Jobbing – 30 septembrie 2009

Invitat- Alexandra Trisi –

Manager si Psihopedagog in cadrul Centrului de zi “Mia- Casa – Inculet”, Barnova ce apartine de Fundatia „Solidaritate si Speranta”

Masterand al Facultatii de Psihologie si Stiinte ale Educatiei

sectia “Psihologie Educationala si Consiliere”

Cursant al Academiei Britanice in “Leadershiping si Comunicare Manageriala”

Dragii mei,

Acum, la sfarsit de septembrie, cand cei mici sau cei mari au pasit din nou spre bancile scolii si mai ales spre noi litere de carte, va ofer un cadou special. Maine, 30 septembrie veti cunoaste prin intermediul emisiunii Jobbing si al postului de Radio Still Online, o persoana speciala, care desi foarte tanara a inceput sa schimbe lumea.

Avem nevoie de astfel de oameni si mai ales de astfel de modele. Sunt sigura ca o veti asculta cu placere pe cea, care a creat si care coordoneaza cu succes si dragoste, o casa a bunicilor, cum mi-a spus ca ii place sa creada ca este, un loc in care lumina si bucuria sunt la ele acasa, un loc in care albul domina iar ambientul e unul tainic. Numai copiii sau cei cu suflet de copil pot intelege sau intra in atmosfera din Casa Mia-Inculet, pentru ca asa se numeste locul despre care va vorbesc si in care Alexandra Trisi, invitata noastra isi desfasoara activitatea.

Sigur ca nu a putut face toate aceste lucruri de una singura, sigur ca a avut foarte mult sprijin din partea unor oameni speciali, din partea oficialitatilor din Iasi, Bucuresti dar si din strainatate. Si aici vorbesc in primul rand despre cel de-al doilea manager al Centrului de zi “Mia- Casa – Inculet”, preotul paroh al Bisericii din Barnova, Adrian Albet.

Sigur ca tot acest demers nu ar fi fost posibil fara finantarea permanenta care vine din partea Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, prin Fundatia Solidaritate si Speranta al carei director executiv este parintele Iulian Negru, din partea Ministerului Educatiei Cercetarii si Inovarii, prin Primaria si Consiului Local din Barnova, cu sprijinul primarului Popa Dan Constantin si nu in ultimul rand din partea Fundatiei Mia Casa Norvegia reprezentata prin doamna Crina Sandu.

Poate va intrebati de unde entuziasmul meu cu privire la acest subiect, la acest “centru de lumina” cum imi venise mie in minte sa-l numesc zilele trecute, dupa ce l-am vizitat. Sincera sa fiu, nu ma asteptam sa ma invaluie atata lumina acolo, insa in momentul in care am pasit in curtea interioara am simtit ca e un loc binecuvantat, un taram al binelui si al frumosului.

Alexandra a inceput sa-mi povesteasca asemeni unui ghid specializat in muzee, daca vreti, pentru ca locul in sine are o istorie speciala pe care tot ea o va prezenta in emisiune. M-am simtit implinita ca am ajuns acolo si ca va pot aduce si voua, la emisiunea Jobbing, ca o lectie de viata, o astfel de experienta ziditoare de suflet sau de suflete.

Un conac alb, cu acoperis verde, trei balcoane cu vedere spre primarie si capela familiei, devenita biserica parohiala din Barnova, spre iazul cu mul stuf si broscute testoase, de care copii se bucura de fiecare data, spre livada mare si bogata, acum toamna, spre satul Barnova, cu vile prospere dar si case extreme de sarace in care totusi traiesc OAMENI si mai ales COPII.

Copaci desfrunziti, toamna aurie si suflete luminoase. Asta m-a determinat sa ma bucur atat de tare de prilejul intalnirii cu niste oameni minuntati sis a vi-i aduc si voua, la Jobbing. Vorbim pana la umra de vieti implinite, de destine prielnice, de drumuri drepte sau intortocheate ca cel pe care-l parcurgi de la Iasi la Barnova, prin oras, prin padurici intunecate, urcand labirintic parca, pe strada putin ingusta, intalnind vile care mai de care mai frumoase si apoi case marunte si lipsite de lumina, pana cand ajungi la locul care le echilibreaza pe toate, la Conacul Inculet, la Centrul de zi Mia Casa Inculet.

Cred ca cel mai indicat ar fi sa vedeti fotografii, multe, frumoase si mai graitoare ca orice altceva. O poveste in imagini pe care Alexandra Trisi mi-a pus-o la dispozitie, pe care eu am “zugravit-o” pe alocuri cu gri, pe chipurile atat de frumoase si zambitoare ale copiilor care beneficiaza de serviciile acestui centru, 5 ore pe zi. Acestea sunt legile actuale si acestea au fost cerintele insistente ale Alexandrei, care desi isi iubeste sufletele astea mici care vin la conacul alb, isi face treaba cu foarte mult profesionalism si respecta si regulile uneori absurde ale asistentei sociale.

Sigur ca veti vedea fotografii si cu cei care au pasit in vizita aici si cu alti copii care participa aici la tabere de vara. Sper ca povestea in imagini sa intregeasca lucrurile si sa va convinga sa fiti alaturi de noi maine, de la ora 14 pana la ora 17 pe Radio Still Online, www.stillonline.ro, la emisiunea care va ofera in fiecare saptamana o lectie de viata sau mai multe intr-una singura.

Asa e realitatea:

Conacul Inculet:

Biserica din Barnova- Capela familiei Inculet:

Sfintirea Centrul de zi Mia Casa Inculet cu participarea Inaltpreasfintitului Teofan Savu, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei :

Reversul stralucitor al medaliei:

Si, dupa atatea imagini,ce rost mai au cuvintele? Poate doar de concluzie pripita. Sigur ca verdictul il veti da voi, cei care veti asculta maine emisiunea, muzica si cuvintele noastre, mai mult cuvintele Alexandrei. Ea are multe, multe sa va povesteasca, urcusuri si coborasuri in viata, drumuri ocolite si iata, destinatie temporara, fericita, presupun. O vom intreba pe ea mai multe. Stiu sigur ca va fi o emisiune dintre cele mai bune de pana acum. Si asta datorita calitatii invitatului, felului in care a colaborat cu mine, pentru realizarea acestei emisiuni si dragostei cu care isi face munca de zi cu zi.

Asteptam mai mult ca oricand opiniile voastre la id-urile de messenger radiostillonline sau rsnlive, la adresa de mail elenaraicu@stillonline.ro sau chiar la numarul de telefon 0332441414. Puteti sa ne sunati in direct sa interveniti in discutie si sa comunicam eficient. Concursul emisiunii ramane valabil. Puteti castiga sansa de a fi prezenti la un interviu pentru un post de moderator voluntar in Radio Still Online, daca trimiteti cv-ul vostru si un comentariu sau o idee legata de emisiunea Jobbing la adresa de e-mail elenaraicu@stillonline.ro. Un castigator pe editie si de ce nu, un nou moderator Radio Still Online in fiecare saptamana. Important e sa va doriti asta.

De asemenea, cred ca si Alexandra va avea pentru voi anunturi foarte importante de facut, in legatura cu ofertele centrului pe care-l conduce, oferte de voluntariat, de practica pedagogica sau chiar de joburi.

Muzica buna, conversatii constructive pe marginea unei vieti tinere dar implinite pana in acest moment, o noua lectie de viata si o emisiune portret. In centrul lucrurilor, Alexandra Trisi – zana buna din “centrul de lumina” de la Barnova.

Radio Still Online – Jobbing 30 sept 2009 part 1
Asculta mai multe audio Blog

Radio Still Online – Jobbing 30 sept 2009 part 2
Asculta mai multe audio Blog

Radio Still Online – Jobbing 30 sept 2009 part 3
Asculta mai multe audio Blog

Radio Still Online – Jobbing 30 sept 2009 part 4
Asculta mai multe audio Blog

Jobbing 23 septembrie 2009

Va astept si astazi, la o noua editie de Jobbing, pe www.stillonline.ro, la Radio Still Online.
Voi fi alaturi de voi cu cele mai profunde subiecte legate de joburi din mass-media romaneasca, din mediul de afaceri si din culisele unui succes local.
Invitatul editiei, Catalin Radu, Managerul Radio Still Online ne va povesti cum a ajuns aici, care sunt problemele din spatele unui site roz, cel al radio-ului pe care-l conduce si ne va invata daca vreti cum sa putem si noi, ajunge acolo unde ne-am propus.
Pana la urma suntem oameni, gresim, invatam din greselile noastre dar si din cele ale celor de langa noi. Pentru ca ne sunteti fideli, va oferim in fiecare saptamana, o lectie de viata, intr-un mod, credem noi placut si eficient. Ascultam muzica de cea mai buna calitate, vorbim despre sansa sau esec, despre fericire sau tristete si despre viata noastra cea de toate zilele. Si cum jobul, sau locul de munca, mai pe romaneste, este o parte importanta a vietii noastre cotidiene, trebuie luat in serios, trebuie facut cu placere si trebuie mai ales sa fie cel potrivit noua.
Ca de fiecare data, astept cu interes opiniile voastre, comentariile sau orice alta idee legata de Jobbing, la adresa de e-mail elenaraicu@stillonline.ro sau la id-urile de messenger rslive sau radiostillonline. De asemenea puteti sa ne sunati in direct la numarul de telefon 0332 441414 si sa va spuneti parerea cu privire la jobul despre care discutam in editia curenta sau sa ne povestiti despre jobul dumneavoastra.
La aceeasi adresa de e-mail astept si comentariile voastre alaturi de CV-ul vostru, acest lucru in cazul in care doriti sa participati la concursul emisiunii, prin care va oferim sansa de a participa la un interviu pentru un post de moderator Radio Still Online. Fiecare editie are un castigator, care va fi anuntat in emisiunea imediat urmatoare.
Daca doriti sa veniti in emisiune in calitate de invitati, daca aveti un job extraodinar sau unul pe care-l detestati nu trebuie decat sa ne povestiti despre experienta dumneavoastra la adresa de mail amintita mai sus si noi va vom contacta pentru a va invita in emisiune.
Cautam studenti sau absolventi care au curajul de a practica un job inca de pe bancila facultatii, insa nu spunem nu in fata unor oameni cu adevarat deosebiti care, chiar daca nu sunt la varsta studentiei, ne pot impartasi din experientele lor.
Daca sunteti angajatori si aveti o oferta de munca atractiva, daca doriti sa va prezentati firma si mai ales joburile, puteti sa ne contactati la aceeasi adresa de mail pentru a putea hotara cand puteti sa veniti in emisiune sa ne vorbiti despre ce ne puteti oferi, noua celor care cautam joburi. Va putem intermedia de asemenea si gasirea de candidati, cu ajutorul unor concursuri pe care dumneavoastra le organizati iar noi le facem publice.
Avem, asadar oferte pentru toata lumea. Speram din tot sufletul sa fiti alaturi de noi si sa ne sprijiniti in demersul nostru, de a contura un mozaic cat mai divers si mai colorat al locurilor de munca din Romania dar si din strainatate. Putem sa punem lumina reflectoarelor pe oamenii cu adevarat profesionisti in ceea ce fac si putem sa facem cunoscut lumii ca Romania inca mai are valori si inca mai poate renaste.
Si chiar daca geniile acestui neam au plecat intr-o stea, poate ca nu mai este foarte multa vreme pana cand…“ape vor seca în albie şi peste locul îngropării lor va răsări pădure sau cetate, şi cîte o stea va vesteji pe cer în depărtări, pînă cînd acest pămînt să-şi strîngă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor lor”.

Ne auzim la ora 14, numai la Radio Still Online.

Ganduri…in goana trenului

16 septembrie 2009- miercuri- tren accelerat Timisoara Iasi- Dolhasca – Iasi

Poate ca uneori trebuie sa lasam trecutul in urma. Poate ca e mai bine sa traim in present sa luptam pentru relatiile din present si sa nu mai incercam sa reinviem relatii care au fost odata. Poate ca asa e legea firii, pentru unii. Si ar trebui sa ma obisnuiesc cu asta. Nu stiu daca voi reusi si eu la randu-mi sa- mi ignore prieteniile din trecut, insa in masura in care dorinta nu e reciproca, de pastrare a unei prietenii, de readucere aminte, de continuare sau reluare a unei convietuiri chiar si correspondent vorbind. De ce sa ma agesc singura ca am prieteni o gramada cand de fapt am doar cativa si poate nici aceia pe termen lung. Poate ca e mai bines a traiesti doar pentru tine. Poate ca nu inteleg inca cum e viata aceasta, cum sunt urcusurile si coborasurile ei. Poate ca inca mai cred in povesti cu printi si printese si in Victoria binelui.

Azi dimineata mi-am dat seama ca trecutul te poate ignora cu cea mai mare forta, ca lucrurile par a fi asa cum sunt azi de cand lumea si pamantul, ca cele mai bune prietene s-au transformat in oameni aproape necunoscuti si ca desi iti doresti sa ramai inconjurat de oameni, te trezesti singur, fara sprijin si fara incredere in ceilalti. Azi dimineata am vazut indiferenta in persoana si mi-am dat seama cat de urata poate fi. Poate ca exista lucruri si mai urate, insa sentimental asta nu-mi da pace si ma face sa ma intreb daca nu cumva la mine e problema. Dar cred ca nu e la mine. Intotdeauna am incercat sa mentin o prietenie, intotdeauna am luptat pentru o iesire in oras de ziua mea, intotdeauna am oferit un loc de cazare alaturi de mine celor cunoscuti, celor care poate mi-au fost odata prietene, sau asa credeam eu. Acum cand drumurile ni s-au despartit fiecare trage foc la oala lui, acum nimeni nu-si mai aminteste cu adevarat de o zi special din viata cuiva, acum nimeni nu mai vibreaza la o reusita. Parca toti asteapta cu sufletul in gat un esec. Parca toti isi doresc sa cad. Parca toti se intreaba de ce asa si nu altfel?

Intotdeauna mi-a placut sa fiu onesta cu mine si cu ceilalti. Nu stiu daca am reusit, dar cred ca am incercat. Intotdeauna mi-a placut sa-mi traiesc viata cu manusi, cu eleganta si cu bucurie.  Insa , intotdeauna … cei din jurul meu m-au dezamagit, desi speram pentru a nu stiu cata oara sa n-o faca.

Poate nu sunt cea mai buna persoana de pe planeta, poate ca am si eu greselile mele, poate ca si eu ranesc si am ranit cat cuprinde, si poate ca merit aceste dezamagiri. Pana la urma totul are un rost in viata asta. Pana la urma nimic nu trebuie privit cu regret, ci cu bucuria clipei de viata, clipei miraculoase in care respiram, in care ne simtim inima pulsand si in care privim primele raze ale diminetii.

In lumea asta totul e relative. Pacat totusi ca suntem oameni si incercam sa filtram totul prin ratiune si mai ales prin suflet. Pacat ca ne imaginam tot felul de lucruri, pacat ca nu putem intotdeauna comunica efficient si correct.

Chiar daca unii isi uita trecutul  sau il ignora, chiar daca in dimineata asta mi-am spus si eu ca trebuie sa-l ignore de acum in colo, nu stiu daca voi putea face acest lucru. Pana la urma din respect pentru mine si pentru viata mea. Pana la urma tot ce am trait e al meu, e un dar al divinitatii pe care nu pot sa-l arunc la gunoi cu prima ocazie. Poate ca lumea merita o lectie, poate ca viata merita un opozant pe masura ei si poate ca lucrurile se desfasoara pana la urma cu voia lui Dumnezeu.

Oricat am face planuri, tot cum e scris sa se intample se intampla, desi, de cele mai multe ori avem iluzia ca avem puterea. Se spune ca atunci cand un om isi face planuri, Dumnezeu rade in hohote.

Mi-am facut planuri, am inclus tot felul de oameni in ele insa de multe ori s-a dovedit ca nu am facut alegerea corecta si ca lucrurile nu erau potrivite unul cu altul.

Probabil ca scriu aceleasi lucruri in aceleasi fraze repetate, probabil ca nu pot contura atat de bine starea prin care trec acum, insa am simtit nevoia sa scriu dupa mult timp. Nu cred ca voi reusi sa conturez cam tot ce s-a petrecut in viata mea in aceste ultime 3 4 5 luni de cand nu am mai scris in mediul virtual, dar nici in cel real, pe hartie. Totusi incerc sa-mi scriu gandurile de moment.

Azi incep un nou drum in Radio Still. Azi incep sa visez din nou. Azi voi face o emisiune introductiva despre tot ceea va urma in materie de JOBBING si sper ca va fi una animate, care ma va motive sa continui pe drumul asta, macar temporar. Spun macar temporar pentru ca imi dau seama pe z ice trece ca drumul meu e in alta parte, sau e in locul de unde am pornit in cunoastere. Poate ca asta e sansa mea de a ramane tanara cu sufletul,cea de a ma intoarce in sala de clasa, la catedra si de a forma noi oameni care sa-si ia zborul in viata asta plina de vijelii, dar si de vanturi placute si imbietoare la visare.  Totul e cu poate, pentru ca si atunci cand voi lua decizia sigura de a ma incadra in invatamant lucrurile vor parea la fel de relative din perspectiva corectitudinii alegerii facute.

Imi spuneam odata, ca nu-mi doresc sa fiu sclava unui computer, ca imi doresc sa am o viata personala, sa scriu, sa citesc sa ma plimb in natura sa privesc rasarituri si apusuri si sa pot trai linistit, fara complicatii, incarcandu-ma de lumina si iubire. Nu stiu daca asta se va realiza in totalitate la catedra insa asa am senzatia. Stiu sigur ca pot face mai mult decat fac altii acum, stiu sigur ca ma pot face iubita si stiu sigur ca viata mea poate fi una deosebita si unica si acolo, undeva la un liceu, cu un amarat de post de profesoara, cum ar spune unii.

De ce sa ma asez confortabil intr-un carusel al jurnalismului care sa ma ameteasca in fiecare ora a vietii?  De ce sa fiu tot timpul intr-un stress continuu, de ce sa fiu tot timpul in cel mai vital loc al orasului in care lucrez, de ce sa traiesc cu viata altora cand pot trai cu a mea? Mi s-a parut un dar extreme de important faptul ca am intrat in Radio Iasi, faptul ca am realizat atatea lucruri bune legate de evenimente culturale, faptul ca am cunoscut atatia oameni minunati insa tocmai rupture care sunt sigura ca a fost de undeva de sus, a delimitat realitatea de fictiune. Tocmai faptul ca fara cuvinte lucrurile s-au terminat intr-un fel iremediabil, m-a facut sa inteleg ca poate locul meu nu e in journalism. Desi am luptat cu putere sa raman conectata la lumea asta, desi iata, am incercat si alte variante, desi am fost invitata la emisiuni culturale la Radio Still, desi am facut si eu la randu-mi emisiuni culturale la acelasi radio studentesc, desi am inceput un proiect nou nout alaturi de Andreea Macoveciuc, purtata de acelasi microb al radio-ului, iata ca acum nu vad o realizare extraodinara in acest domeniu in viitorul apropiat.

Mi-am dorit inca din timpul studiilor de licenta sa ajung aici, sa ajung la master, cu un program lejer si cu un job intr-un radio. Iata ca il am, desi voluntar, theoretic. Iata ca refuz sa mai incerc la Radio Iasi, dintr-un soi de imposibilitate de a intoarce paginile in sens invers, dintr-un soi de imposibilitate de intoarcere in trecut. Iata ca nu-mi doresc sau nu am curajul de a ma anjaga intr-un alt post de radio, intr-o televiziune poate sau la un ziar local. Si iata ca singurul lucru pe care-l vad acum posibil e invatamantul. Aici e vorba totusi de un examen. Aici lucrurile nu sunt chiar atat de simple pana la primirea postului. Nici dupa nu sunt foarte simple, insa parca e o lume putin mai linistita decat altele. Imi doream sa fac alt job pana la terminarea masteratului si doctoratului, insa ce rost are sa faci ceva ce stii ca nu ai sa continui. Eu sunt de parere ca totul in viata e o constructie solida. Bineinteles ca orice experienta te ajuta sa te formezi, insa intr-o cariera cred ca e importanta evolutia. Si nu stiu daca pot radio, apoi sa merg in invatamant.

Nu stiu inc ace va fi cu adevarat in viitorul apropiat sau in viitorul indepartat. Poate ca voi reusi sa le fac pe toate, poate ca voi deveni o profesoara dupa un an de master sau dupa doi, poate ca voi face si doctoratul, poate ca voi face si un master in journalism, poate ca voi scrie la un ziar sau voi continua sa lucrez pentru un radio. Totul e cu “poate” pentru ca viata e o sclipire si nu se stie deloc ce ti se poate intampla in clipa urmatoare. Cred in destin si cred intr-o forta buna care ne manuieste vietile in directia potrivita.  Sper ca acea forta sa ma conduca spre locul care sa ma faca implinita si fericita.

De la dezamagiri legate de oameni, am ajuns la dezamagiri legate de locuri si de mine. Dar lucrurile merg spre bine. Eu sunt optimista desi ma simt incoltita din ce in ce mai tare de privirile iscoditoare ale tuturor, desi ma simt inteleasa dar compatimita parca sau privita cu ingrijorare de parintii care si-ar dori ca deja sa am un loc de munca si un salariu pe masura, eventual si un posibil canditat la functia de sot. Totusi, tot sta in evolutia lucrurilor in timp. Timpul doar, in curgerea lui infinita le rezolva si le aseaza pe toate in fagasul normal. Timpul ne macina, timpul ne implineste, timpul de intelepteste si timpul ne duce… catre marea trecere. Ma rog Bunului Dumnezeu, ca timpul acesta sa fie rabdator cu toti cei dragi mie, cu toti cei care-mi fac viata mai fericita macar odata la cateva zile.

Pe zice trece mor din ce in ce mai multi oameni deosebiti, oameni care s-au ridicat din anominat si au spus lumii intregi ca arta poate fi un mod de viata, oameni care probabil nu au avut viata personala lina, calma si armonioasa pe care spuneam eu ca mi-o doresc, dar au trait pentru noi, ceilalti, pentru aplauzele noastre furtunoase, care se pare, inlocuiau toate milioanele pe care nu le aveau in buzunar. A murit zilele trecute si Nicu Constantin. Dumnezeu sa-l ierte sis a-l aseze in cetele ingerilor, in Imparatia Cerurilor. Acum am trecut pe langa lacurile de la Podu Iloaiei si-mi amintesc perfect cum prin august sau pe la sfarsitul lui iulie ascultam stirile la radio in drum spre casa si auzeam ca desi in spital actorul Nicu Constantin si-a saprbatori ziua de nastere cu atat vitalitate incat si-a suprins medicii dar si apropiatii. Se pare,ca a fost ultima zi de nastere. De acum, locuieste in stele. Drum lin si cu multa lumina catre Tatal nostrum cel din Ceruri, Nicu Constantin.

A murit si actorul care a jucat in Ghost si Dirty Dancing. Dumnezeu sa-l odihneasca si pe el.

Viata merge mai departe in goanna ei nebuna, spre infinit. Importanta e doar bucuria cu care treci prin ea.

Promit ca incerc, sa fiu bucuroasa si fericita!

Pe curand!

Jobbing Editia 1 – Grila de toamna Radio Still Online

Ai un job? Povesteste-ne despre el!

Esti in cautarea unui job? Asculta-ne si povesteste-ne despre ce ti-ai dori sa gasesti!

In fiecare editie a emisiunii va vom prezenta noi idei de joburi pentru studenti, punctele pro si contra job-urilor practicate de studentii invitati.

Invitatii nostri sunteti voi ! Stundeti ieseni, sau din oricare oras al tarii,  “culesi” din facultate, parc, club ori biblioteca.

Publicul tinta sunteti tot voi ! Studentii ori absolventii liber-profesionisti si in cautarea unui job care sa se plieze personalitatii si dorintelor lor. Emisiunea va dura 3 ore si va fi transmisa in direct pe Radio Still Online www.stillonline.ro, in fiecare miercuri de la ora 14 la ora 17. Dintre aceste 3 ore aprox. 30 minute vor fi consumate de muzica difuzata, 4-5 minute vor fi reprezentate de  materiale promotionale si restul timpului dialog cu invitatii. In principiu, in cadrul unei editii vor fi 2 invitati practicanti ai aceluiasi job, pentru o discutie mai animata. Insa este posibil sa fie si un singur invitat. Important e jobul si ce anume ai de spus, nu neaparat respectarea numarului de invitati.

Va voi intampina, incepand de maine, 16 septemrbie 2009, la emisiunea care a facut audiente extraordinar de mari in editiile precedente, emisiunea care va prezinta piata joburilor din Iasi , din tara, dar si de peste hotare. Emisiunea in care studentii sunt invitati principali si va impartasesc din experientele lor mai placute sau mai putin placute in cadrul unui job. Jobbing asadar, incepand de astazi, numai la Radio Still Online.

O noua fata, un nou plan de actiune, un nou spot publicitar, dupa cum cred ca ati auzit deja, mai dragut, mai adevarat poate ca oricand si mai ataractiv speram noi. Pentru ca atunci cand viata nu-ti ofer tocmai dulcegarii, o poti invinge doar cu simtul umorului. Si noi asta incercam sa facem acum. Sa va prezentam joburi bune sau rele, totul cu simtul umorului dar credem noi cu acel bun simt elementar. Speram ca va veti simti in largul vostru alaturi de noi si va veti deschide sufletul in fata noastra, dar si in fata tuturor celor care ne asculta si sunt dornici sa invete din experientele altora.

Daca unii sunt pasionati de shopping, daca altii fac din jogging un stil de viata, noi va propunem o plimbare relaxanta si plina de oportunitati numita JOBBING.

Va astept asadar, in fiecare miercuri de la ora 14 la ora 17 pe Still Online la JOBBING sa povestim impreuna despre plusurile sau minusurile jobului vostru.

Vom avea invitati care mai de care mai interesanti si unici prin ceea ce fac.

Vom sta de vorba cu angajatori si va promit ca vom reusi impreuna sa-I transformam din monstri, in personaje positive.

Va vom oferi intr-un cuvant joburi sau idei de joburi.

Daca vrei si tu sa fii unul dintre invitatii nostri nu trebuie decat sa ne scrii la adresa de mail elenaraicu@stillonline.ro si te vom contacta pentru a cadea de acord asupra detaliilor de participare.

Daca vrei un job in Radio Still Online, il poti obtine doar daca participi la concursul fiecarei emisiuni in care trebuie sa ne trimiti CV-ul tau, alaturi de un comentariu legat de JOBBING si noi te vom premia cu posibilitatea de a participa la un interviu pentru un post de moderator Still Online. Despre mai multe detalii vom vorbi intr-o alta editie a emisiunii chiar cu managerul acestui post de radio, Catalin Radu. Asta ca sa va convingem de veridicitatea ofertei noastre si sa va prezentam cam care este atmosfera din echipa…

Si asta nu e tot… Va vor astepta surprize care mai de care mai placute… premii…oferte de joburi… si multe multe altele… doar la emisiunea in care nu faci nici shopping, nici jogging… ci faci… JOBBING.

Astept parerile voastre la id-ul de mess rsnlive sau radiostillonline, sau la numarul de telefon 0.332.441.414. De asemenea adresa de mail elenaraicu@stillonline.ro ramane valabila pe tot parcursul desfasurarii emisiunii pentru pareri.

Astept comentariile voastre, relatarile voastre despre experienta voastra in munca si sper ca vom avea astazi o dezbatere frumoasa, relaxanta si plina de lucruri folositoare pentru oricine are nevoie de un sfat sau de un imbold in cariera, sau pur si simplu de un imbold pentru a-si gasi un job cat mai bun pe perioada studiilor.

Ludmila Patlanjoglu, Regele Scamator Ştefan Iordache

http://www.libhumanitas.ro/regele-scamator-tefan-iordache-curtea-veche-2008.html

Curtea Veche,  2008

Amintiri, inregistrate de un reportofon… odata, amintiri care acum, cand sufletul a plecat intr-o stea, sunt mai pretioase ca oricand.  Pagini noi… dar care prin culoarea lor de un alb ingalbenit de timp, stau marturie ca nisipul din clepsidra s-a scurs. A ramas doar…arta actorului…au ramas vise… inchise in magazinul care nu le mai vinde de multa vreme… si a ramas… eternitatea spiritului unui om care nu a fost ca toti oamenii.

Printre marturiile nenumarate si deosebit de importante, fiecare in parte, in acest sens, citam felul in care il descria ziaristul Marius Tuca pe maestrul Stefan Iordache, pentru ca despre el este de vorba, si despre cartea Regele Scamator Stefan Iordache de Ludmila Patlanjoglu:

“ Cel mai iubit dintre pamanteni pentru ca este genial, cel mai iubit dintre pamanteni pentru ca este cel mai bun dintre cei buni, pentru ca a stiut intotdeauna asta si n-a arat-o niciodata, cel mai iubit dintre pamanteni pentru ca a facut din fiecare rol marele rol, cel mai iubit dintre pamanteni tocmai pentru ca este, nepamantean…”

Si daca am amintit de autoarea acestui volum, sa spunem ca Ludmila Patlajoglu este un cunoscut critic de teatru, a absolvit sectia Teatrologie- Filmologie a Institutului de Arta Teatrala si Cinematografica. Este profesor universitar doctor, sef al Catedrei de Teatrologie- Management Cultural, Jurnalism Teatral la Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica I L Caragiale, Bucuresti, presendinte al Asociatiei Internationale a Criticilor de Teatru Sectia Romana. A colaborat la cele mai importante publicatii culturale din Romania, precum si la emisiuni de specialitate la radio si televiziune. Autoare a volumelor monografice: La vie en rose cu Clody Bertola, Editura Humanitas, Premiul Criticii in 1997 si Regele Scamator, Stefan Iordache, Editura Nemira, Premiul Uniter, 2004.

Se pare ca destinul actorului Stefan Iordache a stat sub semnul unor cuvinte sfinte, pe care doar batranii le pot rost, cuvinte pe care bunica sa i le-a spus pe cand era copil: “Bre muica, tu scamatoriu o sa te faci! Mama-mare, de acolo, pe unde oi fi, sa stii ca zicerea matale, care acum parca imi suna un pic a blestem, s-a implinit. “

Intr-un aparent joc, Ludmila Patlanjoglu, recreeaza viata, arta si moartea lui Stefan Iordache. Fiecare parte a acetui joc, numita dar si notata grafic diferit, Jocul cu viata, la final cu trei puncte de suspensie, Jocul cu arta, avand la final un binemeritat semn al exclamarii si Jocul cu moartea avad o nesiguranta bine asezata la sfarist printr-un semn al intrebarii, retoric sau nu…, toate aceste trei parti, creeaza o carte de colectie, in care cuvintele, fotografiile in alb si negru, paginile fine dar si tonalitatea eleganta, te conduc pe un drum al actorului, pe un drum al omului bogat… sau poate mai bogat decat toti bogatii…

Gheorghe Dinica e de parere ca viata lui Stefan Iordache a fost bogata dar si clara…acest lucru, descoperindu-l intr-o alta marturisire calda:

“Ne serbam zilele de nastere impreuna. Eu si doamna mea avem intalniri placute cu el si doamna lui. Ne leaga si biografia. Am fost baieti de cartier. Se simte asta in relatia noastra. Si mie imi plac lautarii si chefurile, dar niciodata cu uratenie. La petreceri avem taceri care ne unesc.

Imi face o bucurie nespusa sa il vad pe scena, unde regret ca nu am avut sansa sa ne intalnim. Am jucat cu el in film, pe platou ne-am inteles perfect. Stefan e un om obogat pe dinauntru si asta se vede. Are un caracter frumos. Langa el esti in siguranta. Este un om generos si destept. Aparitia lui impune. Vocea, modul de a fi, de a se misca, in rol, pe scena si pe ecran, tine si de ceea ce a castigat din viata. Si viata lui a fost bogata si clara. De asta este un mare actor. “

Intamplator sau nu, Stefan Iordache a formulat in timpul vietii, in numeroasele interviuri pe care le-a oferit autoarei, Ludmila Patlanjoglu, definitia fiecarui dintre aceste trei jocuri ale marelui joc, al trecerii pe pamant.

Incepand cu viata, si cu jocul cu viata, Stefan Iordache spunea:  “Ma tulbura luna si eram indragostit. Simteam mirosul de femeie. Altfel miros femeile la tara, a aer si a pamant, altfel simti natura si omul.Stateam asa, nemiscat, si ma inunda o mare fericire.”

Referitor la regulile atat de clare ale jocului arta, actorul marturisea:

“Sunt constient ca noi, actorii, trebuie sa platim pentru acest joc permanent de-a viata si de-a moartea. Este ceva deasupra noastra. Cred ca Dumnezeu este in noi, in oameni. Deci poate fi si in mine.”

Finalul drumului a fost, se pare intotdeauna prevazut de maestrul Stefan Iordache, insa… poate altfel..si niciodata atat de cert, pentru ca nu-i asa suntem oameni… si speram pana la capat:

“Ma gandesc la iesirea din scena, de cand am inceput teatrul. Acest lucru ma sperie. De aceea si muncesc atat de mult. Nu vreau sa cred ca am ajuns la capatul drumului.”

Se pare ca finalul… nu a intarziat sa apara… si Actorul Rege, cum frumos il numeste Ludmila Patlanjoglu pe Stefan Iordache, a plecat spre campiile celeste. Impresionanta si plina de semnificatii este si o scurta poezie pe care poetul Teodor Pâcă, a dedicat-o mortii artistului, numit-o  “Scumpului Fanica cel Iordache- Scurta despartire”. Poezia suna astfel:

“ Va las in valea-acestei stinse plangeri-

Orice sfarsit veste-un inceput-

Ma duc eu primul, sunt mai priceput-

Sa pun din vreme seile pe ingeri.

Cand veti veni-n amurg, sub inserare,

Vom calari frumosi prin Elizeu,

In cavalcadă pan-la Dumnezeu,

Descalecand la tronu-I, la picioare.

Ne-om prosterna cu fruntile alese

Pe lespedea de nouri, luminata,

Cel mai voinic din noi va spune: Tata,

Ti s-au intors feciorii, cu mirese.

Pe unde ne-ai trimis a fost si bine,

Si rau a fost pe drumul strabatut,

Dar tot ce-ai scris sa facem, am facut

Si nu te-a dat nici unul de rusine.

Zvantati cu zambet aripile planse,

V-astept la grajdurile de smarald-

Nu va grabiti, de-abia-I amiaz si cald

Si eu v-astept si chingile sunt stranse.”

Ultimele cuvinte ale acestei scurte si subiective prezentari le las pe seama autoarei acesei carti, de colectie… despre un actor de colectie. Va indemn calduros sa va aplecati sufletul si ochii catre aceasta scriere, pentru ca … veti avea doar de castigat… lumina si poate… putina… eternitate.

„Indragostit si infricosat de arta, a impus o aristocratica eticheta, ce aduce o sfanta solidaritate.

Cu un inger pe umar si un diavol in buzunar, senzual si spiritual, exercita o fascinatie aproape erotica asupra celor din jur: public, parteneri, prieteni.

Numele lui este o emblema. Acelasi cu al Arhidiaconului Stefan, intaiul mucenic crestin. Stephanos- in limba greaca inseamna coroana cea cu care erau incunati invingatorii.

In jocul cu viata, in jocul cu arta, in jocul cu moartea, a ramas, Actorul-Rege.”

Jurnal 2003-2009, Oana Pellea

http://www.libhumanitas.ro/jurnal-2003-2009.html

Cateva pagini, sase ani  si experienta unei vieti traite cu rost.  O viata ca oricare altele… pana la urma, o viata pictata in alb si negru, traversata de bucurii si tristeti, de lumini si umbre. Totusi o viata cu totul speciala, care se intelege pe sine sau care incearca sa nu-si striveasca efemerul din esenta ei miraculoasa.  Acelasi lucru il simte criticul literar Ioana Parvulescu, care afirma in prefata cartii:
“ E la un moment dat , spusa in treacat, o fraza care m-a facut sa tresar, despre o musculita care se afla pe clape si despre nevoie ta de a gasi acele litere, acele cuvinte care sa nu striveasca gaza. Un balet salvator al degetelor pe clapele computerului.  Mi se pare o frumoasa metafora a miezului al jurnalului tau: gasesti cuvintele in stare sa nu ucida viata din lumea efemeridelor care suntem. Jurnalul iti va aduce, indraznesc sa cred, o multime de prieteni. E un jurnal care face bine. Si pentru asta iti multumesc.”
O piosenie fata de cei plecati, o iubire fara margini fata de cei care i-au dat viata, toate acestea se observa printre randurile sau in randurile Jurnalului Oanei Pellea, recent aparut la Editura Humanitas.  Iata cui dedica actrita aceasta carte:
“Mamei mele, Domnica, tatalui meu, Amza si tuturor celor pe care-I am in cer.”
Nu stiu cum va pot convinge sa va indreptati atentia, ochii si mai ales sufletul catre aceasta carte, pentru ca totul tine de fiecare dintre noi, de atractia subiectiva pe care o avem fata de paginile vii ale unei scriituri. Va voi oferi totusi cateva imagini… alese subiectiv si aleatoriu… dintre miile de imagini pe care actrita Oana Pellea le aduce cu atata sensibilitate dar si dezinvoltura in fata noastra, a cititorilor.
Iata una pertinenta la adresa presei, despre care,  cum spuneam eu la un moment dat – nu toata lumea culturala are o parere tocmai pozitiva  si pe buna dreptate, de cele mai multe ori.  Dar poate ca si artistii sunt niste neintelesi…niste finite care nu-si au locul pe pamant ci in cer…tocmai prin natura lor… divina daca vreti…sau cine stie… diabolica… pentru ca arta… e uneori duala… Cu siguranta, nu si in cazul Oanei Pellea. Vom vedea mai jos si relatia ei cu Dumnezeu… dar, sa urmarim cateva randuri din relatia ei cu presa scrisa:
“Interviu. A cata oara… si de cate ori mi-am jurat ca este ultimul. Si de fiecare data, cu foarte mici exceptii, ce dezamagire. Sunt foarte atenta la ce comunic si atunci cand rezultatul n-are nici o legatura cu ce am declarat ce sentiment de ciuda si de nemultumire.  Si doar mi s a parut a fi un interviu cald si ok. Trece prin mana unei fatuci care am avut impresia ca a inteles tot ce am spus dar nu, n-a inteles nimic, a fost doar o impresie iar interviul a devenit plat si mort.”
De la o adeversitate fata de lumea contemporana, de prostie si de lipsa de substanta… la o nostalgie a cerului extrem de plastic conturata intr-o alta secventa a acestei minunate scrieri, minunate tocmai prin simplitatea si verosimilitatea ei. Nici o clipa de falsitate. Totul, scris cu acea sinceritate a omului care se confeseaza hartiei.  Spune autoarea:
“Daca as fi pe Luna si as privi Pamantul, as avea nostaligia Pamantului.  As fi mult mai ingaduitoare. Intodeauna distanta modifica perceptia.  Aud un greiere nebun cantand afara. Realizez ca, daca as fi singura pe Luna privind Pamantul si as auzi un greiere cantand undeva, langa mine, singuratatea n-ar mai avea inteles. Imi place sa-mi inchipui cand un om ma dezamageste sau imi face rau cum as privi totul de pe Luna.  Ma inchipui stand pe jos, cu picioarele stranse sub mine, uitandu-ma de acolo cu prietenul meu greierele la ce porcarii se mai intampla cu mine acolo deaparte pe Pamant. De pe Luna greselile sunt toate aproape copilaresti si foarte usor de iertat.  Aici jos e mai greu dar cum stiu ca prietenul meu greiere ma asteapta din cand in cand sa trag o fuga pe Luna si mai stam de vorba despre prietenii nostri comuni. Ii stie bine pe toti. Daca as fi pe Luna as avea nostalgia Pamantului dar sunt pe Pamant deocamdata si am nostalgia cerului.”
Un actor, intr-un colt de rai, aici in lumea noastra contemporana… dar mult mai aproape de cer.  Aceasta e imaginea Oanei Pellea la Manastirea Tismana, o imagine care contureaza mai bine ca oricand tabloul in lumina si intuneric al rugaciunii si al vietii cu toate ale ei:
“Cand ies, ma astepta un cer de cristal si iar glasuri de inger. Priveghi de seara. La Tismana in fiecare seara maicutele se roaga pentru noi, pacatosii , de la ora 11 la ora doua noaptea. Pentru noi… Fac ocolul bisericii si ma opresc la o ferestruica ce da in altar. Lumina calda. Crucea mare, cu bratele intinse spre imbratisare. O maica iese din chilie si schiopatand ca o mogaldeata neagra in bezna noptii, se indreapta spre biserica. Lasa dara de ruga in urma ei. Cu umilinta si in tacere, o mogaldeata din straturi negre in negrul noptii. Ingenunchez in fata bisericii si am ragazul sa ma inchin cu martori doar stelele si ai mei din cer. “
Iata, o liniste pe care… nu o gaseste poate pe scena, o liniste care o face sa simta prezenta celor dusi sau mai presus de toate prezenta lui Dumnezeu:
“Toata experienta de la Tismana a fost exceptionala. Serile de poveste cu Maica Stareta, care de 50 de ani e stareta la Tismana. Cimitirul maicutelor din spatele manastirii, cu superba capela. Maica Teodora, un bulgare de bucurie si de lumina. Poalele maicutelor falfaie a zgomot de aripi. Seri de poveste, rupte din timp, in care Maica Stareta , cu ochii de un albastru transparent, imi spune despre Sfantul Nicodim. Si despre ea, care la 14 ani a simtit ca-I fuge pamantul sub talpi si a simtit un dor mare de Domnul. Si a plecat la manastire. Pur si simplu. Imi spune despre minunile Maicii Domnului. Ma duce de mana sa-mi cumpar carti de rugaciune. Ma duce de mana si-mi daruieste o cruce s-o port la gat. Imi spune Fetito, fetito… Cu un drag in ochi pe care nu l-am vazut decat la parintii mei. Ma simt cu ai mei.”
Spre final… ganduri trunchiate in incercarea de a gasi o explicatie scrisului… doar cateva dintre ele in cele de urmeaza:
“E incredibil ca franturi de gand se transforma in cuvinte ce se insira si formeaza propozitii, fraze. Se trag unele pe altele in rand… si apar pe un ecran de computer. Ca si cand cutezanta asta nu era de ajuns insa s-a hotarat sa apara fizic. Se vor aseza cuminti de foi de hartie. Franturi de gand imateriale se vor aseza la coada…. Ca sa devina materiale, palpabile.. Ce miracol! O sa pot pune mana si atinge cuvintele… O sa pot mirosi hartie impregnata cu flash uri de gand… “
O tonalitate calda si lucida in acelasi timp. O iubire si iertare ce trec de pagina cartii si patrund sufletul. Acesta e pana la urma rolul scriiturii.:
“Draga cititorule,
Sa ma ierti daca citindu-mi jurnalul asteptai cumva raspunsuri. Nu am decat intrebari si mirari. Si multa credinta ca totul va fi bine. Multumesc bunului Dumnezeu ca ma ingaduie. Si crede-ma pe cuvant ca mai mare minune decat viata nu exista, ca mai mare virtute decat modestia nu exista si mai mare bucurie decat iubire nu exista. Si peste toate e Dumnezeu. Asta e credinta mea. “
Felicitari Oana Pellea. Lectura cu folos dragii mei prieteni, cei care cu siguranta veti citi semnele negre ale gandurilor Oanei Pellea.

Elena Raicu

La comanda clientului :P

Ati cautat, va raspund… si poate chiar va ofer ce cautati…

Iata ce cauta lumea prin zona blogului acesta visiniu:

“muzica dela scoala oltea doamna” – poate fi o greseala de scriere la calcultator acest “dela” insa poate fi si o greala grava de ortografie. Va sfatuiesc sa mai mergeti pe la scoala nu doar sa cautati muzica de la scoala oltea doamna. Nu stiu la ce fel de muzica va refereati cand ati demarat cautarea insa o sa incerc sa postez ceva legat de acest lucru si anume cateva imagini video, cateva fisiere audio ale Ansamblului Folcloric Mugurel de Primavara, ansamblu alcatuit din elevi ai Grupului Scolar Oltea Doamna Dolhasca.

“casa dolhasca” – aici… chiar nu-mi dau seama ce ati vrut sa gasiti, ma gandesc poate ceva legat de casa de copii din Dolhasca… mai précis de Centrul de Plasament Sfantul Gheorghe din Dolhasca. Si in sensul asta ma voi gandi ce informatii va pot oferi si in cel mai scurt timp veti gasi aici pe blogul meu articole care sa trateze subiectul asta.

“ioan feraru-dolhasca” – numele acesta il cunosc. O sa postez daca reusesc o filmare cu acest dirijor de formatie. Mai mult nu va pot oferi.

“elena mandrescu” – Aceasta solista de muzica populara a fost prezenta la Festivalul Armonii Dolhasca. Daca gasesc ceva imagini sau fisiere audio cu ea o sa va postez aici pe blog.

“in memoriam celor dragi”- nu am decat un articol pe aceasta tema, poate din fericire. In orice caz eu voi scrie in continuare pentru voi si pentru sufletul vostru dar si pentru al meu sau cu al meu. Daca vreti pot duce lucrurile si mai departe spunand ca tot ce scriu sau tot ce creez e creat in memoria celor dragi, asa ca daca mai cautati astfel de lucruri le puteti gasi printre randuri in tot blogul acesta.

“adrian pintea tanar iancu jianu”- am postat e-adevarat cateva articole din Jurnalul national despre Adrian Pintea. Daca va doriti si filme cu secvente din Iancu Jianu, avandu-l in rol principal pe Adrian Pintea, voi incerca sa postez aici si asa ceva.

“mihoianu petrica” – nu cunosc persoana aceasta insa cunosc o solista de muzica populara, Maricica Mihoianu, ce a concertat la Festivalul de Folclor Armonii, Dolhasca. Voi incerca sa gasesc si imagini cu domnia sa sis a postez aici pentru curiozitatea dumneavoastra.

“joc memorium” – chiar nu stiu ce ati vrut sa cautati cu asta…poate-mi explicati, daca mai reveniti pe blog.

“spectacol ansamblul salceanca”  – probabil ca v-ati fi dorit imagini cu secvente din spectacolul pe care Ansamblul Salaceanca l-a sustinut la Festivalul de Folclor Armonii Dolhasca, insa nu cred ca va pot oferi asa ceva.

“filme cu cai naravasi”- ceva presupun ca legat de Adrian Pintea. Am aici doar articole despre domnia sa din Jurnalul national. Voi mai posta dupa cum v-am promis secvente din filmele cu el.

“www.regatul.cailor.sa calarim.jocuri” – tot ceva legat de Adrian Pintea. Imi pare rau daca nu ati gasit ce cautati. Nu va pot ajuta in sensul asta.

“daria iubirea mea”  – daca vreti imagini din aceasta telenovela o sa incerc sa gasesc si sa va postez pe blog.

“primaria dolhasca”  – cateva imgini as avea. O sa le caut si o sa le postez aici.

“fiica si tata” – nu stiu la cine va referiti. Daca va referiti la mine si la tatal meu o sa va ofer o fotografie cu amandoi daca o sa gasesc una potrivita.

“iancu jianu haiducul filmari” – caut imagini si le voi posta pentru voi.

“festivalul armonii dolhasca 2007” – de aici nu am fisiere video, doar imagini. In ceva vreme le veti regasi aici.

“poezie despre mama recitata de dorel vis”- probabil de dorel visan era vorba. Daca o sa gasesc ceva va postez aici.

“cojocariu maria din dolhasca la etno tv”- imagini cu doamna primar de la etno tv chiar nu am, am in schimb imagini cu domnia sa. Daca sunteti curiosi o sa le aveti aici.

“tudor arghezi – ” dochia si traian”- com” – probabil cautati un comentariu al acestei poezii. Nu obisnuiesc sa ofer comentarii pe tava ci sa cultiv simtul estetic pentru discutarea si comentarea originala a unui text literar. In acest sens cred ca o sa caut si o sa postez aici poezia in sine, pentru ca voi sa o cititi sis a va straduiti sa o patrundeti cu mintea si sufletul pentru a o putea comenta.

“magazine oriflamme in iasi”- nu exista magazine oriflame in iasi, exista doar sediu, pe str. Albinet nr.40 si exist eu, in calitate de client direct, asadar pentru orice problema legata de produse cosmetice oriflame ma puteti contacta.

“formati de muzica di gulia”- cred ca ati vrut sa scrieti formatii. Va pot ajuta doar cu ceva fisiere audio/video ale Ansamblului Folcloric Mugurel de primavara.

“imagini din dolhasca”- daca ati cautat imagini din Dolhasca o sa incerc sa caut si sa postez pe blog si astfel de fotografii.

“dan dobos etno tv”- un alt solist prezent la Festivalul Folcloric Armonii, insa din pacate nu am imagini cu domnia sa. O sa caut prin arhiva si ce gasesc o sa postez, de la Festivalul Armonii. Sper sa nu va surprinda si ceva imagini mai putin placute. Veti vedea despre ce e vorba.

“maria cojocariu”- inca odata, daca gasesc imagini cu domnia sa o sa postez aici.

Nervi de toamna, usori de siguri, timp foarte scurt, senzatie de inutilitate si… discutii interminabile cu toata lumea.

Promisiunea unei emisiuni culturale pe saptamana postate aici pe blogul meu in format audio, cat de curand posibil, emisiune realizata doar pentru voi, cititorii blogului meu. Totul din dorinta de a demonstra ca si cultura are locul ei in peisajul vietii dar mai ales in peisajul mediatic romanesc. Si pana la urma si blogul e o forma de media, virtuala.

Certitudinea faptului ca din 14 septembrie ma intorc la Radio Still Online cu noi forte, noi planuri si sper eu noi audiente record, mai mari de 3000 de ascultatori pe editie, cat am avut cel mai mult acum doua sezoane. Jobbing, asadar in fiecare miercuri de la ora 14 la ora 17, emisiunea care va prezinta cele mai attractive si placute job-uri, emisiune care se datoreaza ca idée Andreei Macoveiciuc, colega mea de prezentare din editiile trecute, careia ii multumesc si o mai astept pe la Radio Still ca invitata daca nu ca moderatoare.

Multe vise… si putine fapte concrete… Cam la asta se rezuma viata mea acum. Dar e frumoasa asa cum e. Simt ca am scris extraordinar de caraghios. Am dreptate?

Pe curand.

Au fost…

Au fost intalniri miraculoase ale vietii…

Au fost emisiuni culturale in care am fost invitata si in care m-am simtit ca pestele in apa.

Au fost spectacole de teatru care m-au facut sa zambesc nostalgic, sa rad in hohot, sa lacrimez sau chiar sa plang.

Au fost oameni pe scena aceea de lemn care mi-au aratat ca trecerea omului pe pamant nu e inutila si ca viata poate fi traita cu rost, cu lumina si daruire.

Au fost expozitii de pictura in care m-am simtit altfel si din care mi-am luat poate cele mai de pret comori pentru viata ce va urma.

Au fost lansari de carte unde am intalnit oameni cu adevarat speciali care radiau de lumina si literatura prin toata fiinta lor.

Au fost conferinte ale unor mari nume la care am participat cu drag si din care am invatat intamplator sau nu o sumedenie de lucruri impreuna cu cei care mi-au fost alaturi atunci cu sfaturile lor calde si rabdatoare.

Au fost concerte de muzica folk, lautareasca, folclorica sau simfonica care m-au facut sa inteleg trecutul, care mi-au aratat unde-mi sunt radacinile, care m-au invatat ce e frumosul in arta si in lume.

Au fost… interviuri cu oameni celebri sau nu, cu oameni care au avut ce spune microfonului si care m-au implinit, m-au format si m-au slefuit sufleteste.

Au fost experiente pe care cu siguranta nu le voi uita curand.

Au fost bucurii fara margini, emotii constructive si implinitoare.

Au fost pana acum sase editii de JOBBING. Clipe frumoase, unice si revelatorii daca vreti. Momente in care m-am simtit utila, implinita, importanta. Momente in care am invatat, in care am acumulat, in care m-am suparat sau am fost dezamagita, uimita de oameni, locuri sau situatii.

Au fost lacrimi dupa oameni dragi plecati in stele, dupa soarele care apune in fiecare zi, dupa rasaritul pierdut de fiecare data cand e mai frumos ca oricand ( o amintire calda… pe malul Siretului, in apropierea casei parintesti a mamei mele, la Dolhasca, in taramul copilariei, taramul bunicilor si mai apoi unchilor si matusilor: un apus de soare, sclipirea apei atinsa de ultimele raze ale luminii zilei, un peste sarind deasupra undelor calme ale raului care curge la nesfarsit, o femeie calma, care vorbeste rar, cald si simplu, poate… despre amintirile ei din copilaria traita pe acele meleaguri, despre cei plecati, despre frumusetea aceasta nebanuita a lumii inconjuratoare… un copil care viseaza la o cariera de medic… sau de biolog… si poate celelalte matusi, chiar mama copilului… toate si toti fiind sanatosi si fericiti…unchii probabil plecati la pescuit…/ acum… acea femeie cu voce si suflet bland plange la revederea aceluiasi mal…acum… apusul e acelasi…raul se mai umfla din cand in cand parca impins de rautatea lumii si a oamenilor…sotul ei a plecat intr-o stea… prea repede poate… parca de atunci… timpul s-a oprit si noi… am ramas privind apusul pe malul Siretului visand la frumusete si fericire… iar el… nu s-a mai intors alaturi de ceilalti unchi… a ramas acolo undeva sa pescuiasca sau sa pregateasca un gratar pentru noi…sau altii… copilul a ajuns in cu totul alta parte purtat de alte vise, a devenit copil mai mare…putin… iar ceilalti au adunat ani, suferinte, necazuri si fire argintii in par…viata pare sa mearga mai departe… totusi.)

A fost ziua mea de nume, a sunat telefonul, am primit poate la fel de multe urari ca si in alti ani. Toti cei dragi si-au amintit de Elena lor scumpa…chiar si femeia care plangea pe malul raului a sunat si mi-a dorit tot binele, bucuriile si sanatatea din lume… gandindu-se probabil sa nu fiu niciodata atinsa de o astfel de suferinta…stiu ca si unchiul plecat intr-o stea s-a rugat in ceruri pentru mine. Stiu ca iubirea nu are limite spatiale, temporale sau altfel de limite…Stiu ca sufletele pot comunica in orice conditii si stiu ca Dumnezeu nu ne-a parasit niciodata si nu o va face, pentru ca ne iubeste.

Am fost fericita cu mine si cu cei dragi de aproape, de departe sau de foarte departe.

Toti cei pe care nu i-am auzit sau citit in aceasta zi importanta din viata mea, au fost cu siguranta cu gandul alaturi de mine, poate chiar inconstient. Eu i-am asteptat pe toti cu sufletul deschis si le-am primit urarile neexprimate.

Au fost examene care au venit si care s-au finalizat cu bine.

Au fost emotii si ganduri incerte.

Au fost bucurii si tristeti.

Vor mai fi …

Vor fi examene, inca sase.

Vor fi intalniri importante legate de radio.

Vor fi emotii cu redactarea lucrarii de licenta.

Vor fi clipe cu inima in gat la cursul festiv.

Va fi in continuare… viata cu bune si cu rele…

Nu-mi doresc decat sa o traiesc frumos, nu-mi doresc decat sa ma simt bine cu mine si sa fiu cu sufletul si mintea alaturi de toti, toti cei dragi mie.

Pe curand,

E.R.

Suflet drag plecat intr-o stea,

La ceas tarziu, sa ma ierti daca-ti scriu. Secundele au trecut mult prea rapid si sufletul meu nu a suportat sa se exprime cu lacrimi si cuvinte la plecarea ta. Acum, incearca, in a 9 a zi, gandindu-se cu drag la TINE.

Timpul n-a mai avut rabdare cu tine. TU poate… ti-ai pierdut rabdarea. Cerul poate avea nevoie de lumina stelei tale. Dumnezeu avea nevoie de un contabil si de un suflet bun care sa-i numere firele de lumina din Imparatia Cereasca. Cine stie?

Poate ca traim intr-un basm. Desi finalul ne aduce lacrimi in ochi de fiecare data. Poate toate peripetiile vietii si ale mortii fac parte dintr-un bine gandit traseu initiatic pe parcursul caruia radem sau plangem alaturi de ai nostri si la finalul caruia ajungem acolo unde trebuie in LUMINA.

De cand am reusit sa ma detasez putin de locul natal, de cand am ajuns in Iasi, nu am incetat sa ma gandesc la tine si mi-am promis ca-ti voi scrie. Asta pentru ca nu am avut puterea sa te conduc pana la capat. Asta pentru ca viata si moartea sunt lucruri mult prea tainice poate pentru un suflet de 21 de ani. Asadar sper sa ma ierti ca nu am fost acolo fizic. Cu gandul am fost permanent, cu sufletul tremurand, cu lacrimi in ochi, cu un gol in stomac si cu rugaciuni pentru drumul tau lin catre lumina.

Amintirile doar te mai aduc viu in gandul meu. Sunt multe, frumoase si livresti chiar. Intotdeauna am stiut ca esti un om destept, un om liber, un om cu mintea deschisa si te-am admirat, te-am iubit si m-am simtit bine in prezenta ta. Acum plang. Daca mai era necesar sa si notez asta. Se spune ca lacrimile te ard. Se spune ca nu trebuie sa plangem dupa cei dragi insa frumusetea clipelor trecute te fac sa regreti ca acel om drag nu mai e fizic. Teama de necunoscut te determina sa suferi pentru el. Doar credinta intr-o forta suprema, buna te mai conving sa crezi in viata de dupa moarte si in bunatatea lui Dumnezeu. Si astfel lacrimile devin emotii calde care nu fac altceva decat sa dainuiasca iubirea dincolo de moarte. Stiu ca drum de intoarcere nu exista, decat cel al Invierii si al judecatii de apoi. Stiu ca finalitatea noastra a tuturor e asta si mai stiu ca tot ce facem pe pamant este pentru ca avem o misiune. Trebuie sa lasam o urma buna si luminoasa dupa noi. „ Deci nu uita, fii credincios, /Cu grija si cu teama, / Sa lasi in inimi luminos,/ Un semn, un gand, un drum frumos,/ Caci pentru toate, neindoios, / Odata vei da seama.” Sf. Ioan Hozevitul

Poate ca asta inseamna amintirea vesnica, drumul luminos, gandul, semnul frumos al trecerii noastre pe Pamant. Poate lacrimile tocmai asta atesta. Iubirea toate le sufera, iubirea plange. Doar ura poate rade la plecarea in stele a unui suflet. Si asta nu pentru ca acolo ar fi rau. Nu stim cum e, insa credem ca Dumnezeu e prea bun ca sa ne faca rau, desi… noi ii facem in fiecare zi rau cu netrebniciile noastra si neputintele noastre omenesti. Dar cine poate stie mai bine decat El asta? El care ne-a creat din tarana, in tarana a facut sa ne intoarcem si a suflat Duh Sfant din suflarea lui dumnezeiasca peste noi. El care pe toate le stie, pe toate le implineste si care este atoateiertator si atoateiubitor. Asta credea si Alice Voinescu, in pragul mortii, ca Dumnezeu e prea bun pentru a nu ne ierta. Si asta nu negand Iadul ci demonstrand iubirea lui Dumnezeu fata de oameni. Si asta nu dezvinovatind pacatosii, ci marind dragostea lui Dumnezeu fata de oameni. Viata e mult prea labirintica sa nu faci binele macar odata in drumul asta. Si Dumnezeu a spus ca nu-ti trebuie credinta decat atat cat un graute de mustar sa misti si muntii din loc. De ce nu am putea dainui in LUMINA si pentru binele marunt pe care l-am facut la un moment dat si care a facut pe altii fericiti pentru o clipa si pe noi asemenea?

Sunt sigura ca si pe tine te va ierta Bunul Dumnezeu. Sunt sigura ca ai lasat multe lucruri in urma ta. Sunt sigura ca ai iertat si ca ai iubit mult. Sunt sigura ca ai plecat impacat, privindu-ti pentru ultima oara sotia pe care ai iubit-o cred naprasnic si fiul care te mosteneste. Pe fiica poate ca ai iubit-o prea mult sa o chinui poate cu plecarea ta subita. Oricum, ea te-a iubit la fel de mult, poate mai mult. Iubirea nu se masoara in cuvinte ci in suflete care se topesc unul pentru altul si unul in altul.

Ultimul meu mesaj pentru tine a fost de ziua numelui tau, de Sfantul Gheorghe. De cate ori ma uit catre telefon incremenesc citindu-l si parca simtind in el finalul tau iminent. Imi permint sa-l transcriu: „La zi onomastica, gandurile noastre bune se indreapta catre tine: Sf. Mare Mucenic Gheorghe, purtatorul de biruinta, sa-ti daruiasca sanatate, pace, rabdare, lumina in suflet si nadejde in Dumnezeu. Sa nu uiti ca esti iubit de toti cei dragi ai tai. Sa continui sa iubesti si sa incerci sa vezi partea buna a lucrurilor, intru fericirea aceea de o clipa. La multi ani! Cu drag, Elena si familia. Pup mare.” Putin mai tarziu, scriam pentru coroana pe care uram sa o duca rudele la inmormantarea ta: „ Ca la moara ne macina viata, nu iarta pe nimeni”, Cei dragi, de la Dolhasca.

In viata, nimic nu e intamplator. Moartea e pregatita atunci cand e scris. Destinul cred ca e destin, desi unii poate m-ar contrazice. Speranta moare ultima cu siguranta insa si cu totii am sperat ca nu se va termina asa si atat de repede. Nici tu nu ai vrut sa crezi sau sa stii ca mori. Insa atat a tinut nisipul din clepsidra vietii tale.

Ai avut timp destul sa traiesti o viata la cote maxime, sa iubesti, sa lasi in urma ta copii realizati, sa-ti faci o cariera in domeniul care te-a implinit, atat cat s-a putut la vremea respectiva, sa te adapetezi vremurilor actuale, sa te imprietenesti cu acest computer fara viata dar plin de taine si el, sa construiesti case, una dupa alta, una langa alta, sa continui ce au inceput ai tai parinti, sa nu-ti uiti radacinile si sa te faci placut. Nu e putin lucru. Si sunt inca putine lucrurile pe care le-am notat aici, acum. Numai tu si mai ales Dumnezeu stie ce si cat ai facut bun, si rau … pe lumea asta.

Desi intotdeauna ai afisat o detasare fata de Dumnezeu, de religie sau mai ales de biserica, de a practica credinta in care ai fost botezat, stiu sigur ca in interiorul tau, in camera ta cea mai ascunsa a sufletului te rugai lui Dumnezeu, credeai in ajutorul lui si stiai ca lumea aceasta e o minune creata de El. Simteam asta de fiecare data cand te intalneam sau cand vorbeam cu tine. Erai un om bun,un om cald si un om care transmitea sentimente sincere. Imi amintesc o sumedenie de lucruri cu privire la tine, la familiile noastre, la cat de mult m-ai iubit, la cum ma alintai, fiind cea mai mica nepoata a ta si sunt mandra ca am avut un altfel de unchi. Ultima data cand am vorbit la telefon te-am incurajat si ti-am prezentat situatia bolii tale atat cand am inteles-o de la o prietena medic. Ma aprobabi doar si la sfarsit mi-ai spus multumesc draguta sau papusa. Oricum m-a impresionat conversatia si am inchis fara replica. Pacat ca acum doar iti pot marturisi toate astea. Sunt sigura ca le percepi, sunt sigura ca ai simtit admiratia pe care ti-o purtam si iubirea. O sa pastrez ca pe un dar nepretuit acel urs panda, mic acum dar mare atunci, cand mi l-ai adus ambalat intr-o cutie mare alba cu mesaje dragute pe ea, semnata de voi. L-am purtat cu mine pana in clasa a 12 a in camin la liceu. In ultima vreme zacea uitat oarecum pe un dulap. A trebuit sa pleci in stele ca sa-l repretuiesc. Pastrez alaturi de mine oriunde si acea iconita cu acel mesaj de bafta la bacalaureat pe care ai semnat-o alaturi de tante Ana. Tu ai fost cel care in copilaria-mi mica m-ai poreclit „domnisoara parjoala” pentru ca , paradoxal mancam foarte multe parjoale. Tu, mi se pare ai adus niste nuieluse pentru ai mei, ca sa fiu cuminte. Eu le-am aruncat bineinteles cu prima ocazia ca sa scap de pedeapsa.:D Tot tu ma tachinai permament ca-mi dai bors cu urzici pentru ca nu-mi placeau zarzavaturile, asa cum nici acum nu-mi plac.

Si tot tu… mi-ai arat in anii mei de liceu daca nu chiar in facultate biblioteca ta si mi-ai recomandat o sumedenie de carti bune, Soghunul si multe alte carti pe care le-ai citit si pe care imi spuneai ca ar fi interesant sa le citesc. Bineinteles colectia ta cu cartile lui Jules Vernes m-a fascinat intotdeauna si nu am reusit inca o sa citesc…Promit ca o voi face odata, in amintirea ta si a copilariei mele alaturi de tine…

Toate imi sunt vii in amintire si daca ar fi sa scriu o carte despre asta poate ca as reusi. Poate ca ar trebuie sa profit de faptul ca toti ceilalti unchi ai mei sunt in viata si ar trebuie sa povestim despre trecut, despre bunici, despre pescuit cu peripetii pe malul Siretului si despre toate lucrurile frumoase sau urate care ni s-au intamplat.

Promit sa fac odata asta. Sper doar sa fiu sanatoasa si cat de cat fericita. Sper doar ca Dumnezeu sa-i mai tina aproape pe cei dragi care au mai ramas langa mine. Sper doar ca sufletul tau sa se aseze in cea mai luminoasa si mai frumoasa stea de pe cer. Sper sa o ajuti pe tante Ana si pe copii tai sa depaseasca aceasta despartire si sa-si continua viata pe care o mai au de trait frumos, lin si fericit daca se poate.

Viata si moartea merg impreuna. Invierea e nadejdea si puterea sufletelor bune, luminoase ramane cel mai de pret lucru.

Viata e un miracol si moartea incununarea ei.

Dumnezeu sa te odihneasca in pace!

Cu drag,

Nepotica ta…Lenuta , alaturi de toti cei pe care i-ai iubit si ii iubesti, pentru ca iubirea e dincolo de toate.

„Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc
Cum te blestema unii, vreau să zic,
La fel cum lumina pârăsc.

Dar ce-ai face tu şi cum ai trăi
De-ai avea mamă şi-ar muri,
Ce-ai face tu şi cum ar fi
De-ai avea copii şi-ar muri?!

Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc.
Vei fi mare tu, eu voi fi mic,
Dar numai din propria-mi viaţă trăiesc.

Nu frica, nu teamă,
Milă de tine mi-i,
Că n-ai avut niciodată mamă,
Că n-ai avut niciodată copii.”

Grigore Vieru

HRISTOS A INVIAT!

„Aceasta este ziua pe care a facut-o Dommnul,/Sa ne bucuram si sa ne veselim, intr-insa.”

Sa primim in suflete Lumina Sfanta, ca pe cel mai pretios dar al lui Dumnezeu.

Sa ne sfintim, sa ne iertam si sa ne iubim unii pe altii.

Sa invatam sa credem in taina mortii si a vietii care invinge.

Sa privim lumea cu alti ochi si sa fim fericiti.

Sarbatori binecuvantate!

Hristos a inviat!

Cu drag,

Elena Raicu