Agape Alin Constantin – artist roman in Italia


“«Sunt venit în Italia de aproximativ un an, sunt colaborator cultural al Asociaţiei “Come Una Marea” din Palermo şi “Ciprian Porumbescu” şi am reuşit să fac un Cerc de Arte Plastice la şcoala Medie Benedetto D”Aquisto, unde am şi atelierul. Acolo, alături de nişte copii minunaţi, de conducerea şcolii şi a asociaţiei care mereu mi-au fost alături dezvoltăm diferite proiecte», spune Alin.

Când a venit în septembrie 2010 în Palermo, a lăsat aproape totul în urmă: atelierul din Iaşi, clienţii pe care şi-i făcuse timp de trei ani. «Am venit cu gândul de a face tot ceea ce am făcut în ţară. Şi aici am avut mereu parte de oameni buni, oameni care vroiau să mă ajute şi au crezut în potenţialul meu şi în stilul pe care îl adopt în pictură. La început eram stresat, poate chiar agitat, deoarece mă gândeam mult la România, la ce am lăsat acolo şi nu ştiam ce se va întâmpla cu mine aici şi care va fi cursul vieţii. Într-un timp scurt am început să am diverse inspiraţii, gânduri şi o poftă nebună de a picta. M-am regăsit ca artist plastic şi sunt convins că voi reuşi să expun în diferite galerii, oraşe şi ţări.»

Pictura pe care o face Alin este o pictură particulară pe sticlă şi lemn, o pictură pe care el o încadrează în stilul Expresionism Abstract şi Simbolism modern.

«Am expus în două galerii din Palermo unde picturile mele au fost vândute foarte repede, apoi mi s-a organizat o expozitie la o casă privată din Adaora Palermo, unde au fost apreciate şi cumpărate. De pe data de 8 pe 16 iulie am avut o expoziţie personală în cadrul Concursului Internaţional de tenis feminin Snai Open Palermo.»

Pentru viitorul apropiat are ca proiecte participarea la Salonul artiştilor români de pretutindeni din Roma de pe 9 august, o expoziţie personală în octombrie la Palermo, în noiembrie la Milano, iar pentru martie anul viitor aşteaptă invitaţia unei galerii din Georgia, Atlanta.

“Ouroboros”

«Lucrările pe care le fac sunt lucrate din suflet, lucrări inspirate din muzică, poezie, univers, abstract, simboluri, cotidian», spune artistul, care ne descrie lucrarea “Ouroboros”

«Este o lucrare simbolistică modernă, pe lemn, 100x100cm. Inspiraţia pentru această lucrare e din documentare, din universul ce mă fascinează mereu; fiind un simbol conceput prin 1600 a.C. .regăsim şi spirala în această lucrare care reprezintă evoluţia; forma spiralei este cea mai complexă din univers. ”Ouroboros” reprezintă auto-reflexivitatea, re- creare de sine, eterna întoarcere, şi alte lucruri percepute ca cicluri care încep din nou de îndată ce pier. {arpele muşcându-şi coada (devorarea) acest lucru simbolizeaza Natura ciclică a Universului: crearea în afara a unei distrugeri continue şi a unei naşteri continue,Viaţă din Moarte.» Alin Agape ar vrea ca publicul să-l înţeleagă: «Sunt în căutarea unui critic, a unei persoane juste care mă poate înţelege, care îmi poate înţelege arta şi o poate explica publicului, eu nefiind un artist “în cuvinte”.»

Despre artă

«Cred că o opera de artă trebuie să transmită ceva, trebuie să bucure inima celui care o alege să o vadă zilnic, să-şi decoreze interiorul. Orice e făcut din inimă transmite mesaj, bucurii şi satisfacţie vizuală. Am căutat mereu ca abstractul din operele mele să nu fie un abstract greu de înţeles, un abstract exagerat şi fără mesaj. O pictură trebuie să fie ca o poezie, ca un cântec ce-ţi alintă inima, îţi schimbă starea şi te poate sensibiliza. Arta contemporană ne permite diferite realizări, concepţii, nu mai există un academism, e libertate în exprimare!

Pentru mine mereu vor exista unele reguli care trebuie respectate, există o geometrie în artă, o regulă a culorii. Aici se face diferenţa între cei ce au studiat Artele Frumoase şi restul artiştilor fără studii. Nu am nici o problemă cu cei care adoptă diferite concepţii şi manifestări noi. Fiecare ne avem locul şi ne respectam creativitatea indiferent de cum este exprimată ea! Mă bucur atunci când lucrarea mea este apreciată de un cunoscător, când este prezentată şi discutată de diverşi oameni care au asupra lor numai cuvinte de laudă şi încurajare, dar mă bucur la fel de mult când este apreciată şi de un necunoscător, de un simplu privitor. Mesajul meu ajunge între ei!

Mereu unde am expus am vândut. Auzeam oamenii cum îşi doreau să aibă lucrările mele, cum le priveau cu răbdare, le explorau privindu-le şi de multe ori sunt înţelese.»

Alin s-a înscris acum la un curs de restaurare, care să-i fie recunoscut de statul italian, el fiind atestat ca restaurator pe diploma de bacalaureat. «Mă voi axa mult pe acest domeniu deoarece sunt foarte multe lucrări, îmi place să dau din nou viaţă unui mobilier sau unui perete ce stă să dispară, să intre în paragină. La toamnă îmi voi lua atestatul după un examen apoi voi începe un serviciu care să-mi fie asemănator artei mele.»

Pentru moment, spune Alin, îi este destul de greu să trăiască doar din vânzarea tablourilor: «Fac diferite sacrificii, am oameni înţelegători lângă mine, familia şi prietena care mă susţin şi mă ajută. Nu îmi pot permite un serviciu deoarece nu aş mai avea timp să pictez şi nu aş vrea să-mi neglijez talentul şi dorinţa de creativitate pentru câteva sute de euro pe lună. Orice zi petrecută în atelier e un pas înainte şi o dezvoltare profesională în plus.»”

Crina Suceveanu in Gazeta Romaneasca

Agape Alin Constantin
tel. 389 0106424

 

 

Published in: on iulie 30, 2011 at 12:04 pm  Scrie un comentariu  
Tags: , , , ,

Noaptea Alba a Strazii Lapusneanu

“Librăria Humanitas de pe Lăpușneanu vă invită sîmbătă, 30 iulie, la Noaptea albă a străzii Lăpușneanu. În cadrul acestui eveniment, îl avem ca invitat pe Dan Alexandru Arhire care va susține un recital de chitară clasică începînd cu ora 21.

Librăria va avea un program special, astfel încît va fi deschisă pînă tîrziu, la ora 2 dimineața. În plus, v-am pregătit o seară cu promoții răcoroase și cu ceai din partea casei. În intervalul orar 19:00 – 02:00, veți beneficia de o reducere de 10%, aplicată oricărei cărți din portofoliul a peste 300 de edituri, precum și la oferta variată de CD-uri. *Oferta nu cumulează și alte promoții.

Dan Alexandru Arhire a absolvit în 2010 Facultatea de Interpretare Muzicală din cadrul Universității de Arte „G. Enescu” Iași, unde a studiat sub îndrumarea asist. univ. drd. Daniel Dragomirescu. A marcat prezențe în peste 50 de recitaluri solo de chitară clasică atît în țară cît și în străinătate. În 2008, debutează ca solist alături de Orchestra Filarmonicii Ieșene cu care va mai colabora și un an mai tîrziu. În paralel cu activitatea artistică, Dan Alexandru Arhire se perfecționează în cadrul master-class-urilor susținute de chitariști de renume mondial ca Susana Prieto, Alexis Muzurakis, Marcin Dylla, Judicael Perroy, Goran Krivokapic, Zoran Dukic, Aniello Desiderio sau Pavel Steidl. În 2009, devine directorul artistic al IASI Guitar Festival. În prezent, este masterand în cadrul Facultății de Interpretare din Iași, clasa prof. univ. dr. Constantin Stanciu și studiază în paralel în cadrul Academiei de Chitară Koblenz, Germania sub îndrumarea profesorului Aniello Desiderio.”

Published in: on iulie 29, 2011 at 10:03 am  Scrie un comentariu  
Tags:

„Apocalipsa cu faraoni la troică”

Muzeul Literaturii Române Iaşi şi Societatea Culturală „Junimea’90” organizează miercuri, 27 iulie 2011, ora 16.30, în Galeriile „Pod – Pogor”, lansarea volumului „Apocalipsa cu faraoni la troică” de Paul MUNTEANU, Editura „Samia”, 2011.

Prezintă: Cassian Maria SPIRIDON

Moderator: Constantin DRAM

“IMPREUNA” – INSIEME

Asociatia Spirit Romanesc Roma

anunta inceperea Proiectului

“IMPREUNA” – INSIEME

In colaborare cu Institutul Roman de Cultura si Cercetare Umanistica de la Venetia  (www.icr.ro/venezia)

Proiectul prevede o durata de şase luni (iulie- decembrie 2011) şi beneficiază de sprijinul financiar al Institutul Cultural Roman

Proiectul va fi realizat pe teritoriul Romei si al Provinciei Romei si are ca obiectiv general crearea unei imagini pozitive a comunitatii romanesti; vizeaza integrarea sa sociala si profesionala in societatea italiana prin intermediul unor serii de activitati adresate copiilor, cat si familiilor romane si moldovenesti, care vor fi promovate in scoli oferind servicii de asistenta si orientare, servicii educative, servicii de mediere interculturala si de petrecere a timpului liber. Activitatile vor fi coordonate si realizate de Asociatia SPIRIT ROMANESC Roma, o parte activa a diasporei romanesti, impreuna cu alte organizatii/autoritati locale prezente pe teritoriu.

Va rugam sa popularizati acest eveniment 

Cu respect,

Team-ul proiectului “IMPREUNA”

Pentru mai multe informatii privind  Asociatia Spirit Romanesc, va rugam sa accesati site-ul www.spirit-romanesc.net

Published in: on iulie 24, 2011 at 7:48 pm  Scrie un comentariu  
Tags: ,

Concurs de poezie la Tecuci

Regulament

Festivalul concurs de poezie

„Costache Conachi”

Ediţia a XIX-a

În zilele de 29-30 septembrie 2011, Casa de Cultură a municipiului Tecuci organizează cea de a XVIX-a ediţie a Festivalului concurs de poezie „Costache Conachi”.

Concurenţii: la această manifestare culturală pot participa tineri creatori de poezie în vârstă de până la 35 de ani, care nu au publicat în volum. Concurenţii vor trimite un număr de zece poezii în câte cinci exemplare, care vor purta fiecare, acelaşi moto de identificare. Într-un alt plic închis, pe care va fi înscris moto-ul de la poezii, participanţii vor introduce o fişă cu câteva date personale: numele şi prenumele, data şi locul naşterii, domiciliul, ocupaţia, studiile, distincţii literare, telefon etc.

Plicurile cu fişa personală se vor deschide după jurizarea poeziilor şi stabilirea premiilor.

Lucrările vor fi expediate până la data de 16 septembrie 2011 – data poştei – pe următoarea adresă:

Casa de Cultură a municipiului Tecuci,

Str. 1 Decembrie 1918, nr. 62, cod 805300, jud. Galaţi,

Cu menţiunea „Pentru concursul naţional de poezie „C. Conachi”

Relaţii la tel. 0236/820 449; 0723/289 695

e-mail: culturatecuci@gmail.com

Jurizarea: lucrările vor fi apreciate de un juriu, constituit din personalităţi ale criticii literare româneşti şi ale vieţii culturale locale, care va desemna laureaţii festivalului.

Premiile: concurenţii stabiliţi câştigători vor fi invitaţi la Tecuci, în zilele de 29-30 sept. 2011, la manifestările organizate cu prilejul Festivalului Naţional de poezie „Costache Conachi”.

Marele premiu                                                 600 lei

Premiul I                                                          400 lei

Premiul II                                                         300 lei

Premiul III                                                        200 lei

 

Vor mai fi oferite premii şi din partea unor edituri sau reviste literare.

Juriul îşi rezervă dreptul de a redistribui, în mod excepţional, anumite premii.

Cazarea, transportul şi masa (diurna) vor fi suportate de organizatori.

Laureaţii vor fi prezenţi personal la Tecuci, pentru a primi premiile şi pentru a participa la manifestările organizate cu prilejul Festivalului concurs de poezie „Costache Conachi”.

Published in: on iulie 20, 2011 at 7:39 pm  Scrie un comentariu  
Tags:

Daniel Dragan in Universul Prieteniei

COPERTA A CINCEA

Librăria Humanitas de pe Lăpușneanu vă invită sîmbătă, 16 iulie, ora 18, la vernisajul unei expoziții inedite care îmbină fotografia și desenul cu lectura. Vor fi expuse lucrări ale Cristinei Ivan și ale Herminei Stănciulescu.

“Coperta a cincea” este, înainte de a căpăta forma unei expoziţii, o viziune de doi, o încercare de traducere a unor detalii desprinse din aceleaşi concepte. Am citit cărţile, am trăit fragmente din ele, iar pe restul ni le-am imaginat. Am subliniat pasaje şi am orbitat în jurul lor, am urmărit fiecare cuvânt care ne-a dirijat privirea înspre orizonturi variate. Am ajuns la ultima pagină şi am refuzat ideea că s-a terminat. Am închis ochii pentru a lăsa cărţile să se prelungească, să îşi compună lent şi atent ecourile în noi. Le-am derulat în cât mai multe sensuri posibile: înainte-înapoi, sfârşit-început, mijloc-sfârşit. Iar apoi ne-am întâlnit viziunile.
Desenografierea pe care o încercăm e modul prin care ne dăm voie sau ne încurajăm să scoatem din cărţi legătura pe care am creat-o în momentul descifrării lor. Acel invizibil mereu prezent, care corespunde felului nostru de a fi, de a gândi şi de a simţi. Mai palpabil ar fi să spunem că ne înfăţişam pe noi din ele.
Propunem o apropiere de seria asta de cărţi (şi de cărţi în general) pentru ce sunt capabile să transmită, pentru modurile atât de diferite în care se întâmplă acest lucru, pentru intensitatea firescului adus în prezent.

Hermina Stănciulescu: “Văd poveştile din cărţi ca pe un şir de diapozitive din care extragem prin fotografiere şi creionare un amalgam de idei pe care le înfăţişam mai mult sau mai puţin distorsionate de subiectivismul lecturării. Mi se pare că stăm de-o parte şi de alta a unui cub încercând să asimilăm forma lui completă. ” (http://paperplans.wordpress.com/)

Cristina Ivan: “Cărţile şi straturile lor. Cărţile şi straturile noastre. Intrăm în contact la nivel epidermic, în care fiecare din cele două repere care relaţionează suferă modificări. Şi au ecou unul în celălalt. Aşa ajung cărţile înăuntru, depăşind realitatea lor palpabilă şi găsindu-şi loc în fiecare alternativă şi abordare pe care o putem susţine.” (http://theanatomyofself.wordpress.com/)

Literatura văzută prin prisma altor arte, precum fotografia și desenul? De obicei, cărțile se bucură de adaptări în cinematografie sau în teatru, sunt abordate mai rar și din alte perspective. Tocmai de aceea noi considerăm acest eveniment ca fiind unul inedit și care nu trebuie ratat. Vă invităm în Librăria Humanitas de pe strada Lăpușneanu, să descoperim împreună cum se împletesc artele și să ne bucurăm de frumos.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 1,284 other followers