Viata in pasi de tango

Acorduri pasionale din tangoul argentinian învăluite în fum de “ţigare”, virtute şi viciu, frumuseţe şi seducţie, iubire şi trădare, viaţă şi moarte, normalitate şi nebunie, pasiune şi echilibru, zgomot şi tăcere. Sub genericul Tango în fum de ţigare spectacolul de teatru, găzduit de Ateneul Tătăraşi la începutul stagiunii teatrale 2010-2011, a adus în faţa publicului ieşean, drama omului contemporan, din ce în ce mai desensibilizat, din ce în ce mai obsedat de concretul vieţii cotidiene, din ce în ce mai dornic de noi aventuri însă paradoxal, tot mai singur şi mai nefericit. Textul argentinianului Salvador Amore,  montat sub bagheta regizorală a lui Bogdan Ulmu, a fost nuanţat simbolic de prezenţa tangoului, devenit un suprapersonaj fără de care, probabil, spectacolul ar fi avut mult mai puţin farmec. Cu o mişcare scenică semnată de Ligia Delia Grozdan, o ilustraţie muzicală de Aurelian Bălăiţă piesa îi are în distribuţie pe Nucu Ionescu, Erica Ioana Moldovan, Emanuel Florentin şi Denisa Pîrtac.

Erica Ioana Moldovan si Nucu Ionescu in Tango in fum de tigare

Cuvintele din spatele cuvintelor

Oamenii se ascund de cele mai multe ori în spatele unor maşti, dau senzaţia că au un cu totul alt bagaj de principii şi îşi mascheză slăbiciunile, doar de dragul aparenţei. Fie că sunt scriitori celebri, fie că sunt oameni simpli, fie că iubesc sau nu, toţi cad în capcana propriei lor fiinţe. Despre aceste lucruri şi despre alte câteva dintre angoasele omului contemporan au vorbit şi personajele din Tango în fum de ţigare. Deşi afirmă cu tarie că pot rezista în preajma viciului, fără să devină sclavii acestuia, protagoniştii montării de la Ateneul Tătăraşi demonstrează rând pe rând, că dincolo de ceea ce vor să pară a fi, sunt oameni cu tot ce presupune acest statut.

Juan, mânuitorul cel mai abil de cuvinte şi pasiuni; iubita acestuia, Laura, încântată peste măsură de trofeul pe care-l are mereu lângă ea, indiferent de adevărul care se ascunde în spatele lui; Federico, soţul anost, aparent echilibrat şi cu principii clare, legate de prietenie, iubire şi fidelitate şi nu în ultimul rând, Noemi, femeia puternică, elegantă şi rafinată, în jurul căreia gravitează toată intriga piesei, toţi au parte de capcana propriei limitări şi cuvintele din spatele cuvintelor pe care ei le rostesc ies la iveală până la final. Dacă la începutul piesei, Juan afirmă cu atâta certitudine că atunci când vine vorba de viciu, “virtutea constă tocmai în a merge pe marginea abisului fără a cădea în el” sau că “exagerarea virtuţilor ne transformă în caricaturi” în final faptul că cedează în faţa pasiunii şi faptul că îşi trădează prietenul, demonstrează exact contrariul. Sinuciderea sa din finalul piesei, deşi vine mai târziu decât s-ar fi aşteptat publicul, adânceşte misterul unui astfel de personaj. Noemi, soţia care-şi doreşte să râmână fidelă soţului ei, suferă din lipsa comunicării, cade în capcana fericirii de ocazie şi sfârşeşte tragic în mâinile soţului ei, cuprins de pasiunea unei iubiri devenite între timp, obsesie patologică.

Erica Ioana Moldovan si Emanuel Florentin in Tango in fum de tigare

Tăcere în tangoul de  pe marginea abisului

“Ca la moară ne macină viaţa, nu iartă pe nimeni!” spunea o mare actriţă a scenei româneşti într-un alt text dramatic. Nici un personaj nu scapă de lecţia pe care viaţa o oferă fiecăruia dintre noi. Totul, într-o tragi-comedie, ale cărei accente tragice ajung la public pe fundalul tăcerii din final, tăcere pe care regizorul a adăugat-o simbolic tocmai în momentul de maximă intensitate al piesei, momentul dominat de moarte şi cadere în abis.

Am înţeles cu toţii că putem fi chiar noi în locul celor de pe scenă, că viaţa ne poartă, mai ales acum, în secolul vitezei, în situaţii care ne solicită abilitatea de a dansa uneori, cel mai pasional dans, pe marginea prăpastiei. O piesă în care tangoul a devenit cel mai important personaj, o piesă în care am zâmbit amar, am râs cu poftă, am plâns sau am încremenit în tăcere. O piesă cu un subiect aparent simplu, cu treceri rapide de la o secvenţă teatrală la alta, cu replici uneori prea pline de adevăruri general valabile, o piesă despre caricatura cea mai ridicolă a fiecăruia dintre noi. O piesă care a ajuns la public tocmai prin verosimilul ei şi prin frumuşetea simbolică a tangoului care a spus în paşi de dans, povestea vieţii în doi.

Elena Raicu – Articol publicat in Revista TIMPUL

Foto: Cristian Dumitriu
© 2010 TIMPUL

 

Denisa Pirtac, Nucu Ionescu, Emanuel Florentin si Erica Ioana Moldovan in Tango in fum de tigare

Nu pierde TIMPUL,

hai la TEATRU!

Vă aşteptăm sâmbătă, 30 octombrie 2010, ora 19:00, la Ateneu Tărăraşi din Iaşi să vizionaţi un spectacol incitant în care pasiunea, trădarea şi moartea se împletesc pe ritmuri de tango!

Distribuţie:

Nucu Ionescu, Erica-Ioana Moldovan, Emanuel Florentin şi Denisa Pirtac.

Preţul biletului este de 15 lei, respectiv 10 lei pentru elevi şi studenţi.

Durata: 70 minute

 

O campanie de promovare a culturii susţinută de Revista TIMPUL

Stirile zilei – 26 octombrie 2010

1. Adrian Paunescu in stare grava la Spitalul Floreasca

Scriitorul a ajuns la spital cu insuficienta cardiaca, renala si hepatica potrivit unor surse medicale. Este constient si doreste sa-i fie respectata intimitatea.

2. Indonezia lovita de tsunami

Valuri de trei metri au inundat sute de case din insulele Mentawai in urma unui cutremur cu magnitudinea 7,7. Cel putin 108 oameni au pierit si peste 500 sunt dati disparuti potrivit stirileprotv.ro.

3. S-a decis varsta de pensionare

In urma cererii de reexaminare a Legii pensiilor, Comisia de Muncă din Senat a hotarat: femeile vor lucra pana la 60 de ani, iar  bărbaţii pana la 64. Ministrul Muncii a parasit sala.

Serile TIMPUL 28 octombrie 2010

“Licentiat si doctorand in teologie, fiul preotului Ioan Antoci a fost premiat la Festivalul Filmului de la Cannes pentru cel mai bun scenariu din Europa Centrala si de Est. Tinarul scenarist Ioan Antoci este autorul povestii “Ciinele japonez”, pentru care a primit, ca premiu, 10.000 de euro si o statuie unicat, creata de Adam Fedorowicz. Scenariul premiat la Cannes a fost conceput intr-un spatiu de 16 metri patrati, dintr-un camin din Iasi. Familia tinarului scenarist romascan a primit cu bucurie si surprindere vestea premierii.

Mare bucurie in familia preotului romascan Ioan Antoci: fiul sau, scenaristul Ioan Antoci, a fost premiat la Festivalul Filmului de la Cannes. Tinarul Ioan Antoci a obtinut Premiul Krzysztof Kieslowski pentru cel mai bun scenariu din Europa Centrala si de Est. Distinctia valoreaza 10.000 de euro si a fost acordata pentru povestea “Ciinele japonez”.

Putini romani stiu ca proaspatul premiant de la Cannes este originar din municipiul Roman. Scenaristul Ioan Antoci – fiul preotului Ioan Antoci – va implini 30 de ani la 14 iulie, chiar de ziua Frantei, tara care l-a premiat cu cea mai inalta distinctie europeana a cinematografiei. Este primul din cei trei copii al familiei Antoci – doi baieti si o fata. S-a nascut in localitatea Cotu-Vames, din apropierea municipiului Roman, acolo unde a si urmat cursurile primare.

Fara a avea vreo influenta asupra alegerii meseriei, Ioan Antoci – fiul continua studiile la Seminarul Teologic “Sfintul Gheorghe” si, apoi, pe cele universitare la Facultatea de Teologie din Iasi. A absolvit un master in istoria religiilor si este doctorand in teologie. Muzica si filmul sint pasiunile secrete ale lui Ioan Antoci – fiul.

“Cinta la pian de la patru ani. A invatat sa cinte fara profesor. Pentru ca am vazut ca are aplecare spre muzica, l-am inscris la Scoala de Muzica din Roman. Are foarte multe compozitii proprii. De asemenea, ii placea foarte mult sa citeasca. De multe ori il alungam de la studiu si il trimiteam la joaca, dar intotdeauna fara succes. Nu stiu daca mosteneste de la cineva aceste talente, dar ma mindresc cu el in aceeasi masura cum ma mindresc si cu ceilalti doi copii ai mei. A facut si cursuri de cinematografie la Iasi. Ii place ceea ce face, cu toate ca este o fire interiorizata si vorbeste foarte putin despre munca lui. Nu am stiut cit de serioasa este pasiunea lui pentru scris pina anul trecut, cind a cistigat un premiu important, care a insemnat foarte mult pentru el. Si atunci, ca si acum, lumea mi-a spus, intilnindu-ma pe strada, sa ma uit la televizor sau pe internet, pentru ca fiul meu a fost premiat pentru ceva ce noi nu stiam. Daca noi, ca parinti, sintem departe de acest domeniu, ne bucuram ca in sotia lui, Elena, a gasit un om cu care poate comunica pe aceeasi lungime de unda. Este profesoara de limba romana si il sprijina mult in tot ceea ce face. Poate bucuria este cu atit mai mare cu cit scenariul pentru care a fost premiat la Cannes a fost conceput intr-un spatiu de 16 metri patrati, dintr-un camin din Iasi. Pasiunea nu tine de confort sau de bani, poate de puterea cu care a crezut in visul lui. Am plins si eu, si sotia, pentru aceasta reusita care il obliga sa continue”, ne povesteste, cu glasul tremurind de emotie, preotul Ioan Antoci, parohul Bisericii “Vasile cel Mare” din Roman.

Scenaristul Ioan Antoci a cistigat premiul la Cannes pentru povestea unui batrin care ramine fara casa in urma inundatiilor. Batrinul este singurul sinistrat din zona care ramine fara curent. Viata personajului sau se complica in clipa in care fiul, fugit din tara inainte de ’89, se intoarce impreuna cu sotia si copiii. Membrii juriului au apreciat ca povestea este emotionanta si provocatoare, care aduce o experienta cinematografica deosebita.

Scenaristii care au concurat pentru premiul Kieslowski Scrip Teast de anul acesta provin din sapte tari ale Europei Centrale si de Est: Romania, Polonia, Estonia, Slovenia, Lituania, Croatia si Ungaria. Ioan Antoci a cistigat, anul trecut, Concursul National de Scenarii la HBO cu scenariul “Ciinele japonez”. Acesta a fost inscris de Tudor Giurgiu la concursul ScripTeast, care intentioneaza sa il produca, dupa ce va gasi un regizor.”

Sursa Ziarul de Iasi

Expoziţie documentara permanenta „Al. HUSAR“

Muzeul Literaturii Române vă invită vineri, 29 octombrie 2010, ora 12.00, Muzeul „Mihail Sadoveanu”, la inaugurarea Expoziţiei documentare permanente „Al. HUSAR“.

Cu această ocazie, Editura „Princeps Edit“ va lansa cărţile „Al. Husar în amintirile contemporanilor” – antologie de Margareta HUSAR, precum şi „Solilocvii în public”, prima carte postumă semnată Al. HUSAR, colecţia ESEU.

Prezintă: Leonida MANIU, Maria PLATON, Grigore ILISEI, Daniel CORBU.

Moderator: Liviu APETROAIE.

Manifestarea, care va avea loc în prezenţa D-nei Margareta HUSAR, soţia scriitorului, se va desfăşura în spaţiul Muzeului „M. Sadoveanu“ din Copou.

Ceremonial organizat de Daniel Corbu.

„Lupul” de Ioan RĂDUCEA

Muzeul Literaturii Române Iaşi şi Societatea Culturală „Junimea’90” organizează miercuri, 27 octombrie 2010, ora 17.00, în Galeriile „Pod – Pogor”, lansarea volumului „Lupul” de Ioan RĂDUCEA, Editura „Junimea”, Iaşi, 2010.

Prezintă: Antonio PATRAŞ şi Emil MUNTEANU.

Moderator: Carmelia LEONTE.

 

 

 

Director,                                                                              Şef serviciu muzee,

c.s. dr. Dan JUMARĂ                                                       prof. drd. Anca Maria Buzea

„Urmele Amurgului” & „Praful şi pulberea“

 

Muzeul Literaturii Române Iaşi, Societatea Culturală „Junimea’90” şi Universitatea de Arte „George Enescu” organizează duminică, 24 octombrie 2010, ora 11.00, în Galeriile „Pod – Pogor” vernisajul expoziţiei de desene semnate de artistul Ion TRUICĂ, intitulate „Urmele Amurgului”, proiecţia creaţiilor cinematografice şi lansarea volumului „Praful şi pulberea“.

Prezintă: Vasilian DOBOŞ şi Autorul.

Moderator: Liviu Apetroaie.

 

 

 

Director,                                                                           Şef serviciu muzee,

c.s. dr. Dan JUMARĂ                                                       prof. drd. Anca Maria Buzea

Concurs de cultură generală ROCADA

Muzeul Literaturii Române Iaşi, Societatea Culturală „Junimea’90” şi Asociaţia Tinerilor Basarabeni organizează duminică, 24 octombrie 2010, ora 15.00, în Galeriile „Pod – Pogor” concursul de cultură generală ROCADA.

Coordonatori: Olga CENUŞĂ, Anca – Maria BUZEA.

 

 

 

 

Director,                                                                        Şef serviciu muzee,

c.s. dr. Dan JUMARĂ                                                          prof. drd. Anca Buzea

 

Educatia – calatorie in timp & Comemorare la Vila Sonet

Muzeul Literaturii Române Iaşi, Societatea Culturală „Junimea’90” şi Grupul Şcolar „Virgil Madgearu” Iaşi organizează joi, 21 octombrie 2010, ora 10.00, în Muzeul „Vasile Pogor”, activitatea intitulată „Educaţia non-formală – Asociaţii culturale” din cadrul proiectului „Educaţia – o călătorie în timp”.

Coordonator: C.s. dr. Dan JUMARĂ

Muzeul Literaturii Române Iaşi, Societatea Culturală „Junimea’90” şi Colegiul Naţional de Arte „G. Enescu” vă invită sâmbătă, 23 octombrie 2010, ora 11.00, la Muzeul „M. Codreanu” (Vila Sonet), la comemorarea a 53 de ani de la moartea sonetistului (23 octombrie 1957).

Din program: momente artistice susţinute de elevii clasei de actorie, îndrumaţi de prof. Lucian COMĂNESCU; scurt recital instrumental.

Coordonator: Prof. drd. Anca Maria BUZEA.

Director,

Cs.dr. Dan JUMARĂ

Şef serviciu muzee,

Prof. drd. Anca Maria Buzea

Cenaclul Junimea noua – sedinta numarul 4

Muzeul Literaturii Române Iaşi şi Societatea Culturală „Junimea’90” vă invită joi, 21 octombrie 2010, ora 17.00, în Galeriile „Pod – Pogor”, la şedinţa a patra a Cenaclului „Junimea Nouă”.

Invitat de onoare: Emilian MARCU.

Citesc: Daniel Thomas DOBIRICEANU (poezie), Sorin COSTEA (proză).

Coordonatorii cenaclului: Preşedinte, Daniel CORBU; secretari, Liviu APETROAIE şi Cătălin Mihai ŞTEFAN.

 

_____________________________________________________________________

 

 

Director,                                                                           Şef serviciu muzee,

C.s. dr. Dan JUMARĂ                                                      Prof. drd. Anca Maria Buzea

Rodica Popescu Bitanescu – in curand la Iasi cu spectacolul Viata de cimitir

Viata de cimitir - Luni 8 noiembrie 2010 - ora 19.00, Casa de Cultura a Studentilor Iasi

Viata de cimitir
Luni, 8 noiembrie 2010
la Casa de Cultura a Studentilor, ora 19:00
Regia: Rodica Popescu Bitanescu
Distributia: Alexandru Hasnas, Ioana Marcoiu, Radu Solcan, Iuliana Calinescu, Irina Caramizaru, Rodica Popescu Bitanescu
“Piesa “ Viata de cimitir” este bazata pe o poveste complexa de iubire, inspirata din realitate, ce face legatura intre cele doua vieti: viata celor vii si viata celor ce nu mai sunt printre noi. Un subiect captivant, cu morala si totodata plin de umor, redat prin dialogurile savuroase dintre vii si morti, subiect la finalul caruia vom afla care sunt de fapt cei vii! Asadar, nu ratati ocazia de a fi martorii unei seri speciale, a divertismentului garantat. O reprezentatie unica prin intermediul careia veti descoperi cu siguranta secretele ce se ascund in spatele vietii de cimitir.
Rezervari la tel.: 0749/ 052.323″

 

Si pentru a va convinge sa pasiti in sala de spectacol… va propun in continuare cateva ganduri pe marginea unei alte piese de succes, semnata de aceeasi Rodica Popescu Bitanescu, Cinci femei de tranzitie dar si un interviu realizat in 2008 pentru Societatea Romana de Radiodifuziune.

Cinci femei de tranzitie – cronica de teatru

In spatele fiecarui zambet se ascunde o lacrima. Viata noastra a tuturor confirma lucrul acesta. Incercam in fiecare zi sa ne mascam angoasele, sa fim puternice in fata valurilor vietii, sa ne amagim singure ca suntem fericite poate pentru ca sa imprastiem macar in jurul nostru bucurie si lumina. Cineva mi-a spus odata un lucru important, un fel de reteta a fericirii, indiferent de ceea ce ti se intampla.”De mult mi s-a parut ca bucuria e mai rara, mai dificila si mai frumoasa decat tristetea. Si cand am facut aceasta descoperire, cea mai importanta fara indoiala din cate se pot face in timpul acestei vieti, bucuria a devenit pentru mine, nu numai o nevoie fireasca ci o obligatie morala. Mi s-a parut ca cel mai bun si mai sigur mijloc de a raspandi in jurul tau fericirea, e de a da tu insati imaginea ei. Si m-am bucurat sa fiu fericita.”

Comedia “Cinci femei de tranzitie” ilustreaza simplu si profund conditia umana in aceasta lume in care doar valorile materiale mai conteaza, in aceasta lume in care avem doar iluzia ca existam cu adevarat, ca ne luptam pentru ceva, in aceasta lume care in ciuda incercarilor noastre de a fi fericite, ne demonstreaza de fiecare data contrariul. Conflictul dintre generatii e doar o aparenta a lumii acesteia in care toti ne agitam parca inutil. In conversatia acestor femei lucrurile par banale, glumele mascheza defapt drame iar problemele ascunse undeva in adancul sufletului fiecareia dintre ele, ies pana la final la iveala si chiar daca nu-si gasesc rezolvarea, ele sunt macar comunicate. Indiferent de varsta viata loveste atunci cand te astepti mai putin si demonteaza teoriile luminoase, aflate de la cei care au incercat sa te educe intr-un fel sau altul. Atunci cand teoria se intalneste cu practica, atunci cand cartea se confrunta cu viata valorile cele mai puternice par a se darama intr-o clipa.

Totusi toate explicatiile pe care aceste femei incearca sa le gaseasca pentru ceea ce nu e bun in lume, sunt doar pretexte, doar aparente surse de salvare. Singura modalitate de a trece mai frumos prin viata e totusi aceea de a zambi in fata incercarilor vietii, chiar si daca ramai singur. Replica cea mai semnificativa a intregii piese, este cred cea din final, in care, personajul Rodica, gazda care a organizat acea intalnire intre prietene spune: “Ca la moara ne macina viata. Nu iarta pe nimeni.”

“Cinci femei de tranzitie” este o piesa scrisa, regizata si jucata de catre Rodica Popescu Bitanescu, o imagine luminoasa, vesela si debordand de energie a scenei romanesti, dar care iata, ascunde dincolo de aceasta bucurie un zbucium interior care reflecta atat de realist momentele prin care trece omenirea acum. Alaturi de Rodica Popescu Bitanescu, vorbesc despre viata in fata publicului si impreuna cu el, actritele Aimee Iacobescu,Magdalena Cernat, Vivian Alivizache si Tania Popa. Decorul piesei este asigurat catre Ioan Diana iar costumele de catre Zina Dumitrescu.

Un text care ascunde printre randuri, printre zambete imaginea unei omeniri insingurate din ce in ce mai mult, care alearga intr-o goana nebuna spre nicaieri, care uita sa priveasca in jurul ei si sa observe adevaratele valori ale lumii in care traim. O montare in care pe scena apar oameni simpli, in care ne regasim pe noi insine, o profesoara, o tanara, o femeie de afaceri, o bibliotecara, o montare care chiar daca te face zambesti, iti rascoleste sufletul si constiinta, Aceasta piesa obliga publicul sa-si puna intrebari esentiale si sa gaseasca poate, raspunsuri?

Si, totusi putem sa zambim. De ce nu?

Elena Raicu

Un zambet in spatele caruia se ascund uneori... lacrimi

“Noi trebuie sa tragem publicul spre noi. Nu sa ne ducem spre vulgul publicului…”

Interviu cu Rodica Popescu Bitanescu, Cinci femei de tranzitie – martie 2008

Elena Raicu: Piesa pe care o veti prezenta in aceasta seara publicului iesean este scrisa, regizata si jucata de dumneavoastra. V-as ruga sa-mi spuneti putin povestea acestui text.

Rodica Popescu Bitanescu: Piesa aceasta am scris-o acum cinci ani. Se joaca de cinci ani si doua luni la Teatrul National saptamanal cu salile pline, cu casa inchisa, lumea sta si pereti si pe jos si pe lampa cum se spune. Si din ce in ce vin mai multi, adica e foarte interesant, sunt oameni care au vazut-o a doua si a treia oara. Si inca mai vin sa o vada. Deci inseamna ca este un text care intereseaza. Eu cand am scris-o, daca se joaca de cinci ani si doua luni, va dati seama ca am scris-o cu un an inainte, n-am avut anume ceva in cap pentru textul acesta. Asa scriu eu, eu scriu pentru public, cred ca am un termometru al publicului si simt cam cea vrea lumea. Este momentul acestei piese. Este, asadar un text care intereseaza publicul din Romania acum, in perioada aceasta, c-o fi de tranzitie, c-o fi de terminare de tranzitie sau de neterminare niciodata a tranzitiei, este momentul acestei piese si vad ca succesul este din ce in ce mai mare, datorita textului si datorita interpretelor acestui text. Sigur ca eu am scris textul, eu am facut regia spectacolului si sunt asa de fericita ca piesa are succes, avand in vedere ca se joaca saptamanal, nu asa, pentru ca poti sa joci intr-un an de doua ori o piesa si sa spui ca ai jucat-o. Nu, ea se joaca extrem, extrem de des. Si s-a mutat de la sali mici la sali foarte mari, acum de la un timp o jucam chiar si la Sala Mare a Teatrului National. De unde  mi-a venit ideea? Asa am simtit nevoia, sa scriu  in primul rand pentru femei. Este o piesa care se adreseaza femeilor. Lucru care m-a facut sa continui. Succesul acestei piese m-a determinat si m-a rugat si lume si colegi, sa mai scriu. Am prins foarte mare incredere in mine ca dramaturg si am scris si a doua comedie, care se numeste Inca-i bine!. Inca-i bine!!!(rade)

E.R.: Mai e inca o speranta!

R.P.B. : Da. Mai e inca o speranta! Inca-i bine!!! Am intrat cu piesa aceasta in repetitii la Teatrul National in cadrul unui proiect al teatrului care se numeste, Usi deschise pentru toti. Si daca acest spectacol dupa vizionare iese bine, va intra in repertoriu. Deci m-am apucat sa scriu teatru, ceea ce nu este usor deloc dar este o mare bucurie pentru ca imi place si simt ca textele pe care le scriu intereseaza publicul si au succes. Stiti de ce? Sunt ancorate in realitate si nu exista persoana din sala, de orice varsta, care sa nu se regaseasca macar in problemele unui dintre personajele mele.

E.R.: Dumneavoastra sunteti o actrita de succes, sunteti pana la urma o emblema pentru teatrul romanesc. Cum reusiti sa ramaneti lucida si mai ales echilibrata in fata publicului tocmai datorita acestui statut pe care-l aveti acum si de dramaturg si regizor de succes?

R.P.B. : Da. E foarte interesanta intrebarea, e prima oara cand ma intreaba cineva asa ceva. Cum de raman lucida? Chiar, e o perioada in care muncesc foarte mult, scriu, regizez, joc, memorez o gramada de texte, fac televiziune, o sa incep sa joc si intr-o telenovela la una dintre televiziuni, deci memoria mea, creierul meu este foarte solicitat. Si m-ai intrebat bine cum de rezist si sunt lucida. Printr-o disciplina pe care mi-am facut-o. Trebuie sa te pregatesti sa rezisti la tot. Daca esti pregatit psihic, daca ai antrenament si daca o faci cu placere reusesti. Si sa-ti spun ceva, nu se poate fara munca. Eu trebuie sa muncesc tot timpul. Eu tot timpul repet textele. Tot timpul repet, tot timpul invat. Barbatul meu deja cunoaste treaba asta, nici nu se mai mira. Sotul meu e foarte pregatit ca in orice moment sa il las si sa incep sa vorbesc singura prin casa. Si atunci ma lasa. Stie ca repet.

E.R.: Daca ar fi sa vorbim despre raportul comedie – luciditate, inseamna luciditatea o fuga de facil, de acea usurinta cu care se realizeaza anumite spectacole de divertisment in zilele noastre?

R.P.B. : Da! Da! Sigur ca da! Pentru ca de fapt aceasta comedia sa stiti ca este o drama. Fiecare poveste, daca n-o iei in serios si daca nu intelegi drama fiecarui personaj, nu iese comedie. Lumea rade de necazul altora. Fiecare personaj are drama lui. Uite de exemplu, in afara de Cinci femei de tranzitie, eu la Teatrul National mai joc intr-un one women show de comedie, pe textele lui Tudor Musatescu si interpretez 13 personaje diferite, una mai hazoasa decat alta, rade lumea de se prapadeste la acest one women show cu mine care se numeste Rendez-vous, asa se numeste. Si asta se intampla tocmai pentru ca personajele mele sunt dramatice, ele sunt disperate, ele au probleme foarte grave. Deci trebuie totul luat foarte in serios. Cine crede ca aceasta comedie se face cu usurinta si cu rasete se inseala amarnic. Deci este o munca foarte tenace si foarte grea.

E.R.: Mai reprezinta comedia in zilele noastre un mod frumos de a privi chiar lucrurile urate? Bineinteles distingand intre bine si rau. Mai invata comedia publicul sa priveasca altfel lumea?

R.P.B.: Da… Atata timp cat ai texte foarte bune si interpretarea este de mare rafinament si de mare finete, publicul simte. Noi trebuie sa tragem publicul spre noi. Nu sa ne ducem spre vulgul publicului, pentru ca publicul la un moment dat este crescut din pacate intr-un anumit fel de a face comedie, dar sa stiti ca el apreciaza enorm in clipa in care vede ca se face comedie cu seriozitate si cu finete. Trebuie sa mergem catre acest aspect, pentru ca avem un public foarte destept. In Iasi spre exemplu, vreau sa spun si nu numai pentru ieseni vorbesc, pentru tot publicul romanesc, eu aici am debutat la Iasi. Deci pentru mine este o onoare ca eu interpretez asta seara Cinci femei de tranzitie, piesa mea pe care am scris, pe care-am regizat-o, in care joc aici la publicul din Iasi, aici unde am facut primii pasi in teatru, pe scena Teatrului National.

E.R.: Care este cheia de bolta a acestei piese, care e mesajul profund care se ascunde dincolo de zambet?

R.P.B.: (rade) Eu n-am sa dezvalui nimic despre piesa mea pentru ca este o piesa despre care nu se poate vorbi. Ea trebuie vazuta si ca nu ca nu se poate, eu nu vreau sa vorbesc pentru ca in clipa aceea deconspir ceva, nu trebuie sa povestesc nimic despre ea, pentru ca ea sa fie o surpriza pentru publicul spectator care vine in sala. Dar oricum aceasta piesa dupa ce razi la ea, o piesa care te face razi, sa stii ca acasa iti da gandit si o sa te gandesti la ea dorindu-ti sa vii a doua oara sa o vezi si chiar a treaia oara. Iti promit eu! (rade) Fii sigura de asta!

E.R.: Sa speram ca asa va percepe publicul reprezentatia din seara aceasta. … Care este rolul femeii in contemporaneitate? Mai are ea acea feminitate? Sau se desensibilizeaza pe zi ce trece se modifica in rau daca vreti…

R.P.B.: Stii ce? Eu nu cred in treaba asta ca oamenii se desensibilizeaza. Ei oricum sunt sensibili daca sunt din nastere, daca nu nesimtiti, nesimtiti mor. Adica, cum te nasti asa mori. Caracterele nu se transforma ale oamenilor, dar este-adevarat ca la un moment dat a fost o perioada in care femeia era chiar, nu stiu cum, foarte barbatoasa chiar si acum, dar parca au inceput prin imbracaminte, prin coafuri, sa devina ma feminine, mai elegante, mai fine, mai frumoase. In general ne-am invatat toate sa umblam in pantaloni in blugi in pantofi cu toc jos si umblam foarte barbatoase asa, foarte baieteste, dar de la un timp cred ca incep sa se schimbe lucrurile. Si femeia intotdeauna simte nevoia sa fie frumoasa. E bine lucrul acesta. Sa vedeti ca asa o sa fie pana la urma. Toate avem gradul nostru de sensibilitate, mai mare sau mai mic, toate ne dorim sa iubim si sa fim in special iubite. Cred ca nu exista vreo una dintre noi, in afara de nebune, ca nu nu discutam de nebune, de cazuri speciale, dar nu exista om care sa nu vrea sa fie iubit.

E.R.: Va multumesc tare mult! Va doresc mult succes in continuare cu aceasta piesa si publicul va asteapta cu siguranta in sala cu bratele larg deschise si cu palmele incalzite pentru aplauze!

R.P.B.: Multumesc! Si abia astept sa mai vin inca o data si  inca o data la Iasi!