.Totusi in ciuda incercarilor ei disperate de a se detasa de problemele cotidiene si de a trai in acea frumoasa lume a himerelor cum ii spune fiica ei Amy,ea trebuie sa isi ia viata in propriile maini sa preia controlul asa cum tot fiica ei o sfatuise inainte sa moara. Si lucrul acesta nu-i stirbeste totusi din dragostea pentru teatru ci o transforma intr-o persoana ajunsa la acea profunzime si intelepciune pe care rar o intalnesti, intr-o persoana care se bucura de lucrurile marunte si care stie mai bine si mai sigur decat oricand ca adevarata arta isi are sursa in viata. Esme ii spune lui Dominic referitor la filmele de actiune: “orice ar fi, nu sunt viata.Asta pentru ca nu indrazniti sa va intalniti cu viata. Cu viata asta amarata, dar adevarata. Cu suferinta, cu tradarea, cu fericirea, cu iubirea cu toate…Cu pierderea fiintelor pe care le-ai iubit, pe care le iubesti.” Aici e asadar punctul in care teatrul se intalneste cu viata. Esme spune: “Stii ca asta ar putea fi o tema? Pierderea celor iubiti”. Esme se salveaza prin teatru sau poate ca isi salveaza singura dragoste care i-a mai ramas, dragostea pentru teatru, dincolo de pierderea tuturor persoanelor iubite: Amy, Evelyne, Bernard, Franck, care a tradat-o si toti ceilalti prieteni…O alegere luminoasa dar paradoxal trista, a alegere fireasca poate pentru vehementa cu care la inceputul piesei Esme apara teatrul, o alegere care totusi demonstreaza ca viata i-a schimbat pe toti dar mai ales pe ea:” Viata mea e aici in teatrul asta. Incepe ori de cate ori se ridica cortina. Viata mea e munca mea. Sau munca mea e viata mea.” Iubirea pentru teatru a ramas singurul lucru palpabil din viata ei de care mai poate sa se bucure si doar atat, nu sa o afiseze cu vehementa in lupta cu generatiile ce vin. Pentru ele oricum totul va veni de la sine.Acesta e si raspunsul pe care ea il da colegului mai tanar de scena care o intreaba cum sa procedeze sa poata juca si el la fel ca ea: “ Asta e ceva ce vine cu timpul, cu timpul devii mai profund. De ce iti faci tu atatea probleme? O sa ajungi si tu aici n-am nici o indoiala.”

O piesa care implica si publicul cu siguranta, o piesa care pune intrebari esentiale despre adevaratele valori ale lumii in care traim, o piesa care pe tot parcursul ei te face sa zambesti, sa gandesti sau sa plangi la un moment dat, toate in acelasi timp. O piesa care e mai mult decat orice altceva viata cu bune si cu rele.

Chiar finalul e simbolic.Pe fundalul unei muzici care rade si plange, cei doi clowni din generatii diferite, maestru si discipol, isi duc rolul si menirea mai departe indiferent de lacrima din spatele zambetului lor. Pe acest final emotionant publicul aplauda aceasta arta adevarata, fara artificialitati tehnice in care trebuie doar sa stii sa oferi sentimente. Nimic mai simplu sau poate nimic mai dificil…

Pentru Valeria Seciu, a oferi sentimente e cu siguranta extrem de usor si acest lucru e simtit atat de public cat si de colegii de scena. Gravitand in jurul unei mari forte a teatrului romanesc actorii care i-au fost colegi au reusit sa ajunga foarte aproape de personajele pe care le-au intruchipat si astfel sa dea verosimilitate rolului si piesei in ansamblu.

O piesa despre viata. Nimic mai mult.O piesa in care va veti regasi cu siguranta atunci cand o vezi viziona.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s